COMENTARIU Crenguţa Nicolae | Ce viitor au în politică AUR, Şoşoacă şi metodele USR

Deşi moţiunea de ieri a fost iniţiată de PSD, nu acesta a strălucit, ci AUR, Diana Şoşoacă şi metodele USR de a face scandal.

Diana Şoşoacă nu doar că a venit la moţiune cu un sac negru pentru ambalat decedaţii de Covid-19, ca să exemplifice cinismul guvernanţilor, dar i-a bruiat inclusiv pe cei de la PSD, făcând scandal în timp ce unul de la ei vorbea la tribună. Un senator USR a reclamat chiar că Şoşoacă l-a agresat fizic, prinzându-l de faţă fiindcă acesta n-a vrut să-i dea înapoi sacul. George Simion, liderul AUR, a făcut scandal live pe Facebook de lângă premierul Florin Cîţu, apoi a deturnat cu succes conversaţia lui Cîţu cu ziariştii, strigând că acesta minte când spune că moţiunea a fost iniţiată şi de AUR, până ce Florin Cîţu a renunţat să mai vorbească şi a plecat.

Nu am vorbit de metodele de mai sus spre a le condamna. Folosirea lor, luată din manualele publicitarilor, a fost patentată la noi de USR, care a inaugurat live-urile pe Facebook şi protestele cu strigături, pancarte şi alte obiecte tematice, ca să se remarce în ochii unui electorat în raport cu care nu avea notorietate suficientă pe când abia intrase în parlament. Inclusiv la ultima moţiune simplă, acum două săptămâni, Iulian Bulai a venit la tribună cu nişte borcane cu pământ, despre care a spus că sunt de pe şantierele autostrăzilor din Moldova, deblocate de Ghinea şi Drulă. Pe când USR făcea primele reprezentaţii în parlament, la putere era PSD-ul lui Liviu Dragnea, o formaţiune care controla puterea cu mână de fier, de unde şi mutarea treptată a opoziţiei în stradă. Şi e de aşteptat ca întotdeauna când partidul de la putere (sau cel care domină o coaliţie) exercită puterea în aşa fel încât şansele opoziţiei de a cuceri electorat prin acţiuni politice normale sunt mult reduse, scandalurile şi metodele neconvenţionale de afirmare în parlament să se înmulţească.

Aşa stau lucrurile şi acum cu PNL; nu întâmplător Diana Şoşoacă a reclamat tocmai faptul că „am auzit aici de o dictatură care va dura cel puţin zece ani”, în replică la afirmaţia premierului Cîţu că guvernarea PNL va dura cel puţin opt ani. Să mai notăm şi că, aşa cum USR reprezentau în epoca Dragnea oamenii noi din politică, faţă de care se îndreptau speranţele de schimbare ale unei părţi din electorat, acum oamenii noi sunt cei de la AUR, care şi ei concentrează sastiseala faţă de trecut a unei părţi din electorat. Mai mult, sociologii au remarcat că profilul de vârstă al alegătorului AUR seamănă cu cel al alegătorului USR: la scrutinul din decembrie trecut, 45% din alegătorii USR-PLUS şi în jur de 40% dintre cei ai AUR au fost tineri între 18 şi 35 de ani.

Există însă o deosebire importantă faţă de epoca Dragnea: atunci, protestele publicitare din parlament ale USR erau tratate de lumea bună din politică, presă şi societatea civilă ca o rebeliune tinerească normală contra unui dictator, în timp ce acum sunt înfierate drept comportamente de peşteră contra civilizaţiei în politică reprezentate de coaliţia de guvernământ. Şi asta în ciuda faptului că PNL, mai nou şi USR-PLUS, nu-şi ascund desconsiderarea faţă de democraţie, atât prin episodul ruşinos cu înlăturarea avocatului poporului, cât şi prin declaraţiile lui Florin Cîţu şi Dan Barna că va fi nevoie să se guverneze prin ordonanţe de urgenţă dacă parlamentul nu aprobă mai repede tot ce-i dă guvernul. Există însă şi o ambivalenţă faţă de AUR, pe care e instructiv s-o observăm, pentru că din atitudinea faţă de AUR şi Şoşoacă vom pricepe mereu foarte rapid în ce situaţie se găseşte puterea în raport cu electoratul.

Cum am mai văzut şi alteori, ieşirile actualilor fruntaşi AUR şi ale fostei sale fruntaşe Diana Şoşoacă sunt utile guvernării, care nu doar are ocazia să se victimizeze, dar şi să distragă atenţia de la câte un moment mai delicat al guvernării, reclamând pericolul extremismului, de care o putere responsabilă trebuie să apere societatea. Într-un fel, aşa se adaptează metoda clasică a temelor denumite de anglo-saxoni „wedge issues”, cele controversate, capabile să aprindă rapid spiritele: drepturile minorităţilor sexuale, avorturile, primirea de imigranţi, relaţia dintre biserică şi stat. Probleme cu PNRR, cu vârsta de pensionare, cu alocaţiile pentru copii? Nu-i nimic, avem educaţia sexuală în şcoli, o temă „wedge” unde ne aşteptăm ca AUR nu doar să reacţioneze, ci şi s-o facă mult mai urât decât fruntaşii conservatori din PNL, care vor părea astfel nişte moderaţi prin comparaţie.

În februarie, mai mulţi reprezentanţi din societatea civilă au semnat o scrisoare deschisă prin care cereau liderilor coaliţiei de guvernământ să oprească imediat orice dialog cu AUR şi calificau drept „scandaloasă şi inadmisibilă” deschiderea miniştrilor educaţiei, sănătăţii şi justiţiei la dialog cu AUR, pe motiv că partidul are manifestări de extremism, fundamentalism, naţionalism, radical-populism, conspiraţionism, antiglobalism şi antiindividualism. De atunci a mai trecut însă ceva timp: au apărut în presă inclusiv comentarii despre tentaţia unei posibile colaborări între USR-PLUS şi AUR pentru urnirea unor reforme dorite de ambele partide, adică tăierea pensiilor speciale şi trecerea la alegerea primarilor dintr-un singur tur. Inclusiv cu ocazia moţiunii de cenzură de ieri, ceea ce l-a supărat cel mai tare pe premierul Cîţu pare să fi fost gluma lui Şoşoacă despre cum îl poate scăpa ea în cinci minute pe Ludovic Orban de concurenţa lui Cîţu la şefia PNL.

Cât priveşte extremismul, să observăm că tocmai reţinerea AUR de a se arăta radical şi dorinţa de a colabora cu celelalte partide în parlament i-a câştigat până acum puncte, pentru că fruntaşii partidului ştiu că nu-i ajută tactica de a se automarginaliza cu orice preţ. În sondajul CURS din februarie, George Simion îl depăşise în topul încrederii pe premierul Florin Cîţu, cu 20% faţă de 17%. Simion era a treia personalitate din top după Klaus Iohannis şi Marcel Ciolacu, la egalitate cu Ludovic Orban şi mai sus de Dan Barna, dar şi cu avantajul că faţă de toţi aceştia avea un procent mult mai mic de alegători care spuneau că au încredere foarte puţină sau puţină în el (42%, faţă de 73% pentru Ludovic Orban). În iunie, ierarhia încrederii e practic neschimbată, cu Iohannis şi Ciolacu pe primele locuri, urmaţi de Florin Cîţu (19%, dar şi cu 75% împotrivă), George Simion (18% cu 44%) şi Ludovic Orban (18% cu 77%). Cât priveşte partidul, AUR se ţine de luni bune la 12%, pe locul al patrulea între forţele politice ale ţării.

Dacă la un moment dat puterea ar avea nevoie cu adevărat de un adversar care să ia locul demonetizatului PSD în discursurile lui Klaus Iohannis sau Florin Cîţu, atunci însăşi existenţa AUR ar fi folosită pe post de temă „wedge”, iar politicienii respectabili şi-ar face o misiune sacră din combaterea extremismului reprezentat în parlament de micul partid. Acest moment nu va veni însă prea repede, pentru că actuala putere are interesul să arate că România e un exemplu de urmat, din moment ce aici nu are şanse extremismul, spre deosebire de Ungaria, Polonia, Cehia sau de ţările din Vest unde partidele dreptei radicale câştigă teren. Iar aici este de fapt adevărata limită a anvergurii AUR, pe lângă cea dată de baza sa electorală (care nu e nici bogată, nici cu relaţii externe puternice), de viziunea sa asupra lumii (care nu e deloc unitară, aşa cum au arătat-o mereu disidenţele şi micile schisme între susţinătorii săi) sau de capacitatea de a mobiliza vreun val (inexistent) de proteste contra puterii.

Societatea primeşte, desigur, avertismente indirecte care să-i ţină trează vigilenţa, cum ar fi sondajul INSCOP din urmă cu câteva zile, care arată că 59,5% dintre români ar vota cu un partid naţionalist care susţine familia tradiţională şi valorile religiei. Acelaşi sondaj arată însă că susţinerea ar scădea la 35,5% dacă partidul ar susţine ieşirea României din UE şi la 21,3% dacă ar susţine o apropiere de Rusia. Aşa încât puterea are practic muniţie pentru orice fel de abordare. Dacă i-ar conveni din punct de vedere electoral să se arate îngrijorată, atunci va dezgropa orice argument din ceea ce fac sau zic membrii, susţinătorii, strămoşii şi familiile fruntaşilor AUR şi va orchestra o mare campanie de presă contra extremismului. O ştire ca aceea de ieri, că AUR a anunţat o alianţă cu partidul spaniol Vox, de orientare eurofobă, ar stârni ochi daţi peste cap, scrisori de avertisment ale intelectualilor şi aşa mai departe. Doar că acum nu e cazul de aşa ceva. Poate cu altă ocazie.