COMENTARIU Marius Oprea / În mod paradoxal, deştepţii României i-au furat ţării cel puţin cinci ani din istorie

Au fost unele oneste – în sensul în care susţinători ai acestuia au încercat să explice care au fost resorturile pentru care i-au dat întreaga lor susţinere şi încredere acestuia - ca să fiu blînd şi în afara tonului osanalelor pe care i le ridicaseră. Dar cei mai mulţi dintre cei mai vizibili şi mai vocali dintre susţinătorii lui de odinioară au tăcut.

O tăcere laşă, faţă de cel aflat la ananghie. N-au spus nici măcar că se simt trădaţi, cum s-a întîmplat în cazul Monei Muscă. Alţii, apărători înfocaţi încă ai preşedintelui-turnător, au luat în braţe o stratagemă împămîntenită în spiritul nostru – aceea de a abate atenţia de la subiect. Cineva m-a întrebat, apropo de dovedirea lui Băsescu drept informator, ”dar Iliescu? dar Năstase? dar Dragnea?”, sugerînd astfel că Băsescu e ”răul cel mai mic”, în tot acest peisaj. Total fals, ca să nu mai vorbesc de imoral. Băsescu a făcut cel mai mare rău, prin aceea că i-a trădat nu numai pe cei care din naivitate (cazul cel mai benign), din  interes, din slugărnicie sau din prostie l-au adulat. A trădat o ţară întreagă, milioane de oameni care l-au votat de două ori. A domnit peste România prin furt. Furt de identitate – de fapt, Băsescu era Petrov.

Altcineva m-a întrebat dacă aş fi votat cu Năstase, în caz că aş fi ştiut că Băsescu e informator. Eu am ştiut, şi tot am votat – după principiul răului mai mic. Faţa adevărată a lui Năstase o cunoşteam, din ”Armagheddon”-ul caselor sale. Speram ca Băsescu să fie, cel puţin, onest. Să ofere ţării ”Dreptate şi Adevăr”. Dar nu. A făcut din justiţie un ”binom” care a rupt dreptatea în două, între ”servicii” şi Direcţia Naţională Anticorupţie, aruncînd-o în ”cîmpul tactic”. Nu a întărit-o, cum spun şi acum apărătorii lui, ci a televizat-o. Întreaga ţară s-a transformat, vrînd-nevrînd, în ”Tribunal al Poporului”. Justiţia a funcţionat pe principiul stalinist al prezumţiei vinovăţiei de nesupunere faţă de Băsescu şi, după principiul stalinist ”mai bine să arestezi mii de nevinovaţi, decît să-ţi scape un vinovat”, a  pervertit-o în instrument de întărire a propriei puteri. Altă minciună, că el ar fi băgat ţara în UE. Că ne-a scăpat de criza din 2008. Zău? El a strîns cureaua, cu un sfert? Sau noi? A plătit el ”criza”, ori noi? A făcut el, de unul singur, o Românie cît de cît acceptabilă pentru normele şi standardele europene, ori a fost un efort comun, în fruntea căruia s-a cocoţat el, printr-un fals odios, pentru a culege laurii?

Dintre băsiştii naivi, unii s-au trezit la timp, înainte de cei zece ani parcurşi de România cu preşedintele-turnător în frunte. Puţini. Foarte puţini. Cei mai mulţi şi-au mutat naivitatea în orbire voluntară, ori în slujirea din interes şi acum tac, ori scot în faţă ”meritele” lui Traian Băsescu, pentru a demonstra, fără să o spună clar, că l-ar fi susţinut şi dacă ar fi ştiut că a fost informator al Securităţii.

Traian Băsescu e acum un fost turnător al Securităţii care a condamnat comunismul mai ceva ca Mona Muscă, taman din tribuna Parlamentului, transformînd o reformă morală de care România avea atît de mare nevoie într-un circ ieftin. Fără nicio urmare, în afară de aceea că, orbiţi, intelectualii patriei au căzut în genunchi şi au trecut la programul de ode cu ridicata, pentru ca Băsescu să fie reales. Cu amănuntul îl periau serviciile, care l-au susţinut şi ele, pentru că le oferise pîinea şi cuţitul, în schimbul imunităţii faţă de dosarul ”Petrov”. Despre care a fost asigurat că nu mai are decît coperţi.

Acum, Băsescu e un penal trist, pentru că şi fiica lui cea mare e în pragul puşcăriei şi foarte probabil că i-o va lua înainte. În locul său, în istorie va rămîne o întrebare: îşi dau seama ”inteligenţii” care l-au susţinut şi la al doilea mandat pe care l-a obţinut, că ţara asta a avut de ales (ca să-l parafrazez chiar pe Băsescu) între un turnător la Securitate şi o ”ciumă roşie” şi a ales turnătorul – în aplauzele democraţiei inteligente şi pro-europene? Că totodată ”ciuma roşie”, bătaie de joc a ”intelighenţiei” şi presei aservite în ţară, a ajuns vicepreşedinte al NATO, la Bruxelles?  În mod paradoxal, deştepţii României i-au furat ţării cel puţin cinci ani din istorie.