După eliminarea timbrului de mediu, M. Mediului caută o soluţie anti-poluare. Daniel Constantin: Ne gândim la un sistem modern
După eliminarea timbrului de mediu de la 1 februarie 2017, ministrul Mediului, Daniel Constantin, a anunţat că se gândeşte la un mod de taxare suplimentară a şoferilor.
Şoferii ar putea plăti o nouă taxă după eliminarea timbrului de mediu
Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a anunţat că se gândeşte să introducă o nouă taxă pentru şoferi. Acesta susţine că măsura face parte dintr-un plan de modernizare prin care să existe tot mai puţine maşini poluante pe străzile din România.
“[..] Eu împreună cu alte instituţii ale statului ne gândim, în momentul de faţă, la un sistem modern, astfel încât să nu venim cu taxare suplimentară pe cetăţean, dar în acelaşi timp să ne asigurăm că avem autoturisme din ce în ce mai puţin poluante care să fie pe străzile noastre, mai ales în zonele unde avem aglomerări urbane. O să prezentăm, probabil săptămâna viitoare, un sistem modern, european, pe care l-am gândit, astfel încât să fie toată lumea mulţumită şi să ne atingem obiectivele de mediu”, a declarat ministrul Mediului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:04
Trump declară război economic BRICS. Tarife de 100% dacă înlocuiesc dolarul
-
astăzi, 14:54
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Trupele nord-coreene, absente de săptămâni în unele zone din regiunea Kursk, raportează Ucraina / Rubio: E nerealist să spunem că Ucraina putea învinge complet Rusia şi recuceri Crimeea / Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene