COMENTARIU Lelia Munteanu. Afganistan: „Americanii au ceasurile, noi avem timpul"

Era de aşteptat haosul, după ce trupele americane au făcut stânga-mprejur şi au stins lumina, abandonându-şi aliaţii locali (18.000 de oameni plus cele vreo 60.000 de rude ale lor, dacă ne referim doar la cei listaţi oficial, toţi în pericol de moarte), fără să mai vorbim despre milioanele de afgani închişi în case de groaza noului regim. (Într-un avion militar american C-17 Globemaster III nu pot fi stivuiţi mai mult de 650 de aborigeni - foto). 

Era de aşteptat să se audă vocea Rusiei (cu influenţa sa de necontestat în Asia Centrală, dar fără resursele economice necesare să mai facă legea în Afganistan), vocea inconfundabilă a Chinei (cu uriaşa sa putere economico-strategică) şi cârâitul "stanelor" vecine (Pakistan - ale cărei servicii de securitate au făcut mereu un joc dublu între americani şi talibani - Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan). Ba chiar şi trilurile Turciei lui Erdoğan, autobranduit ca  protectorul musulmanilor sunniţi de pretutindeni.

Nu trebuie să-şi inchipuie nimeni talibanii ca pe un monolit, o grupare unită în cuget şi simţiri. Sunt facţiuni cu interese uneori de-a dreptul contradictorii, afişând armonia acum, cât profită de retragerea pripită a americanilor.

Vom auzi foarte curând un discurs asemănător celui folosit de Departamentul de Stat în legătură cu grupările teroriste din Orientul Mijlociu. Vor fi repede identificaţi talibanii „moderaţi" ca parteneri de  dialog.

Nenorocirea cea mai mare ar fi ca, odată respinse de la masa verde a tratativelor, grupările radicale ale talibanilor să facă joncţiunea cu Al-Qaeda sau cu aşa-zisul Stat Islamic.

Coşmarul tuturor administraţiilor americane, de la Bush Jr. până la Biden, ar fi ca marele competitor, China, să reuşească să ridice ţara din dezastrul umanitar, aşezând-o pe drumul reconstrucţiei.

Pe-acolo nu e nici o grabă. Grabă mare şi dârdoră va fi pentru occidentali să împartă refugiaţii, aruncându-i şi în cârca rudelor sărace (mereu nepregătita Românie fiind una dintre ele). 

Evenimentele vor urma ritmul locului. O zicală afgană sună aşa:  „Americanii au ceasurile, noi avem timpul".