COMENTARIU Sorin Avram: Teoriile conspiraţiilor vs. cazul familiei Ardeleanu

Meciul dintre autorităţile româneşti şi COVID pare a fi jucat, iar rezultatul este în favoarea oaspetelui. A oaspetelui nedorit. 

 

Degeaba arafaţii şi rafilele fac turul televiziunilor şi îndeamnă la prudenţă dacă cetăţenii de la bloc şi de la casă îl văd pe premierul Ludovic Orban chefuind, fără mască, în spaţii închise şi dacă observă cum politicienii merg umăr la umăr prin ţară încercând să convingă poporul cu televizorul că ei le vor tot binele din lume şi că au pregătirea necesară pentru a le pune pe masă pe lângă lapte şi un borcan cu miere. 

 

Degeaba Grupul de Comunicare Strategică îi cere Consiliului Naţional al Audiovizualului să solicite posturilor de radio şi televiziune rigoare şi acurateţe în ceea ce priveşte difuzarea informaţiilor pe tema COVID. Problema este şi nu prea este la presa tradiţională, dar este la comentatorii neavizaţi de pe reţelele de socializare care, pentru două like-uri în plus, distorsonează şi gonflează analizele unor specialişti care văd altfel problema COVID decât autorităţile sau care îşi alimentează conturile cu tot felul de teorii ale conspiraţiilor, care mai de care mai fanteziste. 

 

Agenţia Mediafax îl citează pe managerul Spitalului ”Victor Babeş” din Timişoara, Cristian Oancea, care le transmite celor care nu cred că virusul există că ”morţii sunt reali, pacienţii sunt reali”. 

 

Sanda Maria Ardeleanu şi Mihai Ardeleanu sunt doi oameni cât se poate de reali. Doamna Ardeleanu este profesoară de franceză şi coordonatoarea Bibliotecii Universităţii ”Ştefan cel Mare” Suceava. Sanda Maria Ardeleanu a fost prorector al universităţii sucevene, este conducător de doctorat şi a avut două mandate de parlamentar. Mihai Ardeleanu este medic nefrolog şi doctor în ştiinţe medicale, şi a fost şef de secţie în cadrul Spitalului Judeţean Suceava. 

 

În luna aprilie a acestui an, în chiar debutul crizei sanitare, soţii Ardeleanu, ambii trecuţi de 60 de ani, au fost testaţi pozitiv şi au fost internaţi la Spitalul Judeţean Suceava şi la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi, unde au stat trei săptămâni. Au stat cu frica în sân că nu vor reuşi să supravieţuiască. 

 

La ieşirea din spital am realizat un interviu cu doamna Ardeleanu, iar câteva dintre pasajele acestuia consider că sunt extrem de semnificative şi în prelungirea apelului managerului Spitalului ”Victor Babeş”, care spune că nu este de joacă cu noul coronavirus şi că acest ”virus parşiv” ucide. 

 

”Nu mâncam nimic nici eu, nici soţul meu, nu aveam gust, miros, nu aveam nici un sentiment că am fi vii, pur şi simplu eram inerţi. De aceea, imediat ce au apărut semnele vindecării, ele au apărut prin reapariţia gustului, reapariţia mirosului şi reapariţia poftei de mâncare”.

 

”Am luat cele mai dure medicamente împotriva HIV-SIDA, se spune că nu e bine să spunem pentru ca oamenii să nu se inspire, care îmi făceau foarte foarte rău. Ca să iau o pilulă din aceia trebuia să încep să mă gândesc cu două-trei ore înainte ca să pot să o înghit. Această medicaţie a fost ceva îngrozitor. Cum am ajuns la Iaşi m-au scos de pe medicaţie pentru că au văzut că îmi face foarte rău. Dar dacă nu o luam aici (la Spitalul Judeţean Suceava - n.a.) timp de două săptămâni ar fi fost foarte rău”.

 

”Soţul meu a fost internat la Secţia Terapie Intensivă, iar eu la Secţia de Boli Infecţioase în secţia condusă de doamna profesor 

doctor Iftode. Am fost îngrijiţi timp de două săptămâni la Iaşi. Deci, spitalizarea în total a durat trei săptămâni, incluzând zilele petrecute la Suceava”.

 

”Am avut sentimentul pentru prima dată în viaţă că sunt depăşită ca om (...). Întotdeauna am avut încredere în Dumnezeu, dar şi în mine. Întotdeauna am fost convinsă că eu şi doar eu sunt persoana care poate să rezolve o anumită problemă ce ţine de mine (...). De data aceasta, pentru prima oară am simţit că nu mai depinde nimic de mine şi simplul lucru pe care mi-l doream era ca oamenii să se roage pentru noi. Culmea, nu ne-am dorit nimic în momentele cele mai grele. Prietenilor din străinătate care m-au sunat să mă întrebe ce avem nevoie le-am spus doar atât: să se roage pentru noi. A fost un moment de maximă singurătate, deşi simţeam solidaritatea din jurul meu, deşi simţeam organismul, căldura echipelor medicale”. 

 

”(...) deşi această solidaritate în jurul meu a fost foarte bine percepută, totuşi m-am simţit singură, am avut zile întregi când spuneam dacă mi se întâmplă ceva nimeni nu poate să facă nimic pentru mine, până la cele mai sumbre şi mai negre gânduri. Eu nu puteam face nimic pentru soţul meu, el nu putea face nimic pentru mine, copiii nu puteau face nimic, rudele, nimeni nu putea face nimic pentru noi”. 

 

”Despre această boală pentru mine a fost foarte util dialogul medicilor la care am asistat volens-nolens. Oameni cu experienţă medicală de peste 45 de ani, ca soţul meu, care făceau ca un fel de calcul al probabilităţilor, lansau ipoteze care se confirmau sau care nu se confirmau, încercau să facă raţionamente logice. Dar vreau să vă spun că cel mai mult m-a impresionat momentul în care am părăsit spitalul, Pavilionul 4 de la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi, acum două zile. La întâlnirea cu cei şase medici, dintre care şi un domn, dr. Roşu, şeful Secţiei de ATI de la Infecţioase Iaşi, în rest erau doamne. Nu le-am văzut, nu le-am recunoscut chipul, erau <marţieni>. Una dintre doctoriţe, când ne-a înmânat foaia de externare ne-a spus într-un dialog foarte frumos: <Uitaţi, nici eu, deşi sunt mult mai tânără decât dumnevoastră, domnule doctor, nu am nici un fel de confirmare legat de parcursul acestei boli. Nu pot să spun la momentul acesta ce se va întâmpla, fiecare este un caz aparte, o poveste de sine stătătoare. Pot să spun un singur lucru: dacă cineva te salvează din această boală acela este doar Dumnezeu>”. 

 

”Trebuie să vă spun că am o magnolie în curte de 15 ani, o magnolie albă superbă, cu o perioadă de înflorire foarte scurtă, maxim o săptămână. Magnolia din curtea noastră ne-a aşteptat trei săptămâni în floare. Nu ne-a venit să credem că era tot pe floare, apucase să înflorească în momentul în care ne-am dus la spital. Ne-a aşteptat cu florile ei albe şi încă o dată lucrul acesta m-a convins că trebuie să credem în miracole”.

 

Poate nu mai aveţi încredere în ce vă spun premierul şi preşedintele României şi poate v-aţi plictisit de aceleaşi mesaje cu purtatul măştii şi cu spălatul pe mâini transmise de către cei care sunt consideraţi specialişti în sănătate publică şi care reprezintă autorităţile statului. Totuşi, statul nas în nas, fără mască pe faţă, pe plaje şi pe terase şi atingerea scaunelor din autobuz, a coşurilor din magazine şi a clanţelor uşilor fără ca după aceea să urmeze dezinfectarea mâinilor pot dăuna grav sănătăţii. Poate prea multele teorii ale conspiraţiei care vă înconjoară au început să vă dea de gândit, însă poate ar trebui să vă dea şi mai mult de gândit drama pe care au trăit-o cei doi intelectuali Ardeleanu.