- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (12.06.2013, 12:37)
- Liviu Dadacus
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ponta: Corpul de Control verifică dacă cineva a modificat decizia impozitării la comisiile ASF
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că în cursul zilei Corpul de Control al Guvernului face verificări privind modificarea deciziei Executivului de impozitare cu 85% a salariilor compensatorii pe care şi le-au acordat membrii fostelor comisii care au format ASF, în condiţiile în care din ordonanţa aprobată de Executiv rezultă că impozitul de 85% nu va fi aplicat doar pentru foştii membri ai comisiilor din comasarea cărora a fost înfiinţată Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), ci inclusiv în mediul privat, pentru membrii consiliilor de administraţie şi de conducere, la încetarea contractului de muncă înainte de termen.
Urmărește
355 afișări
Victor Ponta (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
"Vorbim de cele trei comisii care au existat până la momentul la care s-au unit în ASF, şi anume CSA, CNVM şi Pensii Private. Acel impozit de 85% se aplică la cei care au făcut parte din aceste trei comsiii şi care şi-au votat singuri 20 sau nu ştiu câte zeci de salarii compensatorii. Asta am discutat în şedinţa de Guvern, asta am aprobat", a spus Ponta.
La momentul ordonanţei, Guvernul a anunţat că această impozitare de 85% va fi aplicată doar pentru plăţile compensatorii la care au dreptul foştii membri ai Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, dar forma ordonanţei publicate în Monitorul Oficial după decizia Guvernului nu se referă la aceşti foşti membri, ci la toţi angajaţii cu funcţii de conducere şi persoanele care sunt numite în calitate de membru în consilii de administraţie şi consilii de conducere, de aici rezultând că se aplică atât la nivelul întregului sector de stat - nu doar pentru membrii celor trei foste comisii - cât şi pentru mediul privat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
Forma în care a fost publicată ordonanţa în Monitorul Oficial a fost anunţată joi seara de MEDIAFAX.
Marţi, premierul Ponta, aflat la Berlin, a afirmat că, aşa cum ştie el, impozitarea se aplică doar pentru membrii fostelor trei comisii, dar miercuri a arătat că inspectorii guvernamentali vor verifica dacă "cineva" a modificat decizia Guvernului.
"Dacă mai departe cineva, fie de la SGG, fie de la Ministerul de Finanţe, a modificat decizia Guvernului - azi Corpul de Control asta verifică - şi o să-i dăm afară şi oricum în Parlament forma Ordonanţei este foarte clară - se aplică pentru cei care au făcut parte din cele trei comisii care s-au reunit sub egida ASF", a afirmat miercuri Ponta.
Impozitarea cu 85% a sumelor compensatorii va fi aplicată numai în cazul foştilor membri ai comisiilor din care a fost formată ASF, nu şi în mediul privat, a susţinut şi marţi premierul Victor Ponta, adăugând că Ionel Bănculescu, consilierul său care a vorbit pe această temă, nu ştia ce a fost adoptat în Guvern.
"Nu doar că nu se aplică în mediul privat, nu se aplică nici la stat decât la cei care au lucrat în cele trei comisii din care s-a format ASF, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi Comisia de Supraveghere a Pensiilor Private, deci numai la cei de acolo se aplică. Dacă, de exemplu, dăm salarii compensatorii la Oltchim, nu le impozităm cu 85%", a spus Ponta, aflat în Germania.
Atenţionat de jurnalişti că prevederea privind impozitarea cu 85% este menţionată într-un articol distinct al ordonanţei de urgenţă adoptate de Guvern şi face referire doar la o derogare din Codul Fiscal, nu la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), premierul a răspuns că toată ordonanţa se referă la ASF.
"Asta a fost intenţia noastră şi numai la asta aplicăm", a adăugat Ponta.
Solicitat însă să comenteze declaraţia consilierului său pe probleme economice Ionel Blănculescu, care explica motivul pentru care acest impozit va fi aplicat şi plăţilor compensatorii plătite în mediul privat, Ponta a afirmat: "Domnule, Ionel Blănculescu nu ştia ce am adoptat în Guvern", explicând că acesta nu participă la şedinţele de guvern şi, probabil, a fost "o interpretare".
El a adăugat că Guvernul încearcă prin această ordonanţă să penalizeze "ce se mai poate penaliza", deoarece trei foşti membri ai Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi-au încasat salariile compensatorii cu o zi înainte de adoptarea ordonanţei.
Ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern săptămâna trecută privind Autoritatea de Supraveghere Financiară include trei mari articole, dintre care unul modifică articolele din ordonanţa de înfiinţare a ASF reducând numărul de membri, al doilea mare articol stabileşte că, prin derogare de la Codul Fiscal, cota de impozit pe venit este de 85% pentru veniturile reprezentând salarii/indemnizaţii/sume compensatorii acordate, în condiţiile legii, cu ocazia încetării contractului de muncă, raportului de serviciu sau mandatului, angajaţilor cu funcţii de conducere sau persoanelor care sunt numite în calitate de membru "în consilii de administraţie şi consilii de conducere", iar ultimul mare articol reglemntează condiţiile de demitere a managerilor de spitale.
Citeşte şi:
Guvernul reduce componenţa ASF şi impozitează salariile compensatorii cu 85%. Ponta: "E clar că intenţiile bune au fost înţelese greşit de cei numiţi acolo"
Agenţia MEDIAFAX a anunţat, joi seara, că Guvernul a decis, prin derogare de la Codul Fiscal, să stabilească o cotă de impozit pe venit de 85% pentru veniturile reprezentând salarii/indemnizaţii/sume compensatorii acordate, în condiţiile legii, cu ocazia încetării contractului de muncă, raportului de serviciu sau mandatului, angajaţilor cu funcţii de conducere sau persoanelor care sunt numite în calitate de membru "în consilii de administraţie şi consilii de conducere".
Anterior, Guvernul a anunţat că acest impozit de 85% va fi aplicat angajaţilor cu funcţii de conducere sau persoanelor care sunt numite în calitate de membru în consilii de conducere din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) "şi din cadrul autorităţilor care au fost reorganizate prin înfiinţarea ASF".
ASF a fost înfiinţată prin comasarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.
Consilierul economic al premierului Ionel Blănculescu consideră că impozitarea cu 85% a sumelor compensatorii acordate tuturor membrilor din consilii de administraţie şi de conducere este normală, deoarece şi în mediul privat există un "obraz gros".
"Era normal să se ia o măsură care să nu discrimineze un anumit sector. Puneţi-vă în locul acţionarilor unei bănci care trebuie să suporte salarii de milioane euro pentru cei care pleacă din sistem pe diverse motive şi veţi constata că asocierea este tot cu obrazul gros. Este un obraz gros la stat şi un obraz gros la privat. Când era mai greu României, Uniunii Europene şi Statelor Unite ale Americii datorită crizei se găseau personaje care să încaseze milioane de euro care veneau tot de la noi, de la consumatori, fie că plăteam un credit cu o dobândă mai mare sau o asigurare mai mare, şi atunci este normal ca cei 85% să atingă inclusiv mediul privat, pentru că nu atinge partea de performanţă, ci o excepţie", a spus Blănculescu la Realitatea TV.
El a arătat că această regulă este conformă celor aplicate şi la nivel european şi a susţinut că mediul privat, ca şi cel de stat, va fi astfel cu mult mai atent pe cine angajează, pentru a evita situaţiile în care "pe ieşirea din spate" managerii "trimişi la reciclare" să plece cu milioane de euro.
Citește pe alephnews.ro: PNL o susține oficial pe Elena Lasconi în turul II, anunță Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Ponta susţine că impozitul de 85% se aplică doar la comisiile care au format ASF: Blănculescu nu ştie
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin Georgescu: Regele TikTok-ului dă sute de mii de € la maneliști și nu vrea să i se dezvăluie chipul. Imagini în premieră absolută!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe