COMENTARIU Sorin Avram: Klaus Iohannis huzureşte, Presa se răcoreşte. Măcar atât

Este poate pentru prima dată când Presa, aproape în totalitate, îl critică pe preşedintele României. Nici Ion Iliescu, nici Emil Constantinescu şi nici Traian Băsescu nu au fost criticaţi aproape la unison de toate mijloacele de informare sau, scuzaţi îndrăzneala, de dezinformare în masă.

Întotdeauna se găsea o anumită parte a Presei, vorba lui Ion Iliescu, care să-l apere pe preşedinte, cu argumente mai mult sau mai deloc solide.

Însă, excursia de lux a lui Klaus Iohannis în Ţara Soarelui Răsare a stârnit un val de critici împotriva acestuia mai mare decât valurile de tsunami provocate de cutremurul de la Fukushima în martie 2011.

Organe de presă care până mai ieri păreau că stau zi de zi la intrarea în Palatul Cotroceni aştepând hainele de costum ale preşedintelui României pentru a le curăţa de scame se întrec în a arăta aroganţa de care a fost capabil acesta. Şi nu doar cu ocazia deplasării în Japonia, ci şi cu ocazia altor deplasări efectuate în ţară şi străinătate, tot cu avioane închiriate.

Presa care până de curând lucra de zor la ridicare unui zid de protecţie în jurul domnului Iohannis este pe alocuri mai virulentă decât Presa care, atunci când fost cazul, l-a arătat cu degetul pe acesta.

Comportamentul jurnaliştilor care nu l-au atins pe domnul preşedinte nici măcar cu un adjectiv seamănă pe undeva cu cel al ţăranilor din Flămânzi, care au înghiţit ei cât au înghiţit figurile boierilor, dar şi când au răbufnit nu s-au lăsat până când nu i-au luat la fugărit pe aceştia şi nu s-au oprit decât în momentul în care Octav Băncilă a terminat de pictat celebrul său tablou ”Răscoala de la 1907”.

O explicaţie a valului uriaş de critici ar fi aceea că domnul Iohannis se apropie vertiginos de sfârşitul mandatelor, iar în buna tradiţie românească dacă un şef e pe ducă, atunci acesta nu mai prezintă interes şi merită să i se arate doar spatele, şi nu deplina consideraţia ca până atunci.

Apoi, popularitatea lui Klaus Iohannis este atât de jos încât numai dacă se urcă pe scaunul prezidenţial poate ajunge, şi doar dacă ridică braţele, la piciorul broaştei.

O altă tradiţie românească spune că dacă cineva este căzut la pământ nu trebuie să te oboseşti să-l ajuţi să se ridice, ci e bine să-l ignori şi dacă se poate să faci în aşa fel încât respectivul să rămână acolo unde este.

Nervozitatea stârnită de închirierea unui avion de lux pentru deplasarea în Japonia, care a fost accentuată de secretomania în ceea ce priveşte costurile deplasării, înseamnă şi o creştere a aprecierilor pentru organul de presă care pune punctul pe ”I”, de la Iohannis.

Cu cât îl critici mai mult pe încă preşedintele României în aceste zile, cu atât numărul de accesări, de ascultători sau de telespectatori creşte.

În acelaşi timp, dacă ignori subiectul ori dacă încerci să-i iei apărarea domnului Iohannis apelând la tot felul de argumente fanteziste nu faci decât să pierzi public, dar şi să te umpli de ridicol din cap până în picioare, mai ceva decât te-ai umple de noroi atunci când te-ai deplasa pe marginea drumului pe o vreme ploioasă, iar pe lângă tine ar trece în mare viteză o maşină de fiţe condusă de un neam prost şi ar prinde o groapă.

Şi ar mai fi o explicaţie pentru care Presa, aproape în unanimitate, nu-l cruţă deloc pe Klaus Iohannis şi îl atacă din toate poziţiile şi cu toate armele.

Şi anume, faptul că jurnaliştii o duc de azi pe mâine. Cu excepţia câtorva prezentatori, moderatori şi şefi de compartimente de la marile trusturi de presă, jurnaliştii, în special cei din provincie, au o viaţă modestă. Unii dintre ei, cu studii peste medie, cu vechime şi cu nopţi nedormite şi cu zile agitate îl invidiază pe Klaus Iohannis pentru viaţa de huzur pe bani publici pe care o duce.

Jurnaliştii, la fel ca şi ceilalaţi români, se simt jigniţi de comportamentul unui om care nici nu a făcut nu-ştiu-ce şcoli şi nici nu pare a fi citit nu-ştiu-câte cărţi, şi care nu lasă impresia că le-ar fi superior la vreun capitol, dar care, cu toate acestea, trăieşte într-un lux impecabil asigurat de banul public.

În timp ce jurnaliştii care, unii dintre ei, mai scriu o carte sau mai predau un curs pentru a putea să-şi achite chiria pentru locuinţă, să-şi ţină copiii la şcoală şi să meargă într-o excursie de câteva zile la munte ori cel mult în Bulgaria, Klaus Iohannis, fără a face ceva semnificativ pentru ţară, călăreşte avioanele de lux pentru a traversa pământul în lung şi în lat, şi schimbă coloanele oficiale şi costumele cu o viteză care depăşeşte cu mult viteza cu care ziariştii îşi permit să-şi schimbe ciorapii din dulap.

Ei bine, jurnaliştii, unii dintre ei ţinuţi cu mâinile legate până acum, nu fac decât să se răcorească. Cu toţii ştiu că domnului Iohannis nu-i va lua nimeni nici banii din cont, nici plăcerea de a trăi în lux pe banii românilor până la finalul mandatelor şi nici boii de la bicicleta cu care se deplasează la partidele de golf, dar măcar se răcoresc şi ei un pic. Se răcoresc şi-i răcoresc şi pe cei care dau like-uri la articolele lor.