- Home
- Editorialiștii
- (11.04.2020, 16:48)
COMENTARIU Lelia Munteanu: Christos a înviat!
"Ne-am amăgit că putem rămâne sănătoşi într-o lume bolnavă"
Urmărește
953 afișări
"Ne-am amăgit că putem rămâne sănătoşi într-o lume bolnavă"
Molima în Europa a început la sfârşitul celui de-al şaptelea an al pontificatului său, transformându-l într-unul dintre "răstigniţii coronavirusului" (sintagma îi aparţine, a adresat-o corpului medical, corpului eclezial şi anonimilor care muncesc să susţină lumea retrasă în case).
Asemenea Mântuitorului pe cruce, în tot acest răstimp al spaimei şi al durerii Papa Francisc a cerut şi el ajutorul Tatălui: "Doamne, ne-am închipuit că putem rămâne sănătoşi într-o lume bolnavă, salvează-ne! Nimeni nu se poate salva de unul singur".
Omul acesta, respirând printr-un singur plămân, pe care Dumnezeu l-a aşezat în jilţul apostulului Petru, îşi dă, urbi et orbi, măsura credinţei.
A luat lumea pe umeri (cum şi-a purtat Eneas tatăl prin flăcările Troiei, un episod pe care Suvernul Pontif îl invocă deseori), ca s-o poarte de la un întuneric la altul.
"Ne-am dat seama că ne găsim în aceeaşi barcă, cu toţii fragili şi dezorientaţi, dar în acelaşi timp importanţi şi necesari, cu toţii chemaţi să vâslim împreună, cu toţii nevoiţi să ne susţinem unii pe alţii".
Noi, cei pe care, în Miercurea Cenuşii, la începutul Postului Mare, ne îmbărbăta: "Suntem praful iubit de Dumnezeu. Domnului I-a plăcut să strângă praful nostru în mâini şi să sufle asupra lui suflul Său de viaţă. Suntem praf preţios, destinat să trăim pentru totdeauna. Suntem pământul asupra căruia Dumnezeu a revărsat cerul Său, praful care conţine visele Sale. Suntem speranţa lui Dumnezeu, comoara Sa, gloria Sa (...). Să ne lăsăm împăcaţi, pentru a trăi ca fii iubiţi, ca păcătoşi iertaţi, ca bolnavi vindecaţi, ca nişte călători însoţiţi. Să ne lăsăm iubiţi ca să iubim. Să ne lăsăm ridicaţi, pentru a merge spre ţintă - Paştele. Vom avea bucurie de a descoperi că Dumnezeu ne învie din cenuşa noastră".
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: COMENTARIU Lelia Munteanu: Viaţa de după
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe