COMENTARIU Marius Oprea. Alegeri liberale cu miză nulă: Combinatorul Orban, pe cale să fie halit de propria creaţie - ”gluma” premierului de-o zi, Cîţu

Nu se ştie cîţi dntre cei care au primit deja cîte-o ”deconcentrată” de la Orban au trecut sincer de partea lui Cîţu, pentru a-şi păstra funcţia, şi cîţi dintre cei care n-au primit, dar aşteaptă, au atîta încredere în Cîţu încît să spere că le va da, ca să-l voteze.

Din această perspectivă, Ludovic Orban e încă tare, pe poziţii. E susţinut şi de aripa veche liberală din partid, care nu vede cu ochi buni floarea turcană a pedeliştilor, în umbra unui premier artificial gonflat de propriul lui orgoliu şi de cei care-i suflă-n pînze.

Florin Cîţu are un mare avantaj: ţine în mîini pîinea şi cuţitul guvernării. Apărut în viaţa politică mai degrabă ca o glumă, premierul de-o zi care a fost scos din mînecă, pentru a ocoli cumva regulile şi a-i netezi lui Orban păstrarea fotoliului de prim-ministru, e acum pe cai mari. Dar aceşti cai nu sînt ai lui şi se pare că a uitat. Cum a uitat şi Orban, şi tocmai de aceea e taxat acum: în PNL, toată herghelia e a lui Iohannis. Şi cine uită acest lucru sfînt, n-are decît să fluiere a pagubă, după ce se trezeşte şi cu banii daţi şi cu caii luaţi.

Alegerile liberale sînt demult făcute, după părerea mea. De cînd preşedintele Iohannis, din cauze pe care nu le ştim, dar o să le afăm numai dacă Orban pierde şi va vorbi, şi-a pierdut încrederea în acesta. Sau de cînd ”marele combinator” n-a mai reuşit să rămînă în graţiile eminenţei cenuşii a Cotrocenilor, consilierul Andrei Muraru, amabsadorul nostru în SUA, care are o putere şi o influenţă asupra preşedintelui mult mai mare decît s-a crezut.

Deşi partidul fierbe, culoarele Cotroceniului sînt reci. Alegerile din PNL sînt un joc la două capete, cu miză nulă. Jocurile sînt oricum făcute acolo. Iar soarta liberalilor e pecetluită. Eu cred că ambii candidaţi au primit, cu acelaşi zîmbet larg şi rece, ”binecuvîntare” prezidenţială. E drept, cu Cîţu preşedintele e mai comod, mai rar şi mai puţin deranjat. Dar nici cu Orban nu are vreun disconfort major. Niciunul nu îndrăzneşte să nu-i cînte în strună adevăratului preşedinte al liberalilor şi al ţării.

Ascunse sînt însă căile Domnului de la Cotroceni. Nimeni nu-i cunoaşte planurile. Oricum, ceea ce-i convine acestuia acum e să aibă un PNL slab şi, dacă se poate, un USR-PLUS şi mai slab, pe care să le domine la încheierea mandatului, două gloabe din care să-şi croiască prin vrăjile sale şi cu ajutorul ”tăvii cu jăratec” de la Bruxelles ditamai armăsarul ”dreptei unite”, cu care să poată defila în Europa şi cu care să domine viaţa politică din România multă vreme de acum înainte.

Numai entuziaştii din spatele lui Cîţu, în genere oameni politici care-şi închipuie că au experienţă, precum Rareş Bogdan, dar care sînt de fapt încă străini de bizantinismul vieţii noastre politice, mai cred că premierul de-o zi, care a uitat să-şi scoată, ca Demostene, pietrele din gură cînd vorbeşte, e port-drapelul lor. Nu. E al lui Iohannis şi al viitoarei fuziuni cu USR-PLUS, într-un ”partid popular” puternic în interior şi reprezentativ la Bruxelles. E misiunea lăsată lui Iohannis de doamna Merkel, înaintea pensionării. Singura piedică în calea acestui plan măreţ nu e, cum s-ar crede, Orban – el este la fel de dispus, ca şi Cîţu, să accepte orice, în aşteptarea înaltei binecuvîntări a Preafericitului din Dealul Cotroceniului. E Dacian Cioloş şi grupul său europarlamentar, RENEW Europe.

De aceea, alegerile de-acum de la PNL sînt cu miză nulă. Agitaţa din partid e una dintr-un pahar cu apă şi orice rezultat ar fi, liberalii or să iasă din aceste alegeri mai slăbiţi şi mai sfîşiaţi intern decît au intrat, atît de slăbiţi încît nu or să aibă puterea nici măcar să se rupă. O cîrpă de şters perfectă pentru cizma de la Cotroceni. Cam la fel se va întîmpla şi cu cealaltă cizmă din pereche, USR-PLUS, care aşteaptă şi ea un văcsuit înainte de a fi încălţată de preşedinte, care vrea să mărşăluiască încălţat şi fălos cu ele pe culoarele de la Bruxelles. Planul lui Iohannis e clar şi simplu: el vrea în România o ”dreaptă unită” şi ” populară”, cu care să defileze în Parlamentul European.

Cît despre România, aici nu mai e demult ”viaţă internă” de partid, nu mai sînt alegeri interne sau ceva care să mimeze cît de cît democraţia şi interesul naţional. Sînt jocuri cu păpuşi de paie, al căror nume are vreo importanţă doar pentru ei. Voinţa şi puterea lor vine de altundeva decît din interior.