- Home
- Editorialiștii
- (19.06.2020, 07:33)
COMENTARIU Valeriu Şuhan: Prin noi înşivă
Nu credeam că am să trăiesc o astfel de perioadă acută, tinzând să devină cronică, cu atât mai puţin să o comentez în scris.
Urmărește
1164 afișări
Prin noi înşivă
Mă urmăreşte cu o insistenţă demnă de o cauză mai bună, violenţa asta socială şi mai nou rasială, care e pe cale să domine lumea şi s-o arunce în haos.
Matematicienii vă vor spune că haosul este de fapt, determinat şi determinabil în timp şi spaţiu, a cărui mişcare e doar aparent dezordonată.
Teribil mi-ar plăcea să ştiu a desluşi acum acest haos sau să ştiu pe cineva care ar putea-o face, ca lumea asta căreia îi suntem contemporani, să se salveze de la pieire iar copiii noştri să aibă şansa lor la viaţă.
Nu e vorba neapărat de pieirea ei fizică, la propriu, ci de stingerea luminii spiritului care a făcut din om fiinţa capabilă să creeze, să edifice, să înfăptuiască cu măreţie.
Umbra dezordinii, eufemistic vorbind, este atât de ameninţătoare încât ea a devenit palpabilă, te atinge ca un lichid vâscos care se insinuează cu perfidie în minţile unora, tulburându-le iremediabil.
Mă uit peste ştirile venite din America iar senzaţia de pericol este tot mai prezentă.
Coincidenţele acestor zile indică succesiuni care scot în evidenţă o planificare malefică, urmărind un scop de la a cărui îndeplinire pare a nu fi exclus nici un mijloc.
Liberalismul american, stilul de viaţă al civilizaţiei iudeo-creştine din Lumea Nouă, sunt atacate cu violenţă de neînchipuit, în esenţa lor cea mai intimă, în inima care a pompat sute de ani, viaţă şi dezvoltare umană.
Societatea americană se bazează pe proprietate ca fiind un drept sfânt. Spiritul Constituţiei americane este reprezentat de proprietate şi de apărarea ei, chiar cu arma ţinută după uşă.
Acum, o gloată îndobitocită de lipsuri, materiale, de educaţie, de spiritualitate, mânată de o ideologie slută, vetustă şi ilogică din perspectiva cunoaşterii umane şi a experienţei vieţii, se mobilizează tembel dar sârguincios, pentru demolarea a tot şi toate.
Deşi e greu, pentru că minţii îi e greu să conceapă aşa ceva, hai să ne închipuim cum ar arăta societatea pe care aceşti semeni ai noştri vor să o impună.
O junglă în care nimeni nu are nici o siguranţă, viaţa este iluzorie iar libertatea o himeră deşarte, de neatins. Ca în ”Mad Max”.
Hoarde de nelegiuiţi eliberaţi de orice constrângeri din partea societăţii, au lumea la bunul lor plac. Iar ”lumea” asta suntem noi.
Fără justiţie zic ei, fără poliţie, fără condamnaţi la închisoare indiferent de ceea ce au făcut, de aceea trebuie desfiinţate închisorile şi stabilimentele de bolnavi psihic, fără nici o autoritate care să impună reguli, norme, fără siguranţa îndeplinirii menirii noastre, aceea de a trăi.
Justiţia are o nouă paradigmă de exprimare, ea trebuie să fie ”transformatoare”. Năucitor...
Iar peste toate, egalitarismul comunistoid care să le asigure noilor militanţi, de fapt nişte propagandişti de rit nou, obţinerea privilegiilor.
”Fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi”, ziceau comuniştii. Cam tot aşa zic acum şi propagandiştii progresişti, numai că ei, cu siguranţă, vor fi având nevoi mai mari.
Doamne, cât e de actual George Orwell cu ale sale ”Ferma Animalelor” şi ”1984”, prin care a imaginat lumea pe care acum, vor ăştia să ne-o bage pe gât.
”Toate animalele din fermă sunt egale între ele, dar unele sunt mai egale ca celelalte” ziceau porcii din fermă.
Aşa şi ăştia ! La prima atingere a unui cât de mic privilegiu, nu numai că îl vor vrea, dar se vor considera îndreptăţiţi să-l aibă. În virtutea ”luptei” pe care au dus-o pentru binele popular, al celor mulţi şi oprimaţi, bineînţeles.
Noi ştim, că am mai trăit asta.
Dumnezeu, fie că îi spui ca atare, fie că-i spui Iahve, Budha sau Allah, ne-a lăsat aşa cum suntem, albi, negri, galbeni, roşii adică diferiţi, această diversitate fiind voia Sa în perfecţiunea Creaţiei.
Rasismul este un flagel, o rană a spiritualităţii, o fractură a conştiinţei, o ruşine teribilă dar şi o crimă.
Cu siguranţă însă, Dumnezeu nu ne vrea tâmpiţi, umili, târându-ne să pupăm picioare într-o pornire idioată de autoflagelare şi autoumilire.
Dumnezeu vrea să-i respectăm Creaţia.
Acum peste o sută de ani, anarhistul Gavrilo Princip la 19 ani, a aruncat Lumea în cel mai mare măcel, ”Marele Război”, asasinându-l la Sarajevo pe Arhiducele Franz Ferdinand.
Şi el făcea parte din mişcarea anarhistă a vremii, care voia să schimbe Lumea.
Dă Doamne, ca anarhiştii progresişti de azi, să nu-şi găsească o astfel de exprimare.
Totul, s-ar termina...
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Doc și soția lui s-au despărțit după Survivor de la Pro TV. Motivul: A atentat la Bianca Patrichi
CANCAN.RO
Desertul preferat al copiilor din comunism, care a reapărut în magazine. Se vinde cu 5 lei în Carrefour
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe