COMENTARIU Lelia Munteanu: Acatist

Cred şi mărturisesc: patria e mirosul de bună mireasmă care se ridică din ceasloavele lângă care îngenunchem împreună. Patria e noaptea întunecată pe care o veghez în durerile facerii zorilor. Patria e gândul că mâine va fi mai bine. Patria e deasupra celor care se calcă în picioare pentru o pâine, patria e sub paşii împleticiţi ai curvelor de centură care se întorc ghiftuite acasă. Patria e pe tăişul sabiei, pe muchia cuţitului, în cămaşa glonţului. Patria e cuibărită în toate cuvintele care n-au ajuns până la tine.

Patria e pe meterezele zilei în care ne-am găsit dragostea şi în anticamera eternităţii în care ne-am pierdut-o. Patria e aici şi acolo, prea devreme şi prea târziu. Patria ne învaţă şi ne înţarcă. Patria e în scălâmbăielile bufonului şi în mina hieratică a sacerdotului.

Patria e tot ce-am maculat şi tot ce n-am putut atinge, patria e zodia nefastă în care am avut norocul să ne naştem, patria e ferecătura fragilă a destinului nostru.