COMENTARIU Lelia Munteanu: Harari – despre încredere, în vremea covidului

Constatând că Israelul traversează cea mai mare criză din istoria sa, Harari e de părere că statul are toate resursele ca s-o depăşească, mai puţin una fundamentală: încrederea. „Avem nevoie de încredere între cetăţeni şi oficialităţi şi avem nevoie de încredere între cetăţenii înşişi.

 

Avem nevoie să ne încredem în oamenii care ne înconjoară, în informaţiile pe care le auzim şi în instrucţiunile pe care le primim”. (Valabil nu doar pentru statul Israel). 

 

Harari crede că, în ţara lui, vinovat pentru lipsa de încredere e „un singur om, care, împreună cu ajutoarele sale, distruge sistematic încrederea din  societate. Benymin Netanyahu este extrem de capabil şi are la activ o lungă serie de reuşite, dar, ca orice muritor, are slăbiciuni şi eşecuri. Problema cea mai mare cu Netanyahu nu este doar metoda greşită prin care s-a hotărât să gestioneze Corona, dar şi atacul continuu, de-a lungul anilor, contra instituţiilor statului şi contra fraternităţii cetăţenilor israelieni. De ani de zile, Netanyahu indeamnă la a nu asculta de media, de academie, de justiţie, de poliţie, de procuratură, de consilierul juriduc de stat şi de funcţionarii Ministerului de Finanţe. Drept urmare, acum, în plină criză, multă lume nu crede în autorităţi. De mulţi ani, Netanyahu chiar ţese intrigi, instigând un grup împotriva altuia, astfel încât oamenii nu mai au încredere unul în celălalt. A sădit dezbinare şi ură între dreapta şi stânga, între arabi şi evrei, între religioşi şi atei, între sefarzi şi ashkenazi. Aşa că, tocamai în mijlocul unei crize, de ce ne mirăm că oamenii şi-au pierdut încrederea unul în celălalt?”. Şi rechizitoriul la adresa prim ministrului, continuă în termeni mai drastici decât atât. 

 

Harari dedică pasaje întregi unui subiect foarte dezbătut în zilele noastre, subtitrând „Patrioţi falşi”:

 

„Se vorbeşte în ultima vreme despre renaşterea naţionalismului, când, de fapt, în toată lumea avem de a face cu o criză de fraternitate naţională, înlocuită cu o ostilitate tribală. Naţionalism nu înseamnă ură faţă de străini. Naţionalism înseamnă să-ţi iubeşti aproapele, iubire care lipseşte astăzi în toată lumea (...). Mulţi lideri din toată lumea care se prezintă drept patrioţi sunt exact opusul. În loc să strângă rândurile, ei adâncesc prăpastiile printr-un limbaj ofensator şi o politică dezbinatoare. Trump este un exemplu clar în acest sens. De-a lungul mandatului său, de fiecare dată când a întrezărit o rană în naţiunea americană, n-a tratat-o, ci şi-a îndesat degetul în ea, lărgind-o tot mai mult. Netanyahu se comportă la fel (...). Rezultatul este că mulţi israelieni nu mai cred nici în vecinii lor, darmite în media sau în autorităţi. Ei cred într-un singur om - Netanyahu. Dacă acesta va apărea la televizor şi va susţine, pe un ton autoritar, că soarele răsare din vest şi apune în est, îl vor crede. Pe de altă parte, există mulţi israelieni care nu mai cred nimic din ce spune prim ministrul. Dacă va apărea la televizor şi va declara, pe tonul lui autoritar, că unu şi cu unu fac doi, imediat vor apărea suspiciuni.  

 

(...) Acum ne dăm cu capul de pereţi. Neîncrederea creează întotdeauna greutăţi. Dar, în mijlocul unei pandemii şi a unei crize economice, neîncrederea naşte catastrofa”.