Ion Cristoiu: Un hei-rup! naţional împotriva corupţiei

Avem deja 34 de ani de postdecembrism. Perioada dintre 1920 şi 1941 s-a numit interbelică. A avut doar 21 de ani. Perioada posdecembristă se întinde din 1990 pînă acum, în 2025. Are – să-i spunem cu aproximaţie- 34 de ani. S-au petrecut în posdecembrism multe lucruri diferite de perioada interbelică. Printre acestea se numără lansarea din cînd în cînd în cînd de către Putere a unei campanii împotriva corupţiei. Care campanie s-a dovedit de fiecare dată un biet hei-rup! propagandistic. Multă lume e convinsă că lupta împotriva corupţiei a fost proclamată întîia oară de Emil Constantinescu, după căderea lui Ion Iliescu de la Putere. Nimic mai greşit. Cel care a lansat întîia oară strigătul de luptă împotriva corupţiei a fost Ion Iliescu. Şi nu în 1996, cînd se afla în bătălie electorală, ci în 1993, cînd şedea neclintit la Putere. Despre această campanie am scris în Evenimentul zilei din 21 aprilie 1993 un editorial. Se intitulează Un hei-rup! naţional împotriva corupţiei? Îl republic azi, dar cu un titlul niţel schimbat. A dispărut din titlul originar semnul întrebării. Nu întîmplător.

Ziarele de sîmbătă au reprodus, cu titlu de eveniment senzaţional, declaraţia dlui Ion Iliescu potrivit căreia se impune declanşarea unei ofensive naţionale împotriva corupţiei. Strigătul de luptă al dlui preşedinte a putut fi auzit vineri pe la prînz, la şedinţa de guvern, ca o concluzie la raportul prezentat de ministrul de Interne pe tema corupţiei din România de azi.

Existenţa corupţiei la toate nivelurile nu e o descoperire a dlui preşedinte. De aproape trei ani, presa de toate culorile cere măsuri ferme pentru stîrpirea acestui primejdios flagel naţional. Şi tot de apoape trei ani, glasul presei răsună în pustiu. Corupţia a continuat să se manifeste. Mai mult, parcă sfidînd campanile duse de ziare, corupţia s-a extins pînă la a deveni generală. În acest context, satisfacţia presei la răsunătoarea declaraţie prezidenţială e perfect explicabilă psihologiceşte. Semnalele bieţilor ţinători de condei au ajuns pînă la înaltele porţi ale Cotrocenilor! Însuşi dl preşedinte, persoana cu cea mai înaltă funcţie în stat, a tresărit auzindu-le şi s-a mîniat rău de tot. Sub puterea acestei mînii, mai mare decît cea pe care Homer i-o atribuia lui Ahil Peleianul, corupţia vă fi stîrpită în România! De mîine, braţele odioasei caracatiţe vor prinde a se zvîrcoli, unul cîte unul, sub toporişca necruţătoare a organelor de drept.

Evenimentul zilei se numără printre ziarele care şi-au făcut un standard din denunţarea corupţiei. Aproape număr de număr, pagina a treia a ziarului nostru a prezentat opiniei publice, organelor în drept, cu documente care nu lasă nici o urmă de îndoială, spectaculoase cazuri de corupţie la nivelurile cele mai înalte. Cu toate acestea, spre deosebire de confraţii de breaslă, îmi permit să fiu sceptic faţă de eficienţa practică a declaraţiei de război venite din partea dlui Ion Iliescu. Acest scepticism nu-şi are cauza în temerea că mînia dlui Ion Iliescu ar fi teatrală. Că ea ar ascunde, cum s-ar putea crede, alte interese decît cele ale instaurării cinstei şi corectitudinii de sus pînă jos, de la vlădică pînă la opincă. Dimpotrivă, eu cred că dl preşedinte e sincer îngrijorat şi mai ales sincer indignat de amploarea pe care a luat-o corupţia la noi. Îi putem bănui dlui lon Iliescu multe păcate. Nu însă şi acela de a nu fi un om cinstit.

Îndoiala mea în ce priveşte declaraţia de război a dlui preşedinte se întemeiază pe altceva. Şi anume, pe faptul că ea trădează o necunoaştere a cauzelor complexe care au dus la apariţia şi afirmarea fenomenului numit corupţie. Şi cea mai bună dovadă a acestei necunoaşteri o constituie însăşi declaraţia de război a dlui lon Iliescu. Aşa cum a fost ea formulată, declaraţia trădează convingerea că fenomenul corupţiei poate fi stîrpit printr-o spectaculoasă campanie de moment. Păstrînd mereu vie amintirea şantierelor de muncă voluntară de la Bumbeşti-Livezeni, dl Iliescu îşi imaginează combaterea corupţiei în termenii unui hei-rup! împotriva demnitarilor corupţi de la toate nivelurile. Cerînd declanşarea unei ofensive naţionale împotriva corupţiei, domnia-sa şi vede armate întregi de poliţişti, procurori şi judecători sărind în sus la chemarea prezidenţială şi pornind, dis-de-dimineaţă, să ancheteze şi să aresteze. Stîrpirea corupţiei e însă un proces care se refuză unei asemenea imagini. Stîrpirea corupţiei e un proces complex, de lungă durată, ale cărui rezultate nu depind de îndemnuri venite de sus, oricît de energice ar fi acestea, ci de eradicarea cauzelor de profunzime ale fenomenului. Printre aceste cauze, la loc de frunte se numără şi incapacitatea unor instituţii ale statului de drept de a-şi lua în serios menirea pentru care au fost create. Cazurile de corupţie sînt tot atîtea cazuri de încălcare a legalităţii. Ce a împiedicat poliţia, procuratura şi justiţia să se pună în mişcare împotriva lor? Mai ales că multe dintre cazuri au fost semnalate de presă. Aceste instituţii ale statului de drept nici n-ar fi avut nevoie de prea mare osteneală pentru a le descoperi şi chiar dovedi. Presa le-a pus la dispoziţie aproape toate documentele necesare. Pentru stîrpirea corupţiei ar fi fost suficient, aşadar, ca instituţiile statului de drept să fi avut conştiinţa rolului pe care-l au în societatea românească. În Italia, de exemplu, justiţia luptă împotriva corupţiei, din sferele înalte, din orgoliu profesional şi nu pentru că ar fi primit vreo indicaţie de la preşedintele Republicii sau de la primul-ministru. La noi, instituţiile statului de drept n-au făcut acest lucru. E greu de presupus astfel că ele se vor schimba peste noapte. Chiar dacă dl Ion Iliescu a cerut declanşarea unei ofensive naţionale împotriva corupţiei.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro