COMENTARIU Crenguţa Nicolae: De vină sunt fotoliile comuniste din biroul lui Voiculescu

După tragedia de la spitalul Balş, atât preşedintele Iohannis, cât şi premierul Cîţu au avut grijă să felicite mai întâi forţele de intervenţie, adică pe oamenii lui Arafat, pentru eficienţa lor de a limita pierderile de vieţi omeneşti.

 

Mai ales în contextul zgârceniei declaraţiilor celor doi, o asemenea laudă a părut stridentă, fiindcă la ambii politicieni a lăsat impresia că performanţa instituţiilor de forţă e singurul lucru care a contat în tragedia de la Matei Balş. Această impresie a fost întărită în mod grotesc de comportamentul preşedintelui, care după vizita la spitalul arşilor a plecat imediat la munte să schieze, ba încă de pe pârtie i-a şi invitat pe poporeni să uite de desuetul îndemn „staţi acasă” şi să profite de deliciile zăpezii. În schimb, ministrul Vlad Voiculescu a profitat de plecarea ca să plătească încă o poliţă laturii cazone a puterii, cea care l-a marginalizat până acum cu succes în mai toate treburile legate de conducerea sectorului sanitar: „Dacă vorbim de un lucru care nu a mers bine la intervenţie, cu siguranţă personalul din spital nu are nicio vină. Probabil e o greşeală la intervenţie, lucru asta e mai degrabă în competenta IGSU de a stabili”, a spus ministrul, răspunzând într-un stil pasiv-agresiv perfect la întrebarea cum se face că pacientul incinerat în baie a fost descoperit aşa de târziu.

 

Aceasta este o încercare a ministrului de a arăta că e de partea medicilor – a celor din spitalul Balş în special şi a celor din tot sistemul în general, pentru că simpla audiere la Omoruri a medicului Cătălin Apostolescu, un real „erou din linia întâi”, este deja percepută de personalul medical ca un afront la adresa tuturor eforturilor lor de a face faţă pandemiei cu resursele şi mai ales cu organizarea impusă până acum de comandantul acţiunii, Raed Arafat. Mai ales că au apărut primele reacţii de la influencerii cărora le e mai dragă aripa cazonă a puterii sanitare şi care au început deja să dea vina pe personalul medical pentru morţii de la Balş, aşa cum s-a întâmplat şi după incendiul de la Piatra Neamţ, şi să sugereze că medicii oricum nu ştiu ce e mai bine pentru spitale şi pentru pacienţi, fiindcă pentru conducere şi organizare sunt buni doar managerii din afară, ori cazoni, ori numiţi politic. 

 

Cu cât creşte distanţa, fizică şi emoţională, faţă de patul pacientului bolnav de Covid, cu atât soluţiile la care se gândesc oamenii puterii sunt mai nebuloase, mai complexe şi mai departe de ceea ce ar trebui făcut de fapt: preşedintele Iohannis, înainte să plece la schi, a dat vina pe lipsa unei reforme din temelii a sistemului sanitar şi i-a cerut ministrului Voiculescu să se prezinte la el cu un proiect de reformă, ministrul Cîţu a dat vina pe lefurile prea mari ale medicilor şi pe lenea DSP-urilor care nu dau suficient cu biciul în angajaţii din spitale atunci când îi calcă cu controale, în timp ce ministrul Voiculescu a dat vina de-a dreptul pe PSD, fiindcă aşa e cel mai comod şi îl scuteşte pe el de orice bătaie de cap. Deşi realmente pentru nimeni nu mai era vreun secret ce lucruri simple ar fi trebuit să se întâmple ca să nu apară nici tragedia de la Piatra Neamţ, nici cea de la Balş: nu era niciun secret că era frig în spitale (nici pentru primarul Nicuşor Dan, nici pentru ministrul Voiculescu, cel cu memorabila concluzie „E nevoie ca în spitale să fie cald, să nu fie rece, pentru că altfel e greu de suportat aşa ceva”) şi că personalul medical, paturile şi capacitatea spitalelor Covid de a suporta necesarul de oxigen pentru pacienţi sunt de mult insuficiente.

 

„Au existat în multe locuri medici care au făcut memorii, care au vorbit, care au atras atenţia de ani de zile, nu numai cu ocazia nenorocitului ăsta de virus, în ce hal de degradare sunt spitalele. Ce vreţi voi, oameni buni, de la medicul de gardă? Să umble în mişcare browniană 24 de ore încontinuu din salon în salon, pe mai multe etaje, la 120 de paturi, cu senzori de fum în nas şi instalaţie de stingere a incendiilor în frunte? Este o ruşine să găsiţi mereu ţapi ispăşitori pe singurii oameni din ţara asta care lucrează 24 de ore neîntrerupt (şoferii sunt obligaţi la pauze când conduc prea mult!!!!)”, a scris cu furie Laura Zarafin, medic la Spitalul Colentina. Ea şi colegii ei au explicat în multe rânduri că după ordinul comandantului acţiunii ca niciun pacient adus la poarta unui spital Covid să nu mai fie trimis în altă parte, indiferent de capacitatea spitalului, au apărut probleme mari cu congestionarea secţiilor, iar unii medici s-au arătat nemulţumiţi că unele spitale ale sistemului rămân privilegiate, „non-Covid”, în timp ce altele se supraaglomerează, iar personalul lor e veşnic supraâncărcat.

 

La un moment dat, într-adevăr, a fost un progres, odată ce s-au alocat o serie de noi spitale pentru tratamentul bolnavilor de Covid. Capacitatea a rămas însă tot insuficientă, echilibrul este exact atât de precar precum se vede la Balş, iar orice nouă agravare a pandemiei din cauza tulpinii britanice sau a unor relaxări imprudente va aduce alte tragedii. Ministrul Voiculescu ştie bine situaţia, de asta a şi reclamat zilele trecute că sunt mai multe cazuri de Covid decât apar în statistici (deşi n-a fost în stare să aducă niciun argument cu care să probeze că are dreptate) şi că nu e bună relaxarea prematură a restricţiilor din Bucureşti; tot de asta a şi anunţat un fond naţional pentru investiţii în siguranţa pacienţilor şi tot de asta a îndrăznit până la urmă să schimbe strategia de vaccinare în favoarea vârstnicilor, adică aşa cum e normal din punct de vedere medical, şi să critice abordarea „cazonilor” în frunte cu Valeriu Gheorghiţă, axată pe accesul prioritar al „esenţialilor” şi pe centre speciale pentru bugetarii speciali.

 

Numai că ministrul n-are nici puterea financiară şi nici stofa politică necesară ca să procedeze aşa cum i-ar cere realitatea sistemului sanitar în acest moment al pandemiei. În privinţa finanţelor, terenul l-a pregătit ministrul de finanţe Cîţu, care, confruntat cu dificultatea de a face bugetul, s-a grăbit deja să afirme că „nu putem cheltui 95% din resurse doar pentru salarii şi sporuri” – cu alte cuvinte, pentru investiţiile ruşinos de mici în sănătate sunt de vină salariile prea mari ale personalului medical, nu filozofia bugetară a guvernării PNL care pune pe ultimul plan sănătatea şi educaţia. Cîţu profită astfel în mod identic cu colega sa de partid Turcan de uşurinţa cu care se poate stârni resentimentul publicului faţă de diverse categorii sociale considerate prea bine plătite. În cazul lui Cîţu, e vorba de medicii şi asistentele cu salarii mărite de PSD; în cazul lui Turcan, e vorba de eternii asistaţi sociali pe care orice guvernare de dreapta pune ochii atunci când n-are soluţii de a creşte încasările la buget.

 

Cât priveşte stofa politică, Voiculescu are încă de demonstrat că nu e doar ONG-istul tipic, pofticios de putere, cu multe promisiuni şi acuzaţii la adresa altora cât timp e în opoziţie, dar inconsistent şi repede plictisit de muncă atunci când dă de greu şi trebuie să ia decizii. Faptul că şi-a numit o amică de formaţie teolog ca secretar de stat nu e de bun augur; la fel de straniu a fost modul cum, după ce s-a lăudat că şi-a programat părinţii la vaccinare, a ignorat complet sutele de mesaje de pe propria pagină de Facebook din partea oamenilor care îi cereau ajutor pentru că nu izbuteau să se programeze, anunţând triumfal că „e aşa cum trebuie: îi protejăm în primul rând pe cei vulnerabili”. Desigur, nu el coordona campania de vaccinare şi sunt uşor de bănuit tensiunile dintre el şi „cazonii” lui Gheorghiţă.

 

Cu ceea ce rămân însă oamenii ignoraţi atunci este impresia, corectă, că au picat la mijloc într-un război între o seamă de orgolii extrem de pronunţate, între o seamă de tipi foarte dornici de putere şi de lauri, dar puţin dispuşi să colaboreze şi să-şi asume răspunderea atunci când ceva merge prost.

 

Aşa cum au picat la mijloc atunci oamenii care au vrut să se programeze la vaccinare, aşa pică la mijloc acum pacienţii şi personalul medical, într-o situaţie unde lipsa de viziune şi orgoliile personale se conjugă într-un mod cât se poate de nefericit cu comportamentul de hoitari politici al celor care acum cer ba demisia lui Arafat, ba demisia lui Voiculescu, nicidecum pentru că ar dori să se facă dreptate şi să vină nişte competenţi la putere, ci fiindcă au găsit momentul să-i doboare în sfârşit pe cei din tabăra inamică. Într-o dezbatere din 2017 organizată de un ONG, povestindu-şi experienţa primului mandat de ministru, Voiculescu îşi amintea cu dezgust aproape fizic de atmosfera pe care o găsise în birouri, cu fotolii vechi şi mobile comuniste – ai fi zis că atunci când a plecat de la minister s-a bucurat că a scăpat de o corvoadă mult sub demnitatea lui şi unde oricum nu avea şanse de succes din cauza „sistemului”. Ar fi jalnic ca şi de data asta ministrul să dea vina tot pe mobilele comuniste că nu l-au lăsat să lucreze.