Programul Chinei de stimulare economică ridică semne de întrebare

Programul de 600 miliarde dolari aprobat duminică de China pentru stimularea economiei şi analiza obiectivă a efectelor reale ale acestei iniţiative ridică semne de întrebare din cauza lipsei de transparenţă şi ambiguităţii care caracterizează regimul de la Beijing, potrivit unei analize Reuters.

Urmărește
20 afișări
Imaginea articolului Programul Chinei de stimulare economică ridică semne de întrebare

Programul Chinei de stimulare economică ridică semne de întrebare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În primul rând, din cauza învăluirii măsurilor adoptate în ambiguitate, fondurile alocate pentru acest program ar putea fi mai reduse decât suma anunţată oficial, scrie agenţia internaţională de presă.

Guvernul de la Beijing a arătat că cele patru trilioane de yuani (586 miliarde de dolari) vor fi investite în economie, prin majorarea bugetului de cheltuieli guvernamentale. Suma reprezintă circa 15% din Produsul Intern Brut (PIB) al celei de-a patra economii a lumii pe acest an.

Fondurile vor fi cheltuite până în 2010, respectiv pe parcursul a nouă trimestre. Astfel, ponderea sumei alocate pentru program în PIB se reduce, în medie, la circa 6% pe an.

Pe de altă parte, nu se ştie cât din această sumă reprezintă cheltuieli noi, neanunţate în prealabil, potrivit Reuters.

"Pachetul de stimulare a economiei este mare, însă reprezintă, de fapt, o combinare de mai multe iniţiative care au fost deja anunţate", a declarat un economist Citigroup din Shanghai, Ken Peng.

De exemplu, Beijingul a anunţat că va direcţiona 20 miliarde yuani către investiţii în provincia Sichuan şi alte regiuni ale Chinei devastate de cutremurul puternic de la începutul acestui an. Însă, potrivit comunciatului de duminică, această sumă ar fi fost oricum alocată anul viitor pentru reabilitarea zonelor afectate.

"Este un concept «brut», în sensul că unele investiţii ar fi fost realizate şi fără introducerea programului de stimulare a economiei", a spus un economist al Goldman Sachs, Yu Song, într-o notificare transmisă către clienţi.

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici