COMENTARIU Marius Oprea / De la Băsescu, la Iohannis: de la ”moştenitorii Securităţii”, la renaşterea ei

Ceea ce citim acum prin presă, despre atotputernicia ”serviciilor”, statuată printr-un pachet de legi pe care nimeni nu l-a văzut şi al cărei emitent rămîne deocamdată secret, s-a mai întîmplat - şi ca formă, şi ca fond. La Cotroceni, fără ca Preşedinţia să aibă atribuţii legale în promoavrea unor proiecte legislative, Traian Băsescu covocase din 2005 o ”comisie de specialişti”, care să elaboreze un nou pachet de legi cu privire la securitatea naţională. Această comisie era condusă de un vechi securist, generalul Aurel Rogojanu, fost şef de cabinet al lui Iulian Vlad, ultimul comandant al Securităţii.

Ce căuta Rogoajnu la Cotroceni? Nimic altceva, decît să contribuie la renaşterea instituţiei în care lucrase. Cu concursul nemijloict al celor care-i ”cîntau în strună” lui Traian Băsescu, nu se întîmpla altceva decît să se legifereze supremaţia a ceea ce s-a numit mai apoi ”stat paralel”. Proiectele de lege emise de această stranie şi secretă entitate de la Cotroceni erau halucinante - ca şi cele de azi, dacă sînt adevărate, ele prevedeau o adevărată refacere a Securităţii, Serviciile, pe lîngă interceptări şi filaje ”la liber”, ori obligaţia cetăţenilor de a colabora cu ele, pe lîngă impunitatea oferită lucrătorilor din cadrul lor în faţa legii, puteau inclsuiv să efectueze cercetăti penale ”în cazuri de securitate naţională” - care, aşa cum era definită într-o lege cadru, privea cam tot ce mişcă în ţara asta. Nu mai spun că ”pachetul de legi” de la Cotroceni era ”secret de serviciu” - ceea ce nu se prea cade unui proiect legislativ care ar trebui supus dezbaterii publice. Este ceea ce se întîmplă şi acum, cînd nu se ştie cine anume a pus pe hîrtie aceste proiecte. Nimeni nu şi le asumă, dar ele există.

La vremea respectivă, am reacţionat imediat şi am spus ce era de spus - şi anume, că nu e atributul lui Traian Băsescu să emită proiecte de lege, ci al Parlamentului şi Guvernului. Am trecut, din dispoziia primului ministru, la elaborarea unui pachet de legi cu privire la securitatea naţională, de către Guvern. Ulterior, acest pachet a fost însuşit şi promovat în Parlament de către Partidul Naţional Liberal. În proiectele de lege, se realiza un control real asupra serviciilor secrete, se interzicea implicarea lor în activităţi economice subterane, se limita ”penetrarea” în presă, sindicate, ONG-uri şi ”partide politice”, prin ofiţeri acoperiţi. Atribuţiile de interceptare erau trecute în sarcina une Autorităţi Naţionale în domeniu, care ar fi urmat să fie subordonată direct Parlamentului şi nu SRI-ului.

După devoalarea ”proiectelor de la Cotroceni”, a ieşit un mare scandal în presă şi, în vara anului 2006, mai precis în 24 iulie 2006, Traian Băsescu a fost nevoit să renunţe la ele, într-o furtunoasă şedinţă a CSAT, la care primul ministru Tăriceanu a ridicat un şir întreg de obiecţii de formă şi de fond la pachetul de legi ale securităţii, emis de ”comisia de specialişti” de la Palatul Cotroceni. Băsescu a dat înapoi, acuzînd că dezbaterea din presă ”nu a fost decît o motivaţie de discreditare, pe de o parte, a Instituţiei Prezidenţiale, iar pe de altă parte, o motivaţie de a amîna introducerea unei legislaţii adaptate la realităţile zilei de astăzi”. N-a fost nicio discreditare, ci doar adevărul: un grup de foşti securişti elaboraseră la Cotroceni o lege care viza refacerea Securităţii.

Băsescu mai spunea atunci, în 2006, după şedinţa CSAT: “Vreau sa precizez, încă o dată, că proiectele de legi, cu destule deficienţe, dar care întareau capacitatea structurilor de siguranţă naţională în lupta împotriva celor care fac acte care afectează siguranţa naţională şi a cetăţeanului vizau numai pe aceia care încălcau legea şi nu pe cei 22 de milioane de români sau nu pe cetăţenii cinstiţi ai ţării”. Un adevăr parţial. Într-adevăr, ca şi acum, legile securităţii ofereau puteri sporite serviciilor. Iar cei ”22 de milioane”, chiar dacă nu erau toţi vizaţi, erau puşi cu toţii în aceeaşi găleată cu potenţiali ”suspecţi” şi puteau fi trataţi ca atare, de ”casta superioară” a ofiţerilor de informaţii, care le puteau intra în viaţă, sub orice pretext. 

Contacarînd şi blocînd aceste proiecte ale Cotroceniului, am participat la elaborarea unui pachet de legi ale securităţii naţionale, conforme cu Constituţia şi cu protejarea drepturilor cetăţenilor - pornind de la principiul fundamental că siguranţa naţională trebuie să aibă drept pilon siguranţa cetăţeanului. Cetăţeanul, cu drepturile şi obligaţiile sale e subiectul unei legi şi nu o entitate abstractă, statul. Proiectele de lege din 2006 sînt şi acum la Parlament, nebăgate în seamă. În schimb, după acelaşi scenariu, este readusă în scenă ”renaşterea Securităţii”. De astă dată, dintr-o zonă încă necunoscută a puterii. Sau, mai probabil, direct de la ”servicii”, care n-ar avea ce să caute în treaba asta - adică, să-şi creeze singure cadrul legislativ de funcţionare.

Şi totuşi, iată că o fac. Prin diferite mijloace, cu diferiţi ”operatori”, au început să mute muntele: ca şi în 2006, sînt discuţii şi reacţii în presă asupra diferitelor aspecte ale legii, mai ales asupra impunităţii ofiţerilor faţă de codul penal şi a obligativităţii cetăţenilor de a acorda ”asistenţă” şi informaţii serviciilor, în timp ce totul merge lin, înainte. Toată lumea vorbeşte de o ”dezbatere” necesară, dar nimeni nu are un proiect clar în mînă, o hîrtie cu antetul unui emitent al vreunui proiect de lege, asumat legal. Nimeni nu ştie nimic. Deocamdată. Sînt sigur însă că, în curînd, vom avea un ”grup de lucru”, cu parlamentari care ne vor anunţa. că ei înşişi sînt autorii acestor proiecte, de fapt gata demult. Din 2005. Şi care sînt acum din nou scoase de la naftalină, pentru că ”securitatea naţională” este ameninţată, războiul e la graniţele României. Iar ”statul” trebuie întărit, cetăţenii trebuie să i se supună: ”serviciile” vor veghea la asta. Pentru cineva, se pregăteşte ceva: o putere absolută, imuabilă - cea a Securităţii. De la Băsescu, care dorea să redea puterea ”moştenitorilor Securităţii”, regimul Iohannis patronează renaşterea ei.