COMENTARIU Valeriu Şuhan: N-a scăpat nici doctorul Arafat...

Adică să te bagi ca musca-n lapte

Într-un interviu dar şi într-o postare pe Facebook, domnul doctor Raed Arafat secretar de stat în MAI, în referire la decizia CCR privind amenzile, ne spune că nu o discută şi nici nu o comentează.

Totuşi, într-o manieră uşor ipocrită, continuă zicând că ”lipsa unor unelte care să descurajeze pe cei care nu vor să respecte regulile, în mijlocul unei bătălii în care respectarea regulilor este o condiţie fundamentală pentru a preveni o catastrofă de sănătate publică de mari proporţii, devine o problemă majoră.”

Ipocrizia vine din faptul că domnul doctor afirmă că nu comentează decizia şi nu o discută, dar ”lipsa uneltelor”, care e ”o problemă majoră”, o pune în legătură tocmai cu acea decizie, aşa încât reproşul faţă de Curte nu e explicit, dar e foarte vizibil.

Mai există un aspect de ipocrizie, cel mai deranjant din perspectiva mea. Anume faptul că domnul doctor Arafat aruncă pisica în curtea CCR, deşi vina pentru declararea ca neconstituţionale a prevederilor incriminate revine celor care le-au conceput şi nicidecum Curţii.

Adică specialiştilor din Ministerul Afacerilor Interne, acolo unde domnul doctor ocupă funcţia de secretar de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Subalternilor domniei-sale, care au elaborat pseudo-normele respective, deci.

Dacă domnul doctor e în căutarea unui sau unor responsabili, nu trebuie să caute prea departe. Ei sunt chiar în apropierea imediată a domniei-sale. Succes, zic!

Ar mai fi o explicaţie pentru susţinerile domnului doctor. Poate că o fi vrut să le facă pe plac preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, secondat, deloc surprinzător, de către prim-ministrul Ludovic Orban, pe post de ecou.

Se cunosc criticile virulente  adresate de către cei doi diriguitori ai României de azi cu privire la activitatea, rolul şi menirea CCR.

Toate aceste declaraţii pe această temă din partea celor personalităţi politice au avut un numitor comun, ameninţarea.

Ca să fie mai cu moţ probabil, domnul Ludovic Orban a plusat şi a adăugat CCR-ului instituţia Avocatului Poporului.

Vina celor două instituţii este aceea că nu au fost de aceeaşi părere cu domnii Iohannis şi Orban, pentru a corespunde traiectoriei politice trasate de aceştia pentru ţara noastră, România.

În opinia domnilor Iohannis şi Orban, CCR, respectiv Avocatul Poporului, ar fi trebuit să treacă cu vederea, eufemistic vorbind, faptul că cei care au conceput normele incriminate sunt nişte loaze.

Că sunt nişte loaze ar putea fi exclusiv treaba lor, numai că rezultatul ”muncii” lor ne priveşte şi se răsfrânge asupra noastră, ceea ce, iată, se dovedeşte a fi nasol.

CCR şi Avocatul Poporului ar fi trebuit să ne dea de-o parte pe noi, cetăţenii României, şi să se ralieze corului ad-hoc de lăudători ai Puterii actuale.

CCR şi Avocatul Poporului ar fi trebuit să nu pună într-o lumină nefavorabilă, de fapt de-a dreptul proastă, ”măreţele realizări” ale Puterii în gestionarea crizei.

CCR şi Avocatul Poporului ar fi trebuit să emită un comunicat prin care să-şi exprime întreaga adeziune la politica înţeleaptă a conducătorilor noştri iubiţi.

Pun pariu pe orice că dacă CCR şi Avocatul Poporului ar fi făcut toate astea, cu toţii ar fi fost acum decoraţi sau pe cale să fie. Ar fi fost ridicaţi în slăvi, acolo unde sălăşuiesc şi veghează asupra noastră, zeii care se cred cei care ne conduc. Vremelnic...

Dispreţul faţă de lege şi supremaţia ei este cu atât mai cumplit şi mai odios cu cât este practicat chiar de către cei care pretind că le slujesc.

Exemplul în acest sens pe care ni-l oferă cu inconştienţă este, în opinia mea, un mare semnal de alarmă pentru noi toţi.

Aroganţa, suficienţa, superficialitatea, mitomania, sunt precum cei patru Cavaleri ai Apocalipsei cu care cei ca mine ne-am mai confruntat. Îi recunoaştem de departe.

Am fi vrut ca acestora să le putem opune altceva decât experienţa de şomer...