- Home
- Editorialiștii
- (07.02.2021, 08:39)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
COMENTARIU Marius Oprea / În plină pandemie, Biserica ortodoxă a dat – Fie numele Domnului binecuvîntat! - aproape 20% din venituri pentru copii şi săraci
Ieri am fost la şedinţa anuală a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, în care sînt deputat. Şedinţa s-a ţinut, cum altfel decît în vechea Cameră a Deputaţilor din Dealul Mitropoliei şi a fost prezidată de Preafericirea Sa Patriarhul Daniel, care e şi Întîistătătorul acestei eparhii.
Urmărește
4583 afișări
Şi am rămas uimit de cît de departe este situaţia reală a ”finanţelor” Bisericii, faţă de ”legendele urbane”, create mai ales de ”progresiştii” din USR-PLUS, care au aruncat în spaţiul public lozinca ”vrem spitale, nu catedrale”. Cît de lipsite de noimă şi adevăr au fost toate atacurile care au umplut spaţiul public, cu orice ocazie, în ultimul an – ba că la cutare biserică s-a folosit aceeaşi linguriţă la împărtăşanie, ba că la nu-ştiu-care sărbătoare de hram preotul şi unii enoriaşi nu au purtat mască (cînd au luat şi ei cîte o gură de cozonac). Şi aşa mai departe. Cu toate acestea, Biserica a mers înainte, ghidată după cuvintele lui Iisus, ”iartă-i Doamne, că nu ştiu ce fac!”
ULTIMELE ȘTIRI
-
SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar: VOTEAZĂ AICI
-
Casele de pariuri din SUA îl consideră favorit la alegeri pe Donald Trump
-
Italia se înarmează. Guvernul intenţionează să cheltuiască 8,2 miliarde de euro pentru achiziţionarea de tancuri
-
Românii ar putea plăti mai puţine taxe pe salariu
În 2020, anul pandemiei, bisericile au suferit, cum se ştie, printre primele – spaţiile lor sacre fiind închise pe perioada stării de urgenţă, din 17 martie anul trecut. S-au redeschis abia după patru luni, cînd în duminica din 21 iunie am putut intra din nou în biserica Popa Soare, la care merg de obicei. Cu cîteva zile înainte, pe 16 iunie, se emisese Hotărîrea de Guvern prin care s-a permis accesul enoraşilor la slujbe, care anunţa totodată ”redeschiderea sălilor de gimnastică şi aerobic” şicu o lună înainte, se permisese ca, la Sfînta Liturghie, enoriaşii să poată participa de afară, din curtea bisericilor. Pînă atunci, dacă te apropiai de vreun lăcaş de cult, din care răsuna Liturghia ţinută de preoţi săptămînă de săptămînă doar în faţa sfinţilor de pe pereţi, puteai fi amendat de cîte un vigilent jandarm în civil.
Această ”relaxare” a dat şiprilejul unei adevărate ”vînători” de imagini şi ştiri, cu ”încălcări” ale interdicţiilor impuse de pandemie. Acestea care au populat Jurnalele şi mai ales internetul – menite să arate cît de ”iresponsabili” sînt preoţii şi să preseze asupra unei eventuale măsuri de reînchidere a bisericilor. Dar nu şi-a atins ţinta. Tot aşa cum nimeni n-a putut dovedi, în tot acest an de pandemie, că vreo linguriţă de împărtăşanie a îmbolnăvit pe cineva de Covid-19.
În toată vremea grea a anului Covid 2020, care a afectat toate Bisericile şi cultele, Arhiepiscopia Bucureştilor, după cum am aflat, a avut o pierdere financiară de aproape zece milioane de lei: din 72.396.544 lei, cît fusese venitul ei prognozat, s-au realizat cu aproape 10% mai puţin, 62,9 milioane. Mult mai îngrijorat s-a arătat însă Preafericitul Patriarh Daniel de o altă pierdere: cea demografică. În 2020, s-au săvîrşit 17.370 de botezuri, faţă de 20.807 înmormîntări, pe cuprinsul epahiei. Criza demografică e, pe termen mediu şi lung, mult mai îngrijorătoare decît cea economică.
Aceasta din urmă nu a împiedicat însă ca Biserica să-şi înţeleagă noul rol în plină pandemie şi să se ocupe îndeaproape de ajutorarea sărmanilor şi a bolnavilor din toate parohiile Arhiepiscopiei Bucureştilor – ca şi din întreaga ţară. Valoarea ”contabilizată” a ajutoarelor oferite celor săraci (pachete cu alimente şi mii de porţii cu mîncare caldă, trimise bătrînilor), copiilor din familii defavorizate (care au primit, în număr de aproape 10.000, rechizite, tablete, haine, încălţăminte) şi a echipamentelor medicale donate către spitale, a fost de 9,945 milioane de lei. Procentele ajutoarelor sociale şi ale donaţiilor către spitale au fost similare în cam toate eparhiile BOR, care în vreme de pandemie au înţeles că primul act, după cel liturgic, pe care trebuie să-l împlinească este acela filantropic.
Cu restul banilor, Arhiepiscopiaa acoperit nevoile ei curente de funcţionare, ale Facultăţii şi Seminarului Teologic, ale publicaţiilor teologice, ale celor 42 de mănăstiri şi 7 schituri, cu toţi monahii şi monahiile din ele, ale centrelor sale sanitare şi de asistenţă socială, reuşindu-se şi finalizarea lucrărilor la două noi biserici, în vreme ce alte 70 au fost restaurate sau reparate, iar la alte 245 au început lucrări de repictare.Alţi peste 4 milioane de lei s-au investit într-o hală nouă, la atelierul de lumînări.
Pentru cei care sînt din cale-afară de curioşi în legătură cu Catedrala Mîntuirii Neamului, faţă de aceşti aproape 10 milioane de lei daţi ca ajutoare sociale (de fapt, mai mult, pentru că nu s-a ”contabilizat” tot ce s-a împărţit), pentru Catedală s-au alocat 2.208.236 lei, din care jumătate au provenit din ”leul” dat din vînzarea fiecărei candele, de pe cuprinsul Arhiepiscopiei.
Şi pentru cei care au murit de grijă că statul cheltuie cu Biserica, plătind salarii preoţilor, trebuie spus că anul trecut Biserica (cel puţin Arhiepscopia Bucureştilor) mai mult a dat, decît a luat: pentru cei 1.632 de clerici (din care 1.487 preoţi de mir), s-au primit 6.422.233 lei pentru plata salariilor. Dar totalul taxelor şi impozitelor plătite la zi de către aceasta a fost de 6.521.287 lei. Mai mult decît toţi banii primiţi pentru salarii, cu aproape o sută de mii de lei.
În acest an al pandemiei, într-o exemplară lecţie de solidaritate, niciun angajat al Arhiepiscopiei nu şi-a pierdut slujba, fie că a lucrat la tipografie, fie că s-a ostenit pe la atelierul de lumînări. Asta şi pentru că, dintr-un spirit creştin, toţi cei care aveau sporuri de conducere în Arhiepiscopie au renunţat la acestea, în perioadele cele mai critice, pentru ca nimeni să nu fie lăsat pe drumuri.
Aşa, ca să fac o paralelă cu propaganda anticreştină, raportul financiar anual al Arhiepiscopiei Bucureştilor, translatat pe bugetul României, ar arăta că ”aleşii neamului” şi slujbaşii de prin ministere, prefecturi şi ”descentralizate” s-ar mulţumi cu venitul mediu pe economie, pentru a-i ajuta pe cei care nu mai au locuri de muncă şi mai ales că 20 % din PIB-ul ţării s-ar aloca săracilor şi spitalelor. Ceea ce mai seamănă a ”buget euopean”.
Sînt însă foarte curios cum va arăta bugetul ţării noastre, în varianta ”economiştilor” de la USR-PLUS (pentru că ei conduc ministerele „de forţă”, cu bani). Ei, cei care au strigat cel mai vîrtos că Biserica aruncă cu banii statului, în stînga şi-n dreapta,vor da tot atît celor nevoiaşi şi către sănătate? Sau vor risipi banii noştri, ai contribuabililor, pe ”catedralele” lor politice?
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Putin a anunțat un nou exercițiu strategic de antrenament nuclear, care include lansări de rachete
Citește pe www.zf.ro: Dezastru total la Volkswagen: Gigantul auto vrea să închidă 3 fabrici din Germania, să dea afară zeci de mii de oameni şi să scadă salariile cu 10%
Citește pe www.zf.ro: Firma din România care face bani din ce aruncă românii la coş a deschis cea mai modernă fabrică din UE
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Hezbollah l-a numit pe Naim Qassem în funcția de secretar general, după asasinarea fostului lider al organizației, Hassan Nasrallah
Dezastru total la Volkswagen: Gigantul auto vrea să închidă 3 fabrici din Germania, să dea afară zeci de mii de oameni şi să scadă salariile cu 10%
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Daniela Iliescu, acuzată că și-a cumpărat de pe Shein rochia purtată la nunta lui Iancu Sterp cu Denisa Coțolan. Prima reacție
CANCAN.RO
Colțul de Rai aflat la doar 45 de minute de București. Stațiunea e renumită pentru aerul curat și pentru mâncarea gustoasă
GANDUL.RO
Ajutor financiar în bani pentru români începând cu 1 noiembrie. Cine sunt beneficiarii și care sunt condițiile
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe