COMENTARIU Marius Oprea: Sfîrşitul fără glorie al Secolului American lasă lumea de mîine în tenişi

Au trecut 80 de ani de cînd în februarie 1941 Henry Luce, editorialistul de la ”Time” scria un text de cinci pagini, intitulat ”Secolul American”, în care descria America drept ”centrala electrică unde sînt generate idealurile, răspîndite apoi în lumea întreagă”. Previziunile sale, potrivit cărora ”a noastră este puterea, a noastră este şansa - şi a noastră este responsabilitatea, fie că ne place, fie că nu”, prin care, după cum remarca un biograf al său, ”a pus semnul egalităţii între un viitor luminos şi dominaţia americană”, au fost valabile mai puţin decît un veac.

Luni, preşedintele Comitetului pentru regulamente din Camera Reprezentanţilor a SUA a declarat că articolul pentru demiterea şi punerea sub acuzare (impeachment) a preşedintelui republican în exerciţiu al SUA, Donald Trump, va ajunge mîine la vot în plenul acestei camere şi că acesta va trece. Fără îndoială că aşa va fi, dacă se va ajunge acolo. Dar democratul a oferit republicanilor ocazia să se ”delimiteze” ei înşişi de Trump, sugerînd că vicepreşedintele Mike Pence ar putea să recurgă la Articolul 25 din Constituţie, pentru a-l declara pe preşedinte drept ”inapt” de a-şi sfîrşi mandatul. Nu doar zilele lui Trump sînt numărate acum, ci orele. Dar şi cele care marchează sfîrşitul puterii mondiale a Americii, ca ”far călăuzitor”. 

Politic vorbind, SUA sînt în derivă. Republicanii sînt încolţiţi, între două alternative – niciuna fericită: aceea de a se ”delimita” de preşedintele lor, implicit de a-şi dezamăgi electoratul ”dur”, sau de a vota împotriva democraţilor, riscînd să fie acuzaţi că se asociază cu mişcarea ”insurecţională” din 6 ianuarie. Ei se află în situaţia în care erau alegătorii de dreapta din România, la alegerile din decembrie 2000 – puşi în faţa unei alegeri, pentru mulţi, imposibilă. E o întreagă istorie, cum s-a ajuns aici. E o poveste lungă, despre controlul media, al reţelelor sociale, despre demonizarea miturilor tradiţionale americane, înlocuite cu altele noi şi anistorice. Căderea democraţilor în capcana exceselor neomarxiste, în exagerările ”corectitudinii politice” care au născut mişcări precum ANTIFA şi BLM, situate în afara realităţilor concret-istorice, adăugate unui conflict politic fără precedent, între cele două partide tradiţionale din America, au dus, în cele din urmă, spre pierderea statutului Americii de primă putere a lumii.

Cum poţi să mai fi ”pedagogul global” şi să susţii că reprezinţi un model pentru democraţie, cînd aceasta nu mai funcţionează la tine acasă?

Secolul American a luat sfîrşit – iar acest sfîrşit a fost rapid şi oarecum derizoriu. Nu din cauza vreunui factor extern: Statele Unite au făcut implozie, din prea multă democraţie, o democraţie care a sfîrşit într-o ipocrizie nesfîrşită, pînă acolo încît s-a negat pînă şi raţiunea, atunci cînd judecata ei n-a fost conformă cu noua religie a ”corectitudinii politice” neomarxiste, care a îngenuncheat (la propriu) America. E evident că, odată cu cîştigarea alegerilor de către promotorii acestui tip de ”demo-crizie”, dominaţia modelului şi a ”jandarmului” american în lume a luat sfîrşit. Şi încă lamentabil. E greu de imaginat că vîrstnicul Joe Biden poate să mai emită acum pretenţii, după ce Capitoliul a fost ocupat, pentru cîteva ore, de un număr de manifestanţi cel puţin de trei ori mai mic decît al minerilor, veniţi în Bucureşti în iunie ’90 şi septembrie’91. Iar Trump, pînă să facă America ”măreaţă din nou”, mai întîi trebuie să scape de puşcărie, unde vor să-l bage rivalii săi.

Dar va lăsa ”Secolul American” loc unei lumi multipolare, ori tot uneia dominată hegemonic, de un singur ”model” şi o singură ”mare putere”? Se va schimba ”jandarmul” cu ”paza locală”, ori se va instaura haosul?  America nu va mai fi prea curînd, poate niciodată ”măreaţă”, iar Angela Merkel şi ceilalţi lideri europeni au înţeles repede acest fapt. Ce va urma? Mulţi presupun, mai ales după acordul încheiat între Uniunea Europeană şi China, că secolul care urmează va fi dominat, cel puţin economic, dacă nu şi geopolitic, de către puterea de la Beijing. Chinezii sînt prezenţi deja de mai bine de un deceniu în Africa, sau America de Sud, în state ca Venezuela, Brazilia şi Peru, de unde importă masiv petrol, carne şi cupru. Modul în care încet, dar sigur, chinezii au cucerit, pe tăcute, pieţele mondiale, fiind prezenţi peste tot în lume, (nu numai prin ”exportul” pandemiei) nu prea mai lasă loc de îndoială că americanii s-au temut degeaba de Putin şi amestecul ruşilor în alegeri.

N-a fost nevoie de nimeni să submineze democraţia şi statutul de putere mondială a Statelor Unite. Au făcut-o americanii singuri, lăsînd acum vacant locul de primă putere şi model al lumii. Democraţia, s-a întîmplat şi la greci, îşi sacrifică idolii şi îi transformă prea repede în statui. După cum s-a văzut, şi ele vulnerabile. Nu e exclus acum niciun scenariu. Nici măcar un şir lung de tulburări zonale de nestăvilit şi o vulnerabilizare serioasă a NATO, care ar putea fi redusă la un rol decorativ, cum este acum Organizaţia Naţiunilor Unite.

Nici măcar posibilitatea înlocuirii unei gîndiri ”corecte politic” şi întoarcerea la aceea a ”corectitudinii ideologice” (din păcate binecunoscută de o parte a lumii, care abia credea că a scăpat de ea). Spre deosebire de trecut, ”revoluţia mondială” marxist-maoistă se face acum fără insurecţii: aşa ceva se petrece numai în procesul de implozie al democraţiilor, cum s-a întîmplat în SUA. Revoluţia e una tăcută, aşa cum ajung peste tot în lume tenişii chinezeşti şi telefoanele Huawei. Sfîrşitul fără glorie al Secolului American lasă lumea de mîine în tenişi.