COMENTARIU Lelia Munteanu: Uneori trebuie să rătăceşti drumul

„O să moară?", a întrebat băieţelul cu cea mai frumoasă mamă din lume.

Ea nu i-a răspuns, mai să se înece în marea de sinonime a cuvântului moarte, neştiind de care să se agaţe.

„Dă-i un nume ca să trăiască!", a rugat-o.

„Viaţă!" (probabil că asta îi stătea dintotdeauna pe buze).

Băieţelul s-a apucat să cerceteze atent picioarele porumbelului.

„La ce te uiţi?".

„Căutam mesajul, Ar fi putut să fie un voiajor".

„Ar putea fi porumbelul lui Noe, care s-a rătăcit până la noi şi, rănit, a pierdut din cioc ramura de măslin".

„Înseamnă că Noe n-o să ştie niciodată când s-au retras apele?".

„Între timp a aflat", l-a liniştit ea pe băieţel.

„Dar dacă e Sfântul Duh care S-a pogorât peste voi în chip de porumbel?!", s-a auzit o voce piţigăiată. Băieţelul a recunoscut-o imediat. Era a unei veveriţe pe care o desenase când era mai mic.

„Sfântul Duh - rănit?", s-a înfiorat cea mai frumoasă mamă din lume. Inima porumbelului îi bătea încă în palmă. 

„De ce te miri?", a mustrat-o veveriţa, „Nu spunea un mare scriitor creştin că, dacă Hristos S-ar pogorî astăzi pe pământ, ar purta în spinare nu crucea, ci o canistră cu benzină?".

„Ce tot spui?", s-a înfuriat băieţelul. „Şi de ce vorbeşti neterminată? Toată lumea ştie că am uitat să-ţi desenez coada". Apoi a anunţat solemn: „Dacă porumbelul trăieşte până mâine, îi schimbăm numele. O să-l cheme Fraţii Grimm".

„Dar e singur", i-a spus cea mai frumoasă mamă din lume.

„De ce crezi că pe Fraţii Grimm îl chema aşa? Să pară mai mulţi şi, când unul rătăceşte drumul spre câte o poveste, celălalt să continue, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat".