COMENTARIU Lelia Munteanu: Tragedia de la Nahal Oz, baza militară din Israel de unde au fost răpite ostaticile eliberate astăzi

Astăzi, Hamas a eliberat, mai operativ decât o făcuse săptămâna trecută, încă patru ostatice, în schimbul a două sute de palestinieni din închisorile israeliene. De data aceasta este vorba despre patru femei-soldat, care îndeplineau misiunea de observatoare la Baza militară Nahal Oz, situată la graniţa cu Gaza.

Despre tragedia din această bază de la Nahal Oz există o mărturie zguduitoare, a tatălui lui Shay Ashram, una dintre observatoarele care au murit în timpul atacului barbar al Hamas  din 7 octombrie 2023. Mărturia e cuprinsă în cartea-document a lui Yair Agmon şi a Oriyei Mevorach, tradusă în limba română de Irina Weinberg, publicată de Editura Omnium, Bucureşti 2024. Concluzia: tragedia putea fi evitată. Povesteşte Dror, un părinte care şi-a pierdut fiica:

„Cu câteva săptămâni înainte de măcel, i-a spus comandantei: <Fac mult zgomot şi ajung la gard, aruncă cu lucruri, incendiază cauciucuri, încearcă tot felul de lucruri, văd ce merge şi ce nu. Şi perseverează>. Îmi amintesc că mi-a povestit că a văzut lângă gard doi indivizi, care nu se încadrau în niciun profil. Era cel mai suspect. Nu erau agricultori care-şi lucrau pământurile, nu erau obişnuiţii locului, i-a văzut şi mi-a spus că i se par suspecţi, că ceva se întâmplă. Dar comandanţii insistau să numească asta <tulburări de ordine>. Chipurile, ceva obişnuit. Dar nu era ceva obişnuit, era ceva mai semnificativ. Shay a înţeles asta şi le-a povestit superiorilor ce credea. Ea a înţeles că ceva din termenul <tulburări de ordine> nu e corect. Simţea că superiorii consideră că ce figurează în rapoartele ei este o problemă locală, adică, tot timpul, un incendiu mic care trebuie stins. Ne spunea: <Nu ştiu dacă ei înţeleg că există o linie comună, care leagă toate aceste puncte, aceste tulburări de ordine>. Ceea ce Shay a identificat a fost o tendinţă. Nu voia doar să raporteze <Azi s-a întâmplat asta, ieri asta>. Ea intenţiona să influenţeze modul în care informaţiile sunt percepute, să arate că toate incidentele au legături între ele. Voia ca ei să înţeleagă că cineva are planuri mari acolo la gard.

Aşa că a zis: <Ok, tulburări de ordine, nu-i nicio problemă, am să numesc şi eu asta tulburări de ordine, dar am să raportez frecvenţa lor şi atunci o să vadă că există o tendinţă, un sens în toate astea, că se pregăteşte o operaţiune mai mare>. Le-a raportat că frecvenţa incidentelor creşte şi creşte, le-a arătat cum vara incidentele erau de obicei vinerea, că în septembrie au început să fie de două ori pe săptămână şi în octombrie, tot timpul. Şi nu numai ea raporta aceste lucruri, ci toate fetele. Toate simţeau ceva. Pentru că erau acolo zilnic şi vedeau ce se întâmplă la gard.
Ea şi toate colegele ei, celelalte observatoare, raportau că va fi balamuc. Ele chiar ştiau şi când va fi. Au spus <de sărbători> (pe 7 octombrie 2023 era sărbătoarea de Simhat Tora, n.m.). Cu câteva zile înainte de măcel, prietena ei, Aviv Hagage, observatoarea care era cu ea în tură şi a fost ucisă împreună cu ea, i-a trimis un mesaj mamei ei: <Mamă, va fi aici un eveniment major şi am senzaţia că va fi în tura mea>. Exact aşa, cuvânt cu cuvânt! Şi nu numai observatoarele, ci şi comandantele. Una dintre ofiţeresele din Nahal Oz a spus că va fi o invazie de terorişti şi că simte că va fi în baza ei militară.
Shay vorbea cu noi la modul foarte general, nu prea ne împărtăşea ce vedea la gard. Iar apoi, după ce a fost ucisă, am vorbit cu prietenele ei şi am şi văzut nişte reportaje la televizor, unde apăreau cele două observatoare care au supravieţuit acestui măcel şi alte observatoare din Nahal Oz. Nu pot să descriu ce am simţit. Am rămas cu gura căscată! M-am dat cu capul de toţi pereţii, pur şi simplu am urlat, nu-mi venea să cred ce-mi aud urechile.

Una dintre ele spunea în reportaj că îi vedea măsurând paşii lângă gard, făcând tot felul de săpături. Când raporta, i se spunea: <Nu, e agricultură, chestie de agricultură>. Ele îi vedeau acolo pe cei din Nukhba, unitatea de comando Hamas, îi vedeau cum se antrenează! Veneau în maşini, coborau repede, alergau rapid şi măsurau cât timp le lua să alerge până la gard. În urma acestor rapoarte, li se replica: <Nu este o ameninţare, totul e în ordine>. Îi vedeau antrenându-se ieşind din tunele! Se antrenau cum să cucerească un tanc! Se antrenau cu paramotoare! Ele au văzut toate astea, ele, observatoarele, au văzut totul! Şi tot timpul le linişteau, le spuneau: <E aiurea, aiureală, totul e în ordine>.
Era acolo o observatoare care a povestit că, într-o zi, a venit un grup, un număr impresionant de oameni, cam 200 de terorişti Hamas, care s-au postat la 100 de metri de gard! Şi îşi aminteşte că s-a gândit: <Dacă vor, dacă se decid acum să alerge la gard, suntem pierduţi>. Ele ştiau să descrie şi scenariul invaziei. Pur şi simplu, gândeau logic. Ştiau că, în primul rând, cei din Hamas vor distruge sistemul camerelor de securitate <Văzut, ochit>, camerele prin care comandantele puteau să tragă direct. Şi într-adevăr, în primul rând, înainte să treacă gardul, teroriştii au distrus camerele.
Să fie clar, rapoartele nu s-au oprit la comandante. Comandantele au luat lucrurile în serios. Una dintre ele a observat într-o zi că au venit la gard şi cu hărţi, se uitau în dreapta, se uitau în stânga. Ea, la rândul ei, a raportat mai departe şi răspunsul a fost: <Bravo, bine că ai observat> şi s-a transmis raportul mai sus. Comandantele au luat rapoartele observatoarelor în serios, dar totul s-a oprit undeva la gradele mai înalte. Nu ştim exact unde s-au oprit, unde a început bătaia de joc, desconsiderarea inamicului şi desconsiderarea observatoarelor (...)".

Orice comentariu e de prisos. Într-o zi, vinovaţii vor trebui să plătească.