COMENTARIU Marius Oprea / Apocalipsa după alegeri – Iohannis se ”încălzeşte” pentru Palatul Victoria?

Iohannis ştie, ceea ce şi eu am învăţat din propria experienţă: polul real al Puterii e la Palatul Victoria, unde e şi sacul cu bani. Într-un fel, iertatul Radu Vasile avea dreptate cînd afirma acest lucru, atunci cînd se ţinea de ficusul din biroul său de prim-ministru, pe care l-a părăsit mai greu decît ai părăsi o nevastă. Spun de propria experienţă pentru că am fost în ambele locuri – consilier de stat şi consilier personal atît la Preşedinţie, cît şi la Guvern. Cea de-a doua e putere reală: poţi inspira şi chiar participa efectiv la procesul de elaborare a unor legi – cu alte cuvinte, poţi schimba lumea. În prima funcţie, puterea e, în comparaţie cu asta, cît şi cu faptul că ai controlul deplin şi legal asupra bugetului, mai degrabă simbolică şi reprezentativă. Chiar şi în cazul preşedinţilor-jucători, ca Băsescu şi Iohannis, care au jonglat cu atribute ale puterii care nu le sînt oferite constituţional şi la limita legii supreme. Iohannis ştie deci că, mai ales dacă are la Cotroceni fie un preşedinte slab, dacă se poate avînd în spate şi un partid slăbit sau/şi măcinat de nemulţimiri interne, atunci poate trage puterea după el, la Palatul Victoria.

E un scenariu la care m-a dus gîndul citind o analiză a nou-apărutului ”Institut Gold” de la Cluj, asupra situaţiei dezastruoase din PNL, dar şi a tensiunilor mocninde din PSD, în care Cosmin Guşă vorbeşte şi de faptul că Iohannis devine ”irelevant”, pe zi ce trece în apropierea finalului de mandat. Eu nu cred că preşedintele ”lucrului bine făcut” va lăsa, fără reacţie, ca lucrurile să se întîmple aşa. Iohannis a condus cu o mînă de fier primăria de la Sibiu, baricadat în biroul său, de unde trasmitea pur şi simplu dispoziţii, pe care niciun consilier sau funcţionar în primărie nu încerca, nu îndrăznea să i le conteste. Face acest lucru de 23 de ani. Îl vedeţi renunţînd la aşa ceva, fără să lupte? Dacă ştie să facă bine ceva, ei poftim, Iohannis ştie să-şi păstreze nealterată puterea şi în cazurile oportune să şi-o sporească. De ce n-ar face acest lucru şi acum, cînd are încă de partea sa aportul neprecupeţit al ”serviciilor”, care ar putea pune umărul la această translare de putere, de la un palat la altul?

Primul semn al acestei lupte dure pentru putere care se anunţă la anul, în interiorul unei alianţe la guvernarea căreia se încearcă impunerea unui nou lider, în persoana lui Iohannis, pentru următoarea legislatură, va fi că acesta se va juca cu ”rotativa” de care se agaţă atît de mult PSD-ul şi despre care a spus deja, printre rînduri, că nu-l priveşte, Ceea ce-şi doreşte Iohannis, cred eu, cît şi liberalii, care se simt de-a dreptul înspăimîntaţi de perspectiva alegerilor, este transformarea alianţei într—o coaliţie şi o rotativă mai mare, de patru ani, între PSD cu preşedinte la Cotroceni şi PNL cu prim-minstru la Palatul Victoria. Dacă acum nu-i va da locul cuvenit lui Marcel Ciolacu la Guvern, e pentru că vrea să întreţină un pic focul, sub acest scenariu. Să forţeze mîna, pentru anunţarea unei coaliţii. Preşedintele mai are la dispoziţie doar acest an, cu evenimente imprevizibile la orizont, care pot mări ”nevoia de stabilitate politică” a României. Scenariul cel mai negru care e vehiculat, pentru viitorul acestei stabilităţi ar fi ca liberalii să nu atingă un scor care să le permită pretenţia la guvernare, iar AUR-ul să rămînă singurul partener posibil pentru o alianţă la guvernare cu PSD-ul. E o variantă care îi încreţeşte lui Iohannis pielea pe spate şi dă frisoane, cu siguranţă, atît la Bruxelles, cît şi în multe cancelarii occidentale, ca să nu mai vorbim de liberalii înşişi, care îl vor găsi pe Iohannis drept singurul vinovat pentru ”situaţia în care s-a ajuns”. 

Nu intru şi-n alte detalii, sînt o serie de date ”tehnice” care-i permit preşedintelui să evite orice impas la viitoarele alegeri, şi să aleagă (dacă n-a făcut-o deja, el sau, poate, ”serviciile”, ”amercanii”, ”UE”, ce mai contează cine) o astfel de abordare a alegerilor generale şi prezidenţiale din 2024. Care altfel vor fi cu totul problematice, pentru cel puţin o parte a acestei alianţe la guvernare. Chestiunea e că nici PSD-ul nu s-ar simţi tras pe sfoară prea tare: ar reveni la Cotroceni după două decenii de aşteptare, avînd ce să arate propriului electorat şi ar putea să-şi păstreze statu-quo-ul la guvernare. Statu-quo pe care liberalii sînt disperaţi să-l obţină. Şi Ciucă ar da bucuros preşedinţia partidului, ca să se întoarcă la Ministerul Apărării. Cu acelaşi şef legitim – Klaus Iohannis, în următorii patru ani de după alegeri.

Iar Klaus Iohannis ar cîştiga astfel nişte alegeri, fără să participe la ele – aşa cum a obţinut al doilea mandat, cu Viorica Dăncilă. E singura cale pentru el, de a nu trăi coşmarul personal, în care ”devine irelevant”. Că pentru mulţi e deja, ca preşedinte al României de aproape două decenii, nici nu contează. Contează părerea lui. Pentru el.