COMENTARIU Marius Oprea: Sondajul care dă fiori: guvernul Ciucă, făina din greieri, scandalul Schengen ş.a.m.d. – agenţi electorali ai AUR

Locul cel mai comun pentru toţi românii este supermarketul. La aceste mari lanţuri de magazine, rafturile sînt pline. Găseşti orice, mai puţin produse româneşti. Roşiile, cele mai multe, sînt din Olanda, pe locul doi se bat Turcia şi Spania. Rareori se găsesc din cele româneşti. Roşiile sînt numai unul din multele produse alimentare de import, care se produc la noi, dar sînt aduse din afară. În timp ce noi am devenit o piaţă pentru mărfuri alimentare care, în ultimul deceniu şi jumătate, i-au făcut pe cei mai mulţi să caute şi să prefere produsele autohtone, agricultura românească a plecat capul, sub paloşul invaziei de directive UE şi importuri de produse agricole, care au înfrînt-o. Cine-şi închipuia odinioară că produse din occident vor fi ”falsificate”, cu eticheta ”made in Romania”?

Ceea ce se petrece în stradă, în universal cotidian, de la plicul cu facturi, raportat la cuponul de pensie şi fluturaşul de salariu, pînă la vizita la supermarket, e primul pas spre creşterea nemulţumirii alegătorului şi îndreptarea sa spre AUR, cu toate avertismentele privind extremismul său. Partidul e perceput drept suveranist şi asta e ceea ce atrage, mai presus de toate avertismentele. Extremismul de care e acuzat nu e băgat în seamă de acest alegător – el însuşi devine ”extremist”, cel puţin în aprecieri, un cetăţean supărat în faţa raftului de la supermarketul politic, atît pe preţ, cît şi pe ofertă. Devenit supărat, se transformă brusc din pro-european, în euro-furios.

Cu alte cuvinte, viaţa cotidiană, cu toate întîmplările ei, face din alegătorul român un om din ce în ce mai supărat pe ea. Şi omul supărat pe viaţă, aşa cum face de veacuri, răbufneşte – în cazul de faţă, pune mîna pe Măciuca electorală (că veni vorba, Simion a primit mai multă atenţie decît trebuia la nunta lui şi chiar cînd intenţia a fost aceea de demonizare, efectul a fost invers). Astfel încît, alegătorul zice, atunci cînd e întrebat într-un chestionar de sondaj, că votează cu AUR. Nu înseamnă neapărat că o va şi face. Bineînţeles că furia trece – aşa cum s-a văzut şi la alegerile din 2000, care a fost momentul de vîrf al Partidului România Mare – după care acesta a căzut, pînă a ieşit din istorie, într-un timp scurt. Atunci, acesta a fost tot un vot al furiei,  un retevei electoral, care a lovit un PNŢCD ineficient la guvernare, căzut pradă nepotismului şi clientelismului şi unei crize continue după moartea Seniorului Coposu.

AUR beneficiază şi de alte avantaje electorale, din care cel mai serios e criza energetică. O criză în care guvernul Ciucă a făcut port-drapel din ministrul energiei, Virgil Popescu. Dacă PNL ”decontează cel mai mult”, cum se spune, pe fondul crizei, e că, de la Orban încoace, el e şi acum ”pe post”. Popescu e acolo nu pentru că l-ar vrea generalul neapărat, ci pentru că în spatele lui e Iohannis. Virgil Popescu e cel mai fidel executant al directivelor UE: a aplicat ”Green Deal” în România, chiar şi după ce Timmermans, care şi-a dat seama că s-a grăbit, în contextul începerii invaziei ruseşti în Ucraina, a dat ”vede” din nou centralelor pe cărbune. La noi, Popescu a pus pe butuci centrala de la Mintia şi a vîndut-o la preţ de fier vechi, al doilea pas după o ”liberalizare” a preţului la energie electrică (tot ”directivă UE”), pe care ministrul a făcut-o fără niciun fel de pregătire şi analiză prealabilă.

Modul în care guvernul şi preşedintele ţării stau cu ochii ţintă la ”roşia olandeză” şi ”varza” de Bruxelles”, încercînd să ghicească intenţiile şi să facă pe plac anticipat şi în orice condiţii oricărei cereri din vest, nu scapă nesancţionat de românul care stă în faţa raftului, la supermarket. În faţa tomatei din Olanda, el vede că această ţară, nici după un deceniu în care am îndeplinit toate condiţiile solicitate, nu ne vrea în Schengen, numai pentru că nu am cumpărat fregate de la ei, ci din Franţa – după vizita preşedintelui Macron la Bucureşti. Deşi am făcut un şir întreg de concesii, inclusiv cea mai recentă, aceea cuprinsă în pachetul de legi ale justiţiei, prin care deciziile Curţii Constituţionale devin facultative, în raport cu jurisdicţia UE – ceea ce e, în fond, o pierdere de suveranitate. Ei bine, toate acestea îi fac pe tot mai mulţi să pună mîna pe vot ca pe par şi să dea în guvernanţi. E modul în care AUR cîştigă procente, fără să se agite prea mult.

Dacă mai punem la socoteală şi ”făina din greieri”, care, ni se spune, că va fi recomandată consumului, în defavoarea grînelor naţionale, că trebuie să scăpăm cîndva şi de vaci, care ne distrug ozonul (după ce fermele de porci ne-au fost închise, de ”pesta africană” şi animalul care ne-a fost pavăză în secole de dominaţie otomană, a fost incinerat), nu trebuie să ne mirăm că de la ultimul sondaj Sociopol pînă acum, AUR a crescut cu 7 procente.

Partidul lui Simion nu e, în sine, un partid mai viu şi mai prezent public, decît liberalii, care sînt total amorfi, ajunşi simplă floare la butoniera prezidenţială – ceea ce, electoral, nu le mai serveşte la nimic bun. Cu toate acestea, iarna care va veni va mai arăta un lucru: că ascensiunea AUR nu poate fi oprită. Ajuns la 25% într-un timp record, practic fără să facă opoziţie, ci numai fiind în opoziţie, AUR nu mai e deja o opţiune politică, ci o manifestare socială a nemulţumirii. Oamenii nu mai ies în stradă, să şi-o strige – chiar şi cei mai progresişti şi încrezători au văzut, de la 10 august încoace, că asta n-are niciun efect. Ba, chiar, poate avea un efect contrar: geaca roşie îmbrăcată de preşedinte la manifestaţia împotriva ”ciumei roşii” a sfîrşit prin aducerea acesteia la guvernare.