COMENTARIU Marius Oprea | Că-i zicem Iordache sau Ion, controlul justiţiei e la fel: beton!

De parcă totul ar merge perfect în justiţia din România, politicienii care deţin majoritatea în parlament vor să desfiinţeze SSIIJ, la iniţiativa lui Stelian Ion, ministrul justiţiei de la USR-PLUS. Acesta îşi anunţase intenţia încă de la preluarea mandatului. Ba chiar mai demult: desfiinţarea Secţiei a fost propusă de alianţă (şi acceptată, în cele din urmă, deşi cu opoziţia UDMR) drept punct distinct în ”programul de guvernare” al coaliţiei.

Ce e atît de important la această secţie? Din cîte se înţelege, ea nu reprezintă mai deloc o ameninţare pentru magistraţi: într-un interviu din toamna anului trecut, după ce deja ministrul Predoiu eşuase (cum o face, în general) în tentativa de a desfiinţa el însuşi această Secţie Specială care-i cercetează pe magistraţi, şeful DNA, Crin Bologa, spunea că ”de la înfiinţarea SIIJ, din 2018, noi trimiţând acolo dosarele, n-a apărut niciun dosar de corupţie cu magistraţi, nici măcar din cele pe care noi le-am declinat către Secţia Specială. Şi acele dosare, dacă n-au fost clasate, vor reveni la DNA. De la înfiinţarea Secţiei, niciun procuror şi niciun judecător n-a fost trimis în judecată pentru corupţie. Acest lucru nu se întâmpla când DNA avea această competenţă”.

Ceea ce, dacă e să cercetăm faptele, nu e chiar aşa. Domnul Bologa uită un lucru – atît anchetele abuzive ale DNA împotriva unor magistraţi (îmi vine în minte atît judecătorul Stan Mustaţă, mort în penitenciarul Giurgiuchiar în 2018, sau cazul judecătorului Toni Greblă, supus de asemenea şicanelor nesfîrşite ale ”procurorilor anticorupţie”). Dar şi o statistică oficială: Direcţia Naţională Anticorupţie, care avea în jur de 200 de procurori, în ultimul an în care a cercetat magistraţi, 2017-2018, a avut 3 rechizitorii în asemenea cazuri. Aşa că totul nu e decît o furtună într-un pahar cu apă.

Şi totul se rezumă la un ”exerciţiu de imagine”, fără miză practică. Atunci cînd s-a dus în faţa Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei Stelian Ion, a afirmat în cadrul şedinţei CSM că Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a fost “croită greşit de la bun început”. Poziţia diametral opusă a taberei majoritate din Consiliu, cea care a şi cîştigat prin votul de 11 la 7, a fost exprimată de fosta preşedintă a CSM Lia Savonea, care a catalogat proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ drept “inacceptabil”. Cei mai mulţi membri care au votat împotrivă au spus că proiectul lui Stelian Ion îl copiază, în detaliu pe cel al fostului ministru Predoiu, respins de CSM în mai 2020. Stelian Ion a recunoscut în cele din urmă că e vorba de acelaşi lucru, ceea ce i-a atras acuzaţia din partea unei judecătoare, Evelina Oprina, că retrimiţînd această propunere în faţa Consiliului Superior al Magistraturii se face vinovat de “conduită abuzivă” şi că între Ministerul Justiţiei şi CSM nu se respectă principiul ”cooperării loiale instituţionale”.

Sigurul aliat al lui Ion în dezbaterile aprinse de la CSM a fost  procurorul Claudiu Sandu, care a deplîns acea ”uriaşă manipulare publică, plecată de la acele acorduri pe care le-am avut cu SRI, care erau foarte bune în acel moment, urmată de o serie de emisiuni publice cu privire la abuzurile procurorilor şi care s-a terminat în mod neplăcut pentru noi cu această înfiinţare a Secţiei speciale doar pentru magistraţi”. De unde şi concluzia sa: ”O asemenea structură trebuie să dispară”. Scurt. Cu alte cuvinte, înţelegem că era mai bine pe vremea ”protocoalelor” şi că SSIIJ e o sperietoare pentru asemenea practici, ceea ce ar trebui să ne facă mai atenţi la subiect.

La CSM i s-a atras atenţia ministrului Stelian Ion că problemele din justiţie sînt cu totul altele, că ele sînt legate de lipsa unei infrasctructuri adecvate, de săli de judecată în clădiri vechi, potrivite mai degrabă pentru muzee, că volumul de muncă al judecătorilor, dar şi al procurorilor este unul care a sporit peste măsură, fără să fi crescut şi resursa umană. Că, astfel, sistemul este supraîncărcat, iar actul de justiţie este unul care se întinde pe perioade de timp foarte mari – ceea ce reprezintă şi prima nemulţumire din şirul lung al nemulţumirilor justiţiabililor. Dar nu: problema, marea problemă este la SSIIJ, care trebuie musai desfiinţată.  

De ce? Această secţie este, de fapt, singura independentă: numirea persoanei din fruntea ei nu se face cu vreun amestec politic, fie el chiar şi al ministrului justiţiei, ci de către Consiliul Superior al Magistraturii, care e şi forul în faţa căruia SSIIJ răspunde. Atît. Aici era problema: sub lozinca justiţiei, să se realizeze un control integral al ei. Totul se rezumă la cine are controlul politic, şi-atît. Acela care ţine în mînă ”maneta”, are asigurată şi imunitatea.

Şi mai e încă o miză: dosarele Secţiei Speciale. Care nu privesc musai doar judecători şi procurori, ci şi pe politicienii care au ”intervenit” la aceştia. Şi aici e de fapt toată miza acestui război, care s-a mutat în parlament: cine pune mîna pe dosarele Secţiei Speciale şi ce se întîmplă cu ele mai departe: ajung sau nu la DNA, ”lancea politică” a justiţiei oarbe? Rămîn la Procuratura Generală? Ori, se uită şi se ”toacă” acelea care trebuie, pentru că rămîn orfane? E, pînă una alta, o singură persoană care cunoaşte toate acestea: Stelian Ion, zis şi ”omul cu garsoniera”, după scandalul obţinerii printr-o presupusă fraudă a unei locuinţe ANL.

Nu mai contează nici că Stelian Ion uită atît de ”Greco”, cît şi de Comisia de la Veneţia. Invocate mereu, atunci cînd ieşeau în stradă #rezist, cele două foruri europene au cerut întotdeauna ca orice modificare legislativă din justiţie să aibă acordul reprezentantului sistemului judiciar, adică al Consiliului Superior al Magistraturii. Altfel, că-i zicem Iordache sau Ion, amestecul politicului în justiţie a rămas la fel.