COMENTARIU Marius Oprea: Solomon şi Stativă

Solomon şi Stativă au făcut, ieri noapte, scandal la o şaormerie din Bucureştiul vechi. Ei sînt ”bazaţi”, cum se spune într-un cuvînt care a pornit deja pe calea dinspre argou spre limbajul comun şi spre onorabilitatea unei definiţii de DEX. Deocamdată e încă mai aproape de argou, unde sensul cuvîntului e - ”bogat” şi ”prosper”- în vreme ce verbul ”a te baza” pe cineva are un sens cu totul diferit – a găsi sprijin, a te încrede în acel cineva. Contopirea celor două sensuri s-a întrupat în persoanele celor doi deputaţi social-democraţi Solomon şi Stativă. Ei sînt oameni în care alegătorii au avut încredere, le-au dat voturile lor. Adrian Solomon a fost un ales harnic: are multe luări de cuvînt, e preşdinte de comisie, la Muncă. În această calitate, a făcut propunerea (în joacă, după cum a mărturisit apoi, ca să vadă reacţia liberalilor şi a USR-ştilor) ca şi indeminizaţiile pentru sportivi, artişti, actori şi scriitori, membri ai Uniunilor de Creaţie să fie eliminate, ca ”pensii speciale”. Solomon a făcut Facultatea de Istorie din Iaşi, pe care a absolvit-o în 2001 şi, pînă să ajungă în Parlamentul României, a fost muzeograf la Vaslui. Mai are două menţiuni, care merită să fie luate în seamă, în CV-ul său: a absolvit, ca toţi ”băieţii buni” Colegiul Naţional de Apărare, pepiniera de ”acoperiţi” a serviciilor şi este membru al ”Academiei bîrlădene”, despre care, sincer, nu ştiam că există.  

 

Celălalt deputat pus pe harţă cu bietul turc de la şaormeria din centrul vechi al capitalei, Ioan Irinel Stativă, nu are niciun CV publicat pe undeva. El parcă vine din neant, aşa cum apare, de ani de zile, pe la mai toate chermezele, de prin comunele vasluiene. E nelipsit de la toate sărbătorile cu lăutari şi alegători, unde se pare că e foarte apreciat de localnici: în 2012 a fost reales ca deputat, inclusiv pe baza votului uninominal, deşi în cele trei legislaturi, acum pe cale să se încheie, a vorbit în Parlamentul României, în total, aproximativ 15 minute. A rămas celebru în presa vasluiană răspunsul dezarmant de sincer pe care Stativă l-a dat unui ziarist, atunci cînd după cîţiva ani de mandat a fost întrebat de ce de la alegeri şi pînă în acel moment nu a mai spus nimic. "Nu am avut nimic de spus", a răspuns el, senin. La fel stă problema şi cu CV-ul lui Ioan Irinel Stativă: nu e, pentru că nu e. N-ar conţine nimic semnficativ, probabil. Toasturile nu se pun.  

 

Problema cu cei doi parlamentari scandalagii, care au fost amendaţi pe bună dreptate de poliţie, pentru că nu au purtat mască şi pentru că s-au luat la harţă în toiul nopţii cu toată lumea, cînd li s-a cerut să o poarte, e tocmai stilul lor ”bazat”. Puterea pe care, în proprii ochi, o deţin, ascendenţa lor asupra semenilor. Dacă ei sînt ”noua generaţie” a social-democraţiei din România, atunci partidul îşi va încheia istoria odată cu Ion Iliescu. Dar Solomon şi Stativă nu sînt excepţii, nici în partidul lor şi nici în celelalte. Aceeaşi superioritate, plantată în mers şi privire, odată cu mica insignă de la rever îi animă pe cei mai mulţi dintre aleşi. Problema e una transpartinică, deşi clientelismul şi lipsa de orice competenţă fac ravagii mai degrabă la social-democraţi, unde niciun ziarist, dacă nu e acreditat la Parlament, nu-ţi poate înşira numele a zece aleşi. Ei fac legile, de care ne plîngem că sînt proaste. Ei sînt ”garanţii democraţiei”, că-ţi vine să plîngi după Marea Adunare Naţională, unde măcar erau trimişi şi oameni mai după merit. Copiii de suflet ai lui Ion Iliescu, ”vlăstarele democraţiei originale”, la braţ cu ”urmaşii brătienilor” şi tinerii ”corporatişti neomarxişti” cu tablete în loc de suflet constituie noua generaţie a politicii din România? 

 

Cei doi sînt un simptom al suferinţei democraţiei din România. Îi puteţi multiplica liniştiţi pe Solomon şi Stativă şi aşeza în cele mai multe din scaunele Parlamentului, şi de la stînga, şi de la dreapta şi veţi vedea cît de departe sîntem de o democraţie adevărată. Aici ne-a adus eşecul reformei morale a societăţii româneşti, absenţa în trecut  a unor criterii precum lustraţia, care ar fi permis o minimă purificare a vieţii politice, cît şi inexistenţa unor filtre, măcar de bun simţ, în sistemul de promovare din interiorul partidelor, altele decît gaşca, banii, şmecheria, atuurile dintodeauna ale ”băieţilor bazaţi”, oamenii noi ai politicii noastre, care au luat locul vechii securistocraţii, de care nu diferă decît prin vîrstă şi tupeu (mai mare). Şi nici la alegerile viitoare n-avem ce mari speranţe să ne facem. Oferta a rămas limitată şi alegătorii din ce în ce mai ”distanţaţi social” de aleşii lor.