Isărescu spune că intrarea în zona euro va fi mai dificilă în perioada următoare

Aderarea la zona euro va deveni mai dificilă după ce state care au adoptat deja moneda unică au început să se confrunte cu probleme, crede guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Urmărește
49 afișări
Imaginea articolului Isărescu spune că intrarea în zona euro va fi mai dificilă în perioada următoare

Isărescu spune că intrarea în zona euro va fi mai dificilă în perioada următoare (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

"Bănuiesc că admiterea în zona euro va fi mai dificilă în perioada următoare", a afirmat Isărescu, întrebat dacă România ar putea să fie mai drastic evaluată, în condiţiile în care ţări care au adoptat deja moneda europeană se confruntă cu probleme.

De altfel, guvernatorul BNR a declarat recent că este mai important pentru România să fie bine pregătită pentru a intra în Uniunea Monetară Europeană decât dacă amână adoptarea euro cu unu-doi ani faţă de obiectivul stabilit pentru 2015.

Directorul general FMI, Dominique Strauss-Kahn, a declarat la finele lunii martie că România ar putea adopta moneda euro mai târziu decât şi-a programat şi că trebuie să îşi consolideze politicile monetare şi financiare pentru a intra pe "drumul cel bun".

Criza financiară a determinat mai multe state să îşi amâne momentul intrării în zona euro, şeful FMI prezentând ca exemplu Polonia, care şi-a schimbat obiectivul din 2012 în 2014.

Autorităţile de la Atena se confruntă cu o criză a datoriilor şi au cerut formal, săptămâna trecută, activarea mecanismului de sprijin financiar cu o valoare de 45 de miliarde de euro stabilit de ţările din zona euro şi de FMI.

Standard & Poor's a revizuit marţi în scădere cu trei trepte calificativul de ţară al Greciei pentru credite pe termen lung, de la "BBB+" la "BB+", cu perspectivă negativă, coborând calificativul statului elen în categotria "junk" (speculativ), la acelaşi nivel cu România.

Miercuri, premierul grec Georges Papandreou a cerut statelor din zona euro să facă tot ceea ce este necesar pentru a evita extinderea crizei la nivel european şi mondial.

Un alt stat din zona euro care s-ar putea confrunta cu probleme financiare este Portugalia. Standard & Poor's a revizuit marţi în scădere ratingul Portugaliei pentru credite pe termen lung cu două trepte, întrucât vulnerabilităţile fiscale şi economice reduc capacitatea ţării de a-şi rezolva problemele financiare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici