COMENTARIU Valeriu Şuhan: Sexul îngerilor

Una dintre dezbaterile actuale, este aceea referitoare la noua lege a protecţiei copilului, care consacră obligaţia educaţiei sexuale în şcoală.

Legea a părut acum 16 ani! Cu două luni în urmă, a suferit nişte modificări. Între timp, nu s-a întâmplat nimic, aşa că dezbaterea asta mi se pare un pic aiurea, iar dacă greşesc, rămâne clar faptul că e indubitabil, defazată. Asta, ca să fiu elegant.

Oricum, pentru că subiectul a stârnit un interes major şi apar tot felul de opinii, îmi permit să comentez din perspectiva propriei experienţe de viaţă şi a conştiinţei de părinte şi cetăţean.

Povestea cu sexul îngerilor este legată de Constantinopole înainte de a cădea în mâna turcilor, mă rog, a otomanilor. Cu pericolul dispariţiei ”ante portas”, asta era preocuparea învăţaţilor teologi ai cetăţii. Adică, modelul ”ţara arde şi baba se piaptănă”.

Acum, noi avem  o dezbatere pe tema educaţiei sexuale la copii. Mi-a venit în minte parabola de mai sus, gândindu-mă că pentru noi, personificarea îngerilor este în copiii noştri.

Inocenţa, curăţenia lor sufletească, frumuseţea vieţii care pulsează în noi prin ei, odată ce Dumnezeu ne-a făcut fericirea de a ni-i trimite, reprezintă pentru orice om normal, împlinirea supremă. Succesele lor ne luminează viaţa.

Ca urmare, preocuparea de a le asigura ceea ce le trebuie pentru a performa, este maximă, este un ”topic” quasi-permanent.

La un moment dat, intervine un nou actor în viaţa copiilor noştri, şcoala. Părinţii interacţionează cu şcoala copiilor într-un mod diferit, funcţie de propria educaţie, dar şi de condiţia vieţii lor curente.

Unii văd în şcoală suplinitorul propriei persoane în calitate de părinte, alţii consideră şcoala ca fiind un aliat, extern dar important.

Aceştia sunt în general, cei care se manifestă cu maximă responsabilitate faţă de proprii copii, sunt cei care se implică nelimitat pentru a-i creşte sănătoşi la minte şi la trup. Mens sana in corpore sano...

Bineînţeles că am căutat şi am citit legea aceea şi modificările ce i-au fost aduse, pentru ca să nu vorbesc aiurea. E vorba de Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, modificată ultima dată în Aprilie 2020, prin Legea 45/2020.

Lectura ei cu privire la ceea ce ne interesează acum, ”educaţia sexuală pentru copii”, nu mi-a adus nimic în plus sub aspectul cunoaşterii fondului problemei. Nici a formei.

Nu scrie nicăieri în legea asta ce înseamnă educaţia sexuală pentru copii.

Am mai răscolit ”netul” ca să văd ce zic specialiştii în domeniu şi în ciuda părerilor împărţite, am constatat un numitor comun. De fapt, două. Unul, este că sub aspectul conţinutului nu se ştie nici acum, deşi legea e din 2004, în ce constă el în mod concret şi doi, că nu avem resursa umană calificată pentru a face o astfel de educaţie copiilor. Adică, suntem ca-n gară ! Si nu de ieri, de azi, de 16 ani !

Nu ştim nimic nici în legătură cu vârsta de la care o astfel de curriculă ar putea fi implementată.

Foarte multă lume însă, comentează. Ba pro, ba contra. În legătură cu ce ?

Până la urmă, e trist să te poziţionezi, indiferent cum, faţă de o chestiune fără fond. De fapt, nici formă nu are !

Eu, cred că acea curriculă ar trebui să se circumscrie unei teme majore, prevenţia. Aşa, din prima, îmi vin în minte prevenţia prin igienă specifică, profilaxia medicală a unor boli, prevenirea comportamentului agresiv ori permisiv, consimţământ şi lipsa lui, consecinţe sub toate aspectele.

E clar că unii părinţi, din motive variate, nu sunt pregătiţi ori chiar nu au cunoştinţele necesare pentru a le vorbi copiilor despre toate astea.

Ca urmare, dacă ceea ce se urmăreşte este prevenţia sub toate faţetele pe care le implică domeniul, incontestabil că autoritatea publică, şcoala în principal, are un rol pozitiv. Ba chiar, s-ar constitui într-o obligaţie, pentru că societatea ar avea de câştigat.

Cum spuneam, părerile sunt împărţite iar după modelul contemporan consacrat deja, nuanţele sunt excluse. Fiecare e convins că părerea lui trebuie să prevaleze.

Am remarcat însă, foarte multă naivitate, lipsă de cunoaştere, dar foarte multă ”fermitate”.

Aud foarte puţine opinii ale unor specialişti cu adevărat. Promit că am să le mai caut.

Până atunci, mă preocupă inocenţa copiilor.