- Home
- Economic
- BUDAPESTA/MOSCOVA, (05.03.2014, 19:29)
- Marius Oncu
Ucraina va cere creditorilor restructurarea datoriei. Kievul vrea să reducă importurile de gaze ruseşti şi să crească achiziţiile din Europa
Ucraina trebuie să plătească în acest an credite în valută de 10 miliarde de dolari şi va cere restructurarea datoriei, a declarat, miercuri, ministrul de Finanţe, Oleksandr Şlapak, în timp ce autorităţile negociază un pachet de ajutor internaţional, în contextul tensiunilor militare cu Rusia. Ucraina vrea să reducă importurile de gaze ruseşti şi să acopere necesarul cu achiziţii mai mari din Europa.
Urmărește
609 afișări
Ucraina va cere creditorilor restructurarea datoriei. Kievul vrea să reducă importurile de gaze ruseşti şi să crească achiziţiile din Europa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Statul ucrainean va prezenta "fără îndoială" creditorilor o propunere de restructurare a datoriei, a spus Şlapak, citat de Bloomberg.
Declaraţia oficialului ucrainean a cauzat declinul obligaţiunilor Ucrainei pe pieţele financiare. Titlurile cu scadenţă în iunie au scăzut la preţul de 95,1 cenţi pe dolar la 16:28, de la 95,9 cenţi pentru un dolar. Grivna s-a depreciat cu 3,4%, la 9,415 grivne pentru un dolari.
Obligaţiunile Ucrainei şi-au revenit marţi de la un minim record, după ce preşedintele Vladimir Putin a declarat că nu este necesară trimiterea imediată de trupe în Ucraina.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
"Comentariile lui Şlapak au fost foarte negative pentru cei care deţin obligaţiuni ale Ucrainei. Consider că datoria publică a Ucrainei este sustenabilă. Totuşi, FMI ar putea recomanda o restructurare pe linia unor reprogramări ale plăţilor şi extindere a maturităţilor. Este un anunţ negativ pentru piaţă", a declarat Ivan Ceakarov, economist şef pentru Rusia la grupul american Citigroup.
UE a promis Ucrainei ajutor financiar de urgenţă de 1,6 miliarde de euro, iar sprijinul total ar putea ajunge la peste 11 miliarde de euro în şapte ani prin activarea unor granturi şi împrumuturi pentru proiecte. Oficialii americani au afirmat că pregătesc garanţii de credit de 1 miliarde de dolari.
"Fără FMI şi bani de la UE, este probabilă restructurarea. În acelaşi timp, 15-20 de miliarde de dolari de la FMI şi încă 15 miliarde de dolari de la UE ar reduce substanţial riscul de intrare în încetare de plăţi (default)", a scris într-o notă de cercetare Vadim Khramov, analist la Bank of America.
Randamentul obligaţiunilor ucrainene cu scadenţă în 2023 a urcat cu 0,04 puncte procentuale, la 9,69%, după ce marţi a înregistrat un declin de 0,89 puncte procentuale.
Ucraina vrea să reducă importurile de gaze ruseşti şi să crească achiziţiile din Europa
Ucraina, obiectul unei lupte pentru influenţă între Rusia şi Occident, vrea să reducă importurile de gaze ruseşti şi să acopere necesarul cu achiziţii mai mari din Europa, pentru limitarea dependenţei de Gazprom, relatează Bloomberg.
Statul ucrainean va avea nevoie să importe în acest an circa 30 de miliarde de metri cubi de gaze, iar o treime ar putea veni prin conductele slovace, a declarat miercuri ministrul Energiei, Iuri Prodan.
Remarcile ministrului au venit în urma deciziei Gazprom de a nu extinde discountul de preţ acordat Ucrainei dincolo de luna aprilie, din cauza datoriilor neplătite de acest stat.
Tensiunile dintre Rusia, Europa şi Statele Unite s-au amplificat după ce preşedintele Vladimir Putin a trimis trupe în Crimeea în încercarea de recâştigare a influenţei în Ucraina, în urma înlăturării de la putere a preşedintelui pro-rus Viktor Ianukovici.
Ucraina a ajuns la un acord preliminar cu Slovacia pentru importul a 10 miliarde de metri cubi de gaze pe an din mai multe ţări europene, prin intermediul conductelor slovace, a spus Prodan.
El a precizat că a fost semnat un acord cu grupul german RWE pentru 5 miliarde de metri cubi de gaze pe an, dar nu a spus când vor începe livrările.
Directorul financiar al RWE, Bernhard Guenther, a declarat în această săptămână că grupul ar putea să aprovizioneze Ucraina cu gaze, în eventualitatea unui deficit.
Prodan va merge pe 19 martie la Bruxelles pentru discuţii pe tema energiei, cu oficiali ai UE.
"În trecut nu a fost posibil să importăm gaze prin Slovacia. Sperăm că vor fi companii cu care vom încerca să ajungem la un acord pentru livrări de gaze, pe lângă importurile din Slovacia şi Germania", a spus ministrul.
Anul trecut, Ucraina a importat aproape 28 de miliarde de metri cubi de gaze, din care peste 90% de la Gazprom.
Rusia anunţase că analizează să împrumute Ucrainei 2-3 miliarde de dolari pentru ca ţara să poată plăti datorii de circa 2 miliarde de dolari grupului Gazprom.
Achiziţia de gaze din alte surse va depinde de preţuri, potrivit copreşedintelui Fondului pentru Strategii Energetice, Dmitro Marunici. În opinia sa, numai un nebun ar cumpăra toate gazele de la Gazprom, dacă poate cumpăra mai ieftin din Europa.
Marunici a arătat că Gazprom se va opune oricărei decizii a Ucrainei de a creşte importurile de gaze din UE prin oferirea de discounturi şi prin presiuni politice.
Ucraina a cumpărat anul trecut gaze din Polonia şi Ungaria. Anul trecut, Rusia a acceptat să reducă preţul gazelor livrate Ucrainei cu o treime, la 268,5 dolari pentru 1.000 de metri cubi.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe