Un număr de 25 state UE, inclusiv România, au semnat pactul fiscal european. Excepţie fac Marea Britanie şi Cehia

Un număr de 25 state ale Uniunii Europene (UE), inclusiv România, dar fără Marea Britanie şi Cehia, au semnat, vineri, pactul fiscal european, care prevede în principal reglementări fiscale pentru echilibrarea bugetelor şi coordonarea politicii economice la nivel european.

Urmărește
1158 afișări
Imaginea articolului Un număr de 25 state UE, inclusiv România, au semnat pactul fiscal european. Excepţie fac Marea Britanie şi Cehia

Un număr de 25 state UE, inclusiv România, au semnat pactul fiscal european. Excepţie fac Marea Britanie şi Cehia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Marea Britanie a decis să nu adopte pactul, întrucât nu a obţinut o serie de concesii pentru sectorul financiar.

De asemenea, Cehia a anunţat că nu va semna vineri pactul fiscal, întrucât nu consideră că acesta aduce îmbunătăţiri substanţiale faţă de reglementările existente. Cehia nu exclude însă posibilitatea de a se alătura la o dată ulterioră, a declarat premierul Petr Necas.

"Este un pas important pentru întărirea încrederii în uniunea economică şi monetară", a declarat preşedintele UE, Herman Van Rompuy, în timpul ceremoniei de semnare de la Bruxelles.

Pactul fiscal european va presupune un angajament din partea statelor participante la o guvernanţă fiscală solidă, introducerea unor prevederi de echilibrare a bugetului în Constituţie, consolidarea reglementărilor privind procedura de deficit excesiv prin automatizarea sancţiunilor şi transmiterea proiectelor de buget Comisiei Europene spre verificare.

Semnarea de către România a Tratatului de guvernanţă fiscală a fost aprobată, marţi, de către Guvernul de la Bucureşti.

"S-a obţinut din partea României, în urma negocierilor desfăşurate, participarea şi a statelor care nu sunt parte a zonei euro la şedinţele comune pe care le au toate statele semnatare, în anumite condiţii. A fost unul dintre demersurile la care România a ţinut foarte mult, pentru a fi parte a procesului în permanenţă şi a fi consultată", a spus purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

Conform Executivului român, Tratatul prevede obligaţia de a menţine un deficit structural ce nu poate depăşi obiectivul naţional pe termen mediu, stabilit pentru fiecare stat membru în parte, cu o limită inferioară de 0,5% din PIB, la preţurile pieţei. În cazul în care nivelul datoriei publice este semnificativ sub 60% din PIB şi nu există riscuri privind sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice, deficitul structural poate să ajungă la circa 1% din PIB.

Deficitul bugetar ciclic maxim plus cel structural trebuie să se încadreze în limita de 3% din PIB.

În cazul în care se înregistrează abateri faţă de aceste nivele, se va declanşa automat un mecanism de corecţie, ce trebuie introdus în legislaţia naţională de fiecare stat membru, la fel ca şi aşa-zisa "regulă de aur", privind limitarea deficitului structural. Dacă un stat membru nu transpune aceste două prevederi în legislaţia naţională, poate fi sesizată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Nerespectarea deciziei acestei instanţe poate duce la o sancţiune financiară de maximum 0,1% din PIB-ul ţării respective.

Regulile vor fi introduse în sistemele legislative naţionale ale statelor membre, la nivel de Constituţie sau echivalent. Reglementările vor include un mecanism automat de corecţie care se va declanşa în cazul unei devieri. Fiecare stat membru va elabora propriul mecanism de corecţie, în baza principiilor indicate de Comisia Europeană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici