România, locul al treilea în Europa după rezervele de gaze de şist

ANRM va derula, în perioada iulie-noiembrie, o campanie de informare cu privire la gazele de şist şi a lansat site-ul infogazedesist.eu, unde a anunţat că România are rezerve recuperabile de gaze de şist de 1.444 miliarde de metri cubi, clasându-se pe locul al treilea în Europa.

Urmărește
2154 afișări
Imaginea articolului România, locul al treilea în Europa după rezervele de gaze de şist

România, locul al treilea în Europa după rezervele de gaze de şist (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Campania se va desfăşura în principal în zonele în care sunt concesionate perimetre cu potenţial de resurse neconvenţionale, respectiv Bârlad (judeţul Vaslui) şi Dobrogea.

România se situează pe locul al treilea în Europa după rezervele recuperabile de haze de şist, după Polonia şi Franţa. Această cantitate ar putea să acopere consumul naţional de gaze pentru 100 de ani, reiese din datele Autorităţii Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), preluate de la Administraţia americană pentru informaţie în domeniul energiei EIA.

Polonia ar avea rezerve de gaze de şist de 4.190 miliarde de metri cubi, iar Franţa de 3.879 miliarde de metri cubi. Alte state cu astfel de resurse sunt Danemarca (906 miliarde metri cubi), Olanda (736), Marea Britanie (736), Suedia (283), Spania (226), Bulgaria (481) şi Germania (481).

În România, compania americană Chevron a obţinut, în 11 iulie, acordul de mediu pentru amplasarea sondelor de foraj şi explorare a gazelor de şist în trei zone din judeţul Vaslui. Chevron mai deţine concesiuni şi în Dobrogea. Chevron intenţionează să înceapă în a doua jumătate a acestui an forarea unui puţ de explorare a gazelor de şist în judeţul Vaslui şi va iniţia studii seismice pentru cele trei perimetre din judeţul Constanţa.

În ceea ce priveşte petrolul prins sub formaţiuni de rocă de şist în România, EIA estimează un volum de 300 milioane de barili, faţă de rezerve dovedite estimate la 600 milioane de barili din alte tipuri de zăcăminte.

Astfel, potrivit estimărilor instituţiei americane, explorarea zăcămintelor de şist ar creşte cu 50% rezervele de petrol ale României şi de peste 10 ori rezervele de gaze naturale.

Franţa are cele mai mari rezerve recuperabile de petrol de şist, respectiv de 4.700 milioane de barili, urmată de Polonia (3.300 de milioane) şi Olanda (2.900 milioane).

Marea Britanie şi Germania deţin rezerve recuperabile de petrol de şist de câte 700 milioane barili, Bulgaria (200) şi Spania (100).

SUA deţin cele mai mari rezerve de gaze de şist din lume, urmate de China, Argentina, Algeria, Canada şi Mexic. În privinţa petrolului din zăcăminte de şist, Statele Unite sunt urmate de Rusia, China, Argentina şi Libia.

Totodată, SUA au devenit cel mai mare producător de gaze naturale din lume şi şi-au asigurat securitatea energetică prin exploatarea la scară largă a zăcămintelor de şist, printr-un proces tehnic considerat periculos pentru mediu.

Industria gazelor de şist este contestată de activiştii de mediu, care susţin că accesarea zăcămintelor, mai greu accesibile faţă de depozitele tradiţionale de gaze naturale, poate contamina apele subterane cu substanţe chimice.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, declara, în 9 iulie, că nu există "niciun fel de risc" pentru mediu şi pentru sănătatea oamenilor în cazul explorării gazelor de şist şi că "poziţiile" exprimate de vasluieni în dezbaterile publice sunt "în procent de 99,9% legate de exploatarea gazelor de şist, nu de explorare".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici