- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (30.03.2017, 08:00)
- Anca Olteanu
Numărul sosirilor turiştilor străini în România a trecut de două milioane, în 2015
Numărul sosirilor turiştilor internaţionali a ajuns la 2,235 milioane, în 2015, în creştere faţă de 2014 când au fost înregistraţi 1,912 milioane de turişti, potrivit studiului despre trendurile pe termen scurt în turism, în Uniunea Europeană, realizat de Organizaţia Mondială a Turismului.
Urmărește
150 afișări
Numărul sosirilor turiştilor internaţionali în România a trecut de două milioane, în 2015
Sosirile turiştilor internaţionali în Uniunea Europeană au crescut cu 4% în 2016, ajungând la aproape 500 de milioane, 40% din totalul mondial, potrivit studiului Organizaţiei Mondiale a Turismului.
În Uniunea Europeană, cele cinci economii aflate în dezvoltare: Bulgaria, Polonia, Ungaria, România şi Croaţia, au crescut la o rată de 6%. Cele 23 de economii dezvoltate, printre care se numără cele 19 ţări din zona euro, au înregistrat o rată de creştere de 4%.
Cele nouă destinaţii din Europa Centrală şi de Est au înregistrat o rată de creştere de 7%, cu peste 4 milioane de sosiri mai mult, ajungând la 71 de milioane. România şi Lituania au raportat o creştere de 11% în perioada septembrie-noiembrie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Lasconi anunţă o întâlnire cu Nicuşor Dan: Nu văd cum aş putea să mă răzgândesc
-
Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, reacţie la implicarea sa în reţinerea primarului din Sinaia/ „Încă din vara anului trecut am depus numeroase sesizări către DNA şi alte organe competente"
-
Daniel David: Avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori
Cele 28 de state ale UE au înregistrat o creştere a sosirilor turiştilor internaţionali de peste 4% în 2016, ajungând la 499 milioane, cu 21 de milioane mai mult decât anul anterior.
Anul 2016 a fost al şaptelea an consecutiv de creştere pentru ţările din UE, după criza economică şi financiară din 2009, cu 107 milioane de turişti mai mult faţă de 2008, nivelul înregistrat înainte de criză.
Citeşte şi: GALERIE FOTO Jinarsul de prune Lujerdiu, produs de 500 de ani în Corneşti,marca înregistrată preferată de turişti
Citeşte şi: EXCLUSIV Vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc: Criza de personal din turism, cauzată de DISPARIŢIA şcolilor de profil
Citeşte şi: GALERIE FOTO Pachete speciale de turism în ţară şi în străinătate, la Târgul de Turism al Olteniei
Citeşte şi: Clienţii din România, nemulţumiţi de serviciile din domenii ca telecom, turism, bănci sau taximetrie
Citeşte şi: Primul site de turism pentru promovarea Roşiei Montane a fost lansat. Turiştii pot cosi fân
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe