- Home
- Economic
- (01.12.2012, 09:12)
- Andrei Constantinescu
Piaţa de încălţăminte din România este dominată de branduri autohtone cu rezonanţă străină
Piaţa locală de încălţăminte este dominată de branduri româneşti al căror nume însă te trimite cu gândul la Franţa, Italia sau Spania. Fiecare brand are însă în spate o poveste care explică provenienţa unor nume precum Musette, Il Passo sau Benvenuti.
Urmărește
1729 afișări
Piaţa de încălţăminte din România este dominată de branduri autohtone cu rezonanţă străină (Imagine: Alexandru Florescu/Mediafax Foto)
Antreprenorul Dan Pavel a ales să îşi numească lanţul de magazine de încălţăminte Benvenuti pentru a avea rezonanţă italiană - ţara de provenienţă a celor mai mulţi furnizori ai companiei.
Mai mult, numele magazinelor se traduce prin "Bine aţi venit", un alt element prin care brandul avea menirea de a atrage atenţia clienţilor. "80% din partenerii noştri sunt italieni, iar prin numele ales duci consumatorul mai aproape de ceva italian", spune Pavel. Fondatorii Il Passo au legat numele companiei de obiectul de activitate al acesteia, pantofii, în contextul în care în spaniolă "Il Passo" înseamnă "pasul". La rândul său, Cristina Bâtlan, una dintre fondatoarele companiei Musette, a ales un nume cu rezonanţă străină. Ea s-a lăsat însă inspirată de numele unui personaj de desene animate. Cât de mult contează brandul şi cât contează preţul?
Un român îşi cumpără în medie două-trei perechi de pantofi pe an, pe care cheltuie în medie circa 68 de lei (circa 16 euro). Spre deosebire de alte domenii precum haine sau retail unde jocurile sunt făcute de străini, lupta pentru a-i încălţa pe români se dă în principal între companii cu acţionariat local. Cine câştigă cea mai mare bucată din această piaţă de circa 730 de milioane de euro?
ULTIMELE ȘTIRI
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
-
Guvernul Ciolacu 2 a prezentat bugetul pentru 2025. Estimare: Salariile vor creşte peste rata inflaţiei şi PIB se va majora cu 2,5% / Ţinta de deficit de 7% din PIB
-
Banca Centrală Europeană avertizează cu privire la „vânturile potrivnice” care afectează economia. BCE a redus rata dobânzii sale de referinţă
În topul celor mai mari zece jucători mai bine de jumătate sunt români. În acest top intră atât retailerii cu acţionariat local, precum Leonardo, Benvenuti, Otter sau Il Passo, cât şi producătorii cu activităţi de retail, cum e cazul Musette.
Citeşte articolul integral despre piaţa autohtonă de încălţăminte pe www.zf.ro.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe