- Home
- Editorialiștii
- (27.11.2022, 08:00)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
COMENTARIU Marius Oprea / Politică şi cartofi: Mara Mareş de la Tineretul Liberal ne bagă în Schengen!
Urmărește
10637 afișări
FOTO Mara Mareş/Facebook
Mara Mareş, şefa tinerilor liberali, cei care au rămas la sloganul ”...ue PSD”, ne anunţă ”Victorie TNL! Tineretul Popular European susţine aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen”, ca urmare a unui demers al lor, fireşte.
N-am întîlnit atîta naivitate, combinată cu pompierism, într-o declaraţie politică, în fond: e vorba de faptul că taman în Cipru, unde s-au întîlnit tinerii populari europeni, s-a votat o ”rezoluţie” propusă de TNL, pentru susţinerea intrării României în spaţiul Schengen, care ”a primit un vot istoric de susţinere, în UNANIMITATE!” Ce ne făceam fără tinerii liberali? Mara Mareş a adăugat că ”este foarte important ca oamenii să înţeleagă că şi tinerii politicieni îşi însuşesc obiectivele de ţară. Cu cât suntem mai uniţi, cu cât avem mai multe în comun, cu atât mai puternici devenim”. Cuvinte goale, înşiruite fără rost: sînt absolut sigur că istoria nu va reţine nici acest ”vot” şi nici această ”rezoluţie”.
Cu Mara Mareş e altceva. Ea e deja reţinută de istorie, drept cel mai tînăr deputat din Parlamentul României: tăticul ei, Ioan Mareş, consilier judeţean liberal la Braşov şi cel mai mare producător de cartofi din Ţara Făgăraşului, a impus-o prima pe lista candidaţilor la parlamentare, în 2016. Ce o recomanda? Abia se întorsese din străinătate: ”Am plecat în Marea Britanie la studii, am locuit în Oxford şi în Londra timp de 8 ani, dintre care unul am stat la Madrid, deci sînt 7 la Londra şi unul la Madrid, până la 24 de ani”, scria ea pe Facebook. A ajuns să fie susţinută, la vîrful partidului, de Ludovic Orban, braşovean şi el, care a aşezat-o, după un an de ”deputăţie” în care a strînit nu o dată zîmbete, în fruntea Tineretului Liberal. Domnişoara Mareş nu a scăpat nicio ocazie să se pozeze, lipită de preşedintele partidului, ca marca de scrisoare şi aducîndu-i osanale aproape dezgustătoare pe pagina de facebook.
Pe care le-a şters, trecînd fără niciun fel de scrupul în ”echipa cîştigătoare”, ceea ce i-a adus şi ei un cîştig: a devenit consilier de stat în Cancelaria Primului-Ministru, Florin Cîţu, vremuri în care ”fata lui tata” Mareş lua masa cu preşedintele PNL Gorj şi ministrul finanţelor, Dan Vîlceanu, ”omul de bază” al lui Cîţu, intrînd şi ea în clubul select de oameni ai premierului.
Bineînţeles, tînăra liberală Mareş l-a abandonat imediat şi pe Florin Cîţu, cînd a venit momentul şi a sărit în barca generalului Ciucă. Îndatoritor, şi acesta i-a oferit un post de consilier, în cancelaria sa. Nu e clar pe ce domeniu, dar în orice caz, dacă ar exista o consiliere în materie de obedienţă, Mara Mareş l-ar putea obţine şi pe acesta, de astă dată pe merit. Merit faţă de Iohannis, fireşte, pe care Mara Mareş îl omagiază absolut greţos de searbăd, în postările sale pe facebook, cu orice ocazie.
Mara Mareş traversează schimbările la vîrf în PNL, produse cu mare frecvenţă în ultimii ani, fără niciun fel de probleme. Nici măcar cheful de pomină de la mare, de la ”şcoala de vară” în care ”tinerii liberali” bine abţiguiţi au strigat, de parcă n-ar fi fost în coaliţie, pînă ce-au răguşit ”...ue PDS”, mult după miezul nopţii, n-a atins-o pe preşedinta lor, ci pe secretarul general al organizaţiei, demis fără prea mari fasoane. Nu numai din funcţia de partid, dar şi de la agenţia guvernamentală (pentru ”Digitalizare”, unde pusese şi el degetele pe un post de conducere). Imediat după scandal, s-a anunţat: ”Cu efect imediat, urmează ca secretarul general, domnul Octavian Oprea, să-şi prezinte demisia din toate funcţiile deţinute. Tineretul Naţional Liberal militează pentru respectarea valorilor morale, pentru pluralism politic, toleranţă şi incluziune, respectă libertatea de exprimare exercitată cu bun-simţ, iar astfel de incidente regretabile nu reflectă viziunea, misiunea ori programele organizaţiei”. Anunţul l-a făcut taman Mara Mareş, neştiind nici măcar atît, că ea însăşi nu poate anunţa demisia, ci demiterea cuiva.
Ce să spun? La aşa partid, aşa viitor. Cu o carieră clădită pe cartofii tatălui, la 29 de ani, Mara Mareş are tot viitorul în faţă, călcînd pe urmele unor ”liberale de succes”: de la Alina Gorghiu la Raluca Turcan. Numai că ea mai are un avantaj: munţii de cartofi ai tatălui. Şi cui nu-i plac cartofii prăjiţi? Cu asemenea ”tineri”, nu poţi să-ţi mai faci griji pentru viitorul Partidului Naţional Liberal, care, într-adevăr, îşi va merita numele de ”partid istoric”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Schimbare tactică a ruşilor. Experţii cred că armata lui Putin a rămas fără echipamente
-
Polonia urmează modelul Lituaniei şi stabileşte planuri de evacuare în masă în caz de război sau dezastre naturale
-
Surpriză în războiul din Ucraina. Forţele de Apărare ale Ucrainei atacă trupele ruseşti din mai multe direcţii în regiunea Kursk
Citește pe alephnews.ro: Crin Antonescu își suspendă candidatura la prezidențiale și acuză Coaliția PSD-PNL-UDMR că l-a lăsat „singur în campanie”
Citește pe www.zf.ro: Dragoş Damian, Terapia Cluj: No, amu gata! Gata cu văicăreala, cu bocetele şi cu plânsetele! Sunteţi oameni de afaceri puternici, va faceţi de ruşine! Hai, la muncă în 2025, avem multă treabă!
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
SUA afirmă că Putin nu va renunța la Ucraina. Care sunt șansele unui acord de încetare al focului în 2025
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Ce trebuie să faci ca să ai succes în 2025? Un psihoterapeut a dezvăluit cinci lucruri pe care le poţi face în orice perioadă a anului. De ce nu funcţionează dorinţe precum „să pierd 5 kilograme” sau „să economisesc 10.000 de lei”
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cum arată vila de 1 milion de euro în care locuiesc Ștefan Bănică Jr. și Lavinia Pîrva. Casa este construită pe 4 nivele
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe