COMENTARIU Marius Oprea. Orban a înţeles, în sfîrşit, că PNL-ul a ajuns o legumă pe masa bucătarului Cîţu, care-i pregăteşte cina lui Iohannis

Continuă lupta internă în partid, iar Ludovic Orban atacă la baionetă, încercînd să-i readucă pe liberali de partea sa. E nevoit însă el însuşi să constate că structura politică de tip clientelar, la a cărui ”osificare” a contribuit, e greu de schimbat în termen de zile şi mai ales atunci cînd nu mai ai la îndemînă alte instrumente, decît discursul. Apelul la logică, la argumente, nu mai e deajuns. În faţa unei mulţimi cu ochii la purcoiul de bani, numit ”Anghel Saligny”, la ameninţările deloc subtile venite de la şefi, să stea în banca lor şi să voteze ”cum trebuie” şi la puzderia de funcţii promise de premier, care tronează la Palatul Victoria cu pîinea şi cuţitul în mînă, e greu să predici despre smerenie şi cumpătare.

Ludovic Orban s-a radicalizat. Şi, chiar dacă are dreptate, discursul său a atins ieri, în faţa liberalilor din judeţul Olt, care s-au declarat cu ceva vreme în urmă de partea lui Florin Cîţu, nuanţe de disperare şi exasperare. Orban pare că nu se mai poate împotrivi unui destin, care se arată inexorabil. „Credeţi că Florin Cîţu e mai bun decît mine? Credeţi că vreodată Florin Cîţu va face ceea ce am făcut eu pentru PNL, credeţi dumneavoastră că Florin Cîţu cunoaşte măcar unu la sută din ceea ce ştiu eu despre Partidul Naţional Liberal? Vreodată am ameninţat eu vreun liberal, vreodată m-aţi auzit pe mine ţipînd sau dînd ordine, sau speriind pe cineva, sau condiţionînd vreun ajutor, pe care l-am acordat? Nu cred! Fraţilor, ce se întâmplă în Partidul Naţional Liberal de o bună bucată de vreme nu are nicio legătură cu liberalismul şi cu democraţia! Nu putem să acceptăm ce se întîmplă!”.

Iată însă că, nu numai că liberalii acceptă, dar acceptă cu entuziasm şi aplauze. Vocaţia democraţiei interne a dispărut de mai multă vreme în partid. Modul de accedere în funcţii, cu nimic diferit ce cel de la PSD, de promovare a ”cadrelor”, de recompensare a performanţelor electorale şi a aleşilor locali a creat, în timp, o vastă reţea, la care nu mai conteză decît privirea aţintită în sus, cu aşteptare şi teamă, la cel care împarte beneficiile guvernării şi are puterea. ”Liberalismul” a ajuns un termen depăşit.

Discursul lui Ludovic Orban ar putea mobiliza un partid aflat în opoziţie. Problema e că liberalii sînt însă la guvernare. Orban spunea, ieri: „Dacă dumneavoastră acceptaţi ceea ce se întîmplă, şi anume schimbarea voinţei reale a oamenilor prin instrumente de presiune, de control, prin promisiuni de bani, prin ameninţări cu excluderi din partid, prin ameninţări cu demiteri din funcţii, înseamnă că noi nu o să mai fim Partidul Naţional Liberal, noi o să fim o armată, în care acceptăm să primim ordine şi pur şi simplu o să fim... Partidul Naţional Liberal? Glumiţi? Nu va mai fi niciodată Partidul Naţional Liberal. Să nu ne facem că nu înţelegem despre ce este vorba”, a mai spus Orban.

Poate că el însuşi a conştientizat, de cînd se zbate cum a făcut-o ieri, în faţa unei mulţimi amorfe, că a ajuns un preşedinte de partid doar cu numele. Şi Orban a repetat ultima propoziţie din discurs, ”să nu ne facem că nu înţelegem despre ce este vorba”, poate doar pentru sine, realizînd unde s-a ajuns. Într-o fundătură, fără ieşire.

Dacă el se pare că a înţeles, ceilalţi se prefac, şi mi-e teamă că se vor preface şi la Congres. Partidul Naţional Liberal se află în plină beţie a puterii, dar şi pe marginea prăpastiei. Apelurile la trezire sînt, după părerea mea, tardive.

Ludovic Orban ar trebui să se gîndească, de pe acum, la ”Planul B”. Căci, aşa cum a văzut şi el, în vizitele pe care le-a făcut în ultima lună în teritoriu, PNL-ul pe care-l ştia nu mai există, e doar o masă amorfă, lipită de fotolii, care ascultă fără să dea semne că înţelege ce i se spune. E o legumă, pe masa bucătarului Cîţu, care-i pregăteşte cina lui Iohannis. Doar o minune îi mai poate trezi pe liberali din letargie, iar minuni nu se mai petrec în lumea noastră. Mai ales în politică.