- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (29.01.2014, 18:05)
- Departamentul Economic
Ponta confirmă că Guvernul discută cu FMI despre bonificaţii pentru plata în avans a impozitelor
Premierul Victor Ponta a confirmat că Guvernul discută cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) despre introducerea unei bonificaţii pentru plata în avans a impozitelor, altele decât cele locale, dar a precizat că detalii în acest sens vor fi prezentate de către ministrul Finanţelor.

Ponta confirmă că Guvernul discută cu FMI despre bonificaţii pentru plata în avans a impozitelor (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
"Este o discuţie, dar domnul Chiţoiu va spune exact", a spus Ponta.
Surse oficiale au declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că Guvernul a propus Fondului Monetar Internaţional (FMI) introducerea unei bonificaţii pentru plata în avans a impozitelor, altele decât cele locale pentru care este deja aplicat un astfel de sistem, dar experţii FMI nu au agreat încă măsura, nefiind convinşi de eficacitatea acesteia.
Partea română încearcă să îi convingă pe experţii FMI că veniturile în minus încasate astfel din impozite, ca efect al bonificaţiilor, vor fi compensate integral prin sumele pe care Guvernul nu ar mai fi obligat să le cheltuiască cu dobânzile aferente împrumuturilor contractate pentru finanţarea deficitului bugetar, în lipsa impozitelor achitate la timp, au declarat sursele.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Dacă ar fi acceptate, bonificaţiile ar putea fi de 10%, ca şi în cazul plăţii în avans a taxelor locale. În prezent, pentru achitarea impozitelor locale în avans, până la sfârşitul lunii martie, suma de plată este mai mică cu 10%.
Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, luni, la Guvern, cu delegaţia comună a Fondul Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.
"Trebuie efectuate calcule legate de cât anume se cheltuieşte cu dobânzile, mai exact de arătat că ce se pierde din bonificaţie este economisit la capitolul dobânzi. Experţii FMI nu au agreat însă măsura până la acest moment", au arătat sursele citate.
O misiune a Fondului Monetar Internţional a sosit la Bucureşti, împreună cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Banca Mondială, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a acordului stand-by, vizită care se va încheia pe 5 februarie.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe