COMENTARIU Lelia Munteanu | Harari: „Suntem în stare să batem virusul, dar nu suntem siguri că vrem să plătim preţul victoriei"

O analiză marca Yuval Noah Harari - în cotidianul Yedioth Ahronoth (în suplimentul de Shabbat). Titlul: „A uni lumea împotriva virusului", subtitlul „Un an de Corona – succes ştiinţific, eşec politic".

Gânditorul israelian e optimist în ce priveşte viitorul epidemic al planetei: „epidemiile au devenit, dintr-o forţă naturală şi incontrolabilă, o forţă controlată uman (...). În lupta oamenilor cu virusurile, niciodată oameni nu au fost mai puternici".

Multe idei de reţinut. De citit şi reflectat la fragmentul referitor la ştiinţă şi politică: 

„Evident că puterea ştiinţei este limitată. Oamenii de ştiinţă nu ştiu totul, câteodată şi greşesc, câteodată apar controverse între ei. Aceleaşi date pot duce la concluzii diferite. Mai presus de toate, trebuie subliniat că oamenii de ştiinţă nu pot înlocui politicienii. Când vine vorba de decizii, trebuie luate în considerare mai multe interese şi valori, pentru că nu există o cale ştiinţifică de a stabili ce interese sau ce valori sunt mai importante, nu există o cale ştiinţifică de a decide ce e de făcut.

Aşa, de exemplu, când decidem să impunem sau nu un lockdown, nu e de ajuns să ne întrebăm <Câţi oameni se vor îmbolnăvi dacă nu va fi lockdown?>. Trebuie să ne întrebăm şi <Câţi oameni vor intra în depresie ca urmare a lockdown-ului?. Câţi oameni vor suferi de malnutriţie? Câţi oameni îşi vor pierde locul de muncă? Câţi oameni se vor confrunta cu violenţă în familie? Câte zile de şcoală se vor pierde?>. Chiar dacă datele noastre sunt foarte exacte, totdeauna trebuie să ne întrebăm <Ce numărăm? Cine stabileşte ce numărăm? Cum punem numerele faţă în faţă, cum le comparăm?>. Asta e o misiune politică prin excelenţă, nu o misiune ştiinţifică. Politicienii sunt cei care trebuie să ţină echilibrul între interesele medicale, economice şi sociale, şi să decidă.

De aceea, reuşita colosală a ştiinţei din ultimul an nu a rezolvat problema Coronei. A transformat pandemia Corona dintr-o catastrofă naturală incontrolabilă, într-o dilemă politică.

Când moartea neagră (ciuma bubonică) a omorât milioane de oameni, nimeni nu se aştepta la ceva din partea regilor sau a împăraţilor. Era clar că ei nu pot ajuta, de aceea nimeni nu i-a acuzat de răspândirea molimei. De exemplu, o treime dintre englezi a pierit în primul val de moarte neagră, dar asta nu l-a determinat pe Edward III, regele Angliei, să-şi piardă tronul - în fond, ce legătură are regele cu epidemia? Englezii au crezut că epidemia este voinţa Domnului - ce poate face un rege din carne şi oase?

Dar astăzi omenirea are mijloacele ştiinţifice pentru a opri Corona. Câteva ţări - Taiwan, Coreea de Sud, China, Vietnam, Australia, Noua Zeelandă, Cipru - au demonstrat că, dacă foloseşti corect mijloacele pe care le ai, poţi opri epidemia chiar şi fără vaccinuri. Numai că aceste mijloace au un preţ economic şi social foarte mare. Suntem în stare să batem virusul, dar nu suntem siguri că vrem să plătim preţul victoriei. Astfel, reuşita ştiinţei a pus în cârca politicienilor o mare responsabilitate.

Din păcate, prea mulţi politiceini au dat greş în îndeplinirea misiunii lor. În ţări precum SUA, Britania şi Brazilia liderii au luat decizii fatale, care au dus la răspândirea bolii şi la moartea a sute de mii de cetăţeni. Deşi unele leadershipuri au administrat situaţia mai bine, omenirea, în general, nu a reuşit să stăvilească molima şi nici nu a reuşit să închege un plan de combatere a virusului. Primele luni ale anului 2020 au fost ca şi când ai urmări un accident cu încetinitorul. Mijloacele de comunicare au prezentat imagini întregii lumi, live, întâi din Wuhan, apoi din Italia şi din alte locuri - dar nici un leadership din lume nu s-a ridicat ca să oprească catastrofa. Mijloace avem, dar nu avem perspicacitatea, inteligenţa, viziunea politică.

(...) Una dintre cauzele decalajului dintre reuşita ştiinţifică şi eşecul politic este că oamenii de ştiinţă au fost educaţi să colaboreze la nivel global, în timp ce politicienii se ocupă cu disputele. În situaţii de tensiune şi nesiguranţă, oamenii de ştiinţă din toată lumea şi-a împărtăşit cunoştinţele şi informaţiile şi s-au bazat unul pe altul. Multe dintre studiile ştiinţifice care ne-au scos la lumină au fost făcute de echipe multinaţionale.

(...) Spre deosebire de oamenii de ştiinţă, politicienii nu au reuşit să se unească în faţa virusului şi să stabilească un plan de acţiune global pentru a stopa pandemia. Diverse ţări au ascuns date preţioase şi chiar au distribuit informaţii mincinoase şi teorii ale conspiraţiei. Fiecare ţară are grijă numai de ea şi intră în competiţie cu celelalte, pentru a ajunge la resursele limitate de echipament şi medicamente. În special, asistăm la apariţia unui fenomen îngrijorător, un <naţionalism al vaccinurilor>, ceea ce duce la o inegalitate nouă între state - cele care îşi permit să-şi imunizeze cetăţenii şi cele care nu. E trist să constaţi că mulţi nu înţeleg un lucru esenţial: atâta timp cât virusul continuă să se răspândească undeva în lume, nici o ţară nu se poate considera cu adevărat în siguranţă".