FMI a majorat ţinta de inflaţie pentru România, de la 3,5% la 7,9%, după creşterea TVA
Consiliul Director al FMI a aprobat revizuirea ţintei de inflaţie pentru 2010 stabilită în acordul stand-by încheiat cu România, de la 3,5% la 7,9%, după creşterea TVA de la 24%, a declarat pentru MEDIAFAX şeful misiunii de evaluare a instituţiei financiare internaţionale, Jeffrey Franks.

FMI a majorat ţinta de inflaţie pentru România, de la 3,5% la 7,9%, după creşterea TVA (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax Foto)
"În Consiliul de vineri am aprobat deja o revizuire a ţintei noastre de inflaţie pentru acest an, ca urmare a creşterii TVA. Am majorat ţinta cu 4-4,5 puncte procentuale, astfel că centrul bandei de fluctuaţie va fi de 7,9%", a spus Franks.
El a menţionat că FMI se aşteaptă ca impactul creşterii TVA să aibă un singur efect asupra preţurilor, care va dispărea gradual în cursul anului viitor, astfel că nu vor exista presiuni inflaţioniste persistente.
Banca centrală a menţinut, miercuri, dobânda de politică monetară la 6,25%, după ce Guvernul a anunţat majorarea TVA de la 19% la 24%, şi a arătat că va acţiona pentru limitarea efectelor de runda a doua ale acestei măsuri şi continuarea ancorării anticipaţiilor inflaţioniste la niveluri scăzute.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ucraina şi SUA sunt în faza „finală” a negocierilor pentru un acord privind mineralele ucrainene
-
DNA a declanşat cele mai ample percheziţii din ultimii ani în Portul Constanţa. Şpăgi de milioane de euro / Firme care au gestionat proiectul de extindere a plajelor pe litoralul românesc, sub „lupa” DNA
-
Ministerul Sănătăţii cere ANPC-ului lui Piedone să oprească controalele ilegale
Ţinta de inflaţie a BNR pentru acest an este de 3,5% plus/minus un punct procentual.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

