COMENTARIU Marius Oprea / Al treilea război mondial din interiorul ”lumii ruse”

Multă vreme, la posturi de televiziune din întreaga lume, experţi chiar foarte serioşi şi mulţi jurnalişti s-au aplecat asupra stării de sănătate a lui Vladimir Putin. Fiecare pas, mişcare sau poziţie a mîinii, orice rictus al feţei, bîţîit din picior era analizat, disecat, i se căutau explicaţii medicale. Toate, cu speranţa ascunsă că Putin e bolnav şi că natura va rezolva totul, războiul se va sfîrşi ”pe cale naturală”, prin moartea celui care l-a pornit. Dar lucrurile nu merg întotdeauna aşa uşor. Şi e posibil oricînd ca locul lui Putin să fie luat de un alt lider, şi mai nesăbuit. Rusia are destui, din aceştia.

 

Există însă alte multe semne care prevestesc sfîrşitul războiului. Şi, odată cu acesta, chiar al ”măreţiei Rusiei”. Ne aflăm într-o situaţie clară: pe de o parte, Federaţia Rusă şi pe cealaltă, majoritatea restului lumii. Chiar şi cei care nu condamnă agresiunea rusă şi nu sînt de acord cu sancţiunile impuse regimului Putin, nu sînt – cu excepţia Coreei de Nord – făţiş de partea Moscovei. Nici măcar China, ori India, care păstrează o rezervă ”strategică”: nu-şi pot permite, economic, să se ”pună rău” cu occidentul. Poate, între statele care-l sprijină făţiş pe Putin mai sînt două-trei din Africa şi Brazilia lui Bolsonaro (Belarus ieşind din discuţie, ţara lui Lukaşenko fiind un ”avanpost” al ”lumii ruse”).

 

Taberele, deci, sînt făţiş inegale, din toate punctele de vedere, economic, militar etc. Dar, pe lîngă toate acestea, Putin are probleme în interiorul ”lumii ruse”. Adică, atît în republicile, cîte au mai rămas, vasale Federaţiei Ruse, cît şi în marile regiuni guvernate de Moscova. Semnele s-au vădit cu ocazia ”mobilizării parţiale”, în care aceste ”gubernii” siberiene sau orientale, din Iakuţia pînă-n Taşkent, au fost puse să dea, în special ele, obolul în ”carne de tun”. Dimensiunile mobilizării într-o zonă au fost direct proporţionale cu sărăcia de acolo şi au oferit imaginea unui mozaic extrem de diversificat al ”lumii ruse”. Care e departe de a fi unitară, în afara limbii în care toate aceste popoare, mici şi mari, se înţeleg în aceeaşi armată. O armată care, însă, aşa cum au remarcat mai toţi analiştii militari, arată mai degrabă ca o oaste de strînsură. 

 

Şi ”unitate” nu se mai găseşte nici măcar la televiziunea publică. Astfel, în tot mai dese apariţii, îşi fac loc opinii alternative, care în urmă cu şase luni s-ar fi soldat poate şi cu arestarea în direct – sau măcar imediat după încheierea emisiunii, a celui/celor care le-au emis. La televiziunea rusă, pînă nu demult, un cor unitar al osanalelor ridicate ”operaţiunii speciale”, din care nu au lipsit vreodată ”glumiţele” la adresa occidentului ”decadent” sau minimalizarea şi mişto-ul ieftin la adresa ucrainenilor, şi-au făcut locul, mai întîi, îngrijorarea faţă de ”mersul frontului” şi acum, în cele din urmă, s-a vorbit făţiş chiar de atrocităţile războiului.

 

Faptul că sociologul Alexei Roşkin a spus, invitat la o dezbatere că ”nu înţeleg despre ce fel de ordine am putea vorbi, cînd le distrugem centralele electrice şi infrastructura în Ucraina. Este cruzime şi sadism, un război împotriva civililor. Acest război este împotriva poporului. Ca cetăţean, sînt responsabil, dar nu am aprobat bombardarea centralelor ucrainene”, era de neconceput în urmă cu cîteva luni. Acum, moderatorul s-a mulţumit să-l întrerupă şi să-i spună că ”am ascultat destul manifestul tău, mi-e teamă că te-ai dus pe prispa greşită. Nimeni nu este interesat de ce ai tu de zis”. Ba, chiar că era. E, de fapt, o parte din ce în ce mai mare, dacă nu a Rusiei, a ”lumii ruse”. 

 

Roşkin a fost completat în aceeaşi emisiune de un alt coleg invitat, istoricul şi politologul Alexander Sytin. Acesta s-a ”legat” direct de Putin şi de argumentele sale, care au stat la baza declanşării ”operaţiunii speciale”, care acum a devenit, pentru toată lumea, ceea ce a fost de la bun început, un război în toată regula: ”Dacă acceptăm teza lui Vladimir Vladimirovici, că (ruşii şi ucrainenii – n.n.) sîntem un singur popor, poate nu în sensul naţionalităţilor din moment ce în mod clar sîntem popoare diferite, ci numai în sensul că sîntem foste popoare sovietice, în acea situaţie, este fără rost să anticipăm că poporul Ucrainei s-ar preda, sau că ar cere guvernului lor să se predea, pentru că sînt forţaţi să gătească şuncă la lumînare. Aceştia sînt foşti sovietici. Făcînd abstracţie de geografie, aceşti foşti sovietici au supravieţuit asediului Leningradului. Sînt plini de ură. Pentru ei, este războiul lor patriotic. Nu pot fi zdrobiţi”. Şi a adăugat cuvinte nemaiuazite pînă acum, la televiziunea de stat rusă, definind fără echivoc războiul pornit de Putin împotriva Ucrainei: ”problema este că legea internaţională a fost încălcată, integritatea teritorială a unei naţiuni suverane a fost încălcată, pe 24 februarie. Aceste graniţe ale naţiunii suverane care au fost încălcate nu au fost graniţele Rusiei. Cam asta e tot”.

 

Aşa este. Acest ”asta e tot”, sună ca o sentinţă dată ambiţiilor lui Putin. Ea s-a auzit la televiziunea de stat rusă. Şi vreau să reamintesc tuturor că spargerea imperiului sovietic, nu numai a URSS-ului, ci şi ruperea ţărilor satelite ale Uniunii, a început odată cu primele critici deschise, care s-au putut aduce acelor regimuri de puterea comunistă. Acelaşi lucru se întîmplă şi acum, în spaţiul mai mic al Federaţiei Ruse şi a sateliţilor săi, din ”lumea rusă”. Funcţionează acelaşi complex de factori, o criză economică, cuplată cu una a complexului militar-industrial şi, înainte de toate, o criză de încredere. 

 

E drept, ruşii l-au susţinut în proporţie covîrşitoare pe Putin, la începutul războiului din Ucraina. Cu condiţia să fi cîştigat uşor şi să-i fi ”eliberat” pe ucraineni, de regimul politic ”opresor”. Dar ceea ce văd însă acum aceiaşi ruşi e că ucrainenii sînt cei care au pornit, cu mic cu mare, ”războiul de apărare a patriei” lor. Ei, cei din ”lumea rusă”, ce au de apărat acum? Doar prestigiul lui Putin şi al lor. ”Ducă-se, dacă pentru atîta trebuie să mori”, spun tot mai mulţi. Au spus-o, ceva mai sofisticat, cei doi invitaţi ai televiziunii de stat ruse. Au putut să o facă, pentru că aşa gîndeşte acum poporul ”lumii ruse”. Unde a început ”al treilea război mondial”, nu cu arme, ci un proces de disoluţie a ideii, care a fost ”coloana vertebrală” a regimului Putin : ce lume e asta, care se războieşte cu sine?