COMENTARIU Marius Oprea | Clotilde Armand, Zeiţa Gunoaielor

Clotilde Armand a devenit, după cum e pe pragul să se dovedească într-un dosar penal, primar prin fraudă. Rămîne să se stabilească cine şi cum a produs-o. Dar de la vociferările ei de om păţit că e furată la alegeri, se pare că lucrurile s-au întîmplat exact pe dos şi că hoţul a strigat cel mai tare. Dar nu despre asta e vorba acum.

De la alegeri încoace, s-ar putea scrie un roman fluviu, numai punînd cap la cap ştirile care au curs pe fluxuri, despre şi de la Primăria Sectorului 1. De la Clotilde Armand, de o bună bucată de vreme supranumită de locuitori ai sectorului ”Zeiţa Gunoaielor”.

Scandalurile s-au ţinut lanţ la această Primărie, între primar şi consileri, între primar şi angajaţi, între primar şi restul lumii. Să fie lucrurile atît de ”pe dos” cu toţi şi toate, şi numai Clotilde Armand să aibă dreptate pe toată linia, e greu de crezut. E de fapt vorba de altceva – de o totală inadecvare la realitate a unei persoane, care nu pricepe pe ce tărîm se află. E ca şi cum are pretenţia să interpreteze la harpă o manea. Totul ar fi ca la expoziţie, am comenta, ne-am amuza. Dar nu e nimic de rîs aici. Centrul Bucureştiului e sufocat de gunoaie. Chiar miezul capitalei pute, şi arată ca o hazna.

Nu voi lua niciodată, sub niciun motiv, apărarea ”mafioţilor gunoiului”, a celor care, sub protecţie politică, au încasat bani publici, suficienţi cît să cureţi un oraş de mărime medie, pentru a presta servicii publice îndoielnice, acoperiţi de contracte oneroase. Dar nici unui primar care porneşte un război fără şanse, cu nişte şarlatani unşi cu toate alifiile, în care victime colaterale întodeauna sînt cetăţenii. Atunci cînd porneşti un asemenea conflict, treburile se tranşează juridic, cu scaun la cap şi cu ”lovituri” bine plasate ”mafiei”.

Cum observa un tînăr avocat, domnul Adrian Cuculis, la Aleph TV, ar fi fost suficient ca în războiul ei cu ROMPREST, Clotilde Armand să fi cerut retragerea autorizaţiei şi respectiv a licenţei companiei. În schimb, ce a făcut ea? Să ameninţe cu procurorii. Că e şantaj ceea ce face firma. Care nu mai ridică gunoaie, pentru că serviciile nu-i sînt plătite – ceea ce nu e tocmai un şantaj. ”Nu are dreptate şi nu se poate depune plângere pentru şantaj, nu există şantaj acolo”, a explicat Cuculis. E altceva. E incompetenţă, depăşită doar de fudulie. Şi toate merg numai spre un scandal continuu – singurul lucru la care se pripcepe Clotilde Armand.

Ce se întîmplă de la instalarea ei la primăria Sectorului 1 cu gunoiul, se întîmplă acolo şi în politica locală. Nu că în anumite puncte n-ar fi asemănări cu obiectul. La începutul lunii, primăriţa Clotilde Armand ar fi anunţat debutul unui nou scandal, tocmai cînd lucrurile se potoliseră. I-a retras Ramonei Porumb, viceprimar liberal, toate atribuţiile, conform ştirii unui post de televiziune, decizie luată tocmai în acest context al scandalului între ROMPREST şi primărie, legat de gunoaiele din sector.

Ceea ce face Clotilde Armand în Sectorul 1, luîndu-se la harţă în public cu o firmă (e drept, nu oricare, ci una de gunoaie) şi exercitînd presiuni ca refuzul la plată şi plîngere penală pentru ”şantaj” (într-adevăr, o acţiune de tip mafiot), în loc să caute şi să găsească soluţii juridice, care sînt, cum am văzut, la îndemînă, pentru a denunţa un contract şi a asigura curăţenia în sector, a depăşt deja zona circului politic şi mediatic. E o inconştienţă nocivă – pentru că ar putea, într-adevăr, provoca o epidemie. Unii ar putea spune şi că frizează patologicul, asociind-o cu veşnica vocaţie pentru autovictimizare şi scandal.

Clotilde cere mai nou, cu accentul ei drăguţ, şi ca în Sectorul 1 să se declare stare de urgenţă. Fără să înţeleagă prea bine ce înseamnă asta şi că nici starea de urgenţă nu face curat singură. Şi că, de fapt, locuitorii sectorului au declarat-o demult. E urgent ca doamna ori să-şi mute ”consultanţa” în care spune că e specialistă (şi pe care, fie vorba, a încasat mulţi bani de la statul român), în alte domenii. E evident că e depăşită de realitate. Că se imaginează zeiţă, cîntînd la harpă, cînd de fapt lălăie prin boxele partidului aceeaşi manea demodată, despre ”DNA să vină să vă ia”, ca singură soluţie. Dar procurorii nu strîng nici ei sacii pestilenţiali, din care se scurge zeama mizeriei pe străzile mijlocul Bucureştiului, şi nici arestarea celor care ar trebui să o facă nu rezolvă nimic.

Clotilde Armand e însă în lumea ei, departe de realitate. În realitate, zeiţa e una a gunoiului şi stă pe un munte care creşte zilnic: miezul capitalei pute, şi arată ca o hazna.