- Home
- Editorialiștii
- (27.09.2021, 20:35)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
COMENTARU Marius Oprea / Ce se va alege de Partidul Naţional Liberal - Vasilică
Este clară, după ieşirea la atac a lui Ludovic Orban împotriva lui Iohannis şi a lui Cîţu, că bătălia din PNL n-a luat sfîrşit. Liberalii lui nu se predau. În cel mai rău caz, îşi iau partidul şi pleacă.
Urmărește
13064 afișări
Sursa foto: Mediafaxfoto
Restul din PNL, adică cei din ”echipacîştigătoare”, vor fi în curînd în haos. Deocamdată, sub euforia unei victorii care este de fapt asupra propriului lor viitor politic, ei îşi împart posturile de conducere, în partid. Dar din acest partid, din momentul în care Cîţu nu va mai fi premier, nu va mai rămîne decît sigla şi pozele Brătienilor, pe pereţi.
Ceea ce n-a stat niciun moment să gîndească, să cumpănească ”echipacîştigătoare”, atunci cînd a acţionat după dispoziţiile de la Cotroceni şi a venit cu toroipanul peste organizaţiile din teritoriu ale partidului, să-l sprijine pe Florin Vasile Cîţu, a fost ce vor face după. Adică, după ce Cîţu, că odată şi-odată se va întîmpla, nu va mai fi premier. Nu i-a dus capul, decît să execute ordinele, profitînd şi de o infrastructură formidabilă, de ”control de partid şi de stat”, asupra votului la Congres.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Nu le-a stat mintea decît să-şi ”dea aportul”, pe întrecute, pentru aplicarea directivei venită explicit, dar şi pe căi subterane, de la Klaus Iohannis. De la ”votaţi Cîţu, că vă ia mama dracului şi DNA-ul”, pînă la promisiuni cu bani, poduri, şcoli, şosele şi grădiniţe. Totul s-a pus la bătaie. Problema e că totul s-a petrecut de sus în jos, exact ca în vremea comunismului, cînd se fixa producţia de orzoaică la hectar. Numai că acum a fost vorba de voturi într-un partid, pentru ”omul preşedintelui”.
Acesta a fost, de fapt, nu numai sfîrşitul democraţiei interne în interiorul Partidului Naţional Liberal, ci al partidului însuşi. PNL s-a transformat în partidul lui Vasilică, în două ore de vot controlat la sînge. Şi aşa s-a sfîrşit o istorie lungă, dar căreia trebuia să i se pună punct, odată şi-o dată.
Din ce am văzut în sală, delegaţii care făceau coadă să se fotografieze la pupitrul gol, în poze teatral-marţiale, în pauza dintre vot şi anunţarea rezultatului, numai a urmaşi ai Brătienilor nu arătau. Era şi timpul, ca o lungă tradiţie, de multe ori invocată abuziv şi acum sunînd ca toba de tinichea de la gîtul pionierului Vasilică, să fie lăsată în pace, să-şi vadă de locul ei în istorie. Gata!
Printr-un vot forţat, de sus în jos, împotriva voinţei interne a partidului, ceea ce s-a distrus a fost însăşi esenţa lui liberală. Acum a ajuns mai mult, cu mult mai mult peste limita de rezistenţă a unei structuri, că partid nu se mai poate numi, care e unită doar de interes. Seamănă cu o oaste de strînsură. Oştile de strînsură sînt volatile şi se împrăştie, în multe împrejurări. În genere, atunci cînd interesul comun dispare, sau la o încercare mai grea a ”dîrzeniei” lor. Şi ambele sînt pe cale să se producă, mai devreme decît anticipau chiar şi cei mai pesimişti alcătuitori ai acestei oşti.
Oricîte PNRR-uri ar anunţa Iohannis şi Cîţu, cu Ursula la mijloc (ştirea ”oficială” de azi), miliardele de euro nici nu ţin de cald, nici nu plătesc facturi, nici nu acoperă scumpiri. Nu se pot împărţi direct, la populaţie. Ele trebuie administrate, banii se cheltuie în virtutea unor programe clare. Jumătate din cele 30 de miliarde sînt tot împrumuturi, ceea ce măreşte rata îndatorării ţării, la peste 60% din produsul intern brut şi atrage automat îngheţarea creşterii salariilor pensiilor şi alocaţiilor. Astfel încît anunţul lui Cîţu, cu creşterea lor de la 1 ianuarie e încă o minciună, nici prima, dar probabil printre ultimele. Căci vine, implacabil, moţiunea de cenzură. Şi oastea de strînsură va vedea visteria domnului intrată pe mîinile altuia, cînd îşi va cere tainul. Ce se va alege de ea? În cîte vînturi se va duce, în cîte bucăţi se va sparge?
Cîţu nu poate manageria nici guvernul, cu atît mai puţin un partid în opoziţie. N-a fost el însuşi în stare să administreze o firmă, la care era singur, propriul angajat, darămite un partid! Acum, numai prin vrerea lui Klaus Iohannis, e încă premier al României, cît şi preşedinte al liberalilor. Pentru că, altfel, nu-l recomandă nimic. Înainte de a ajunge, prin osîrdia zînei blonde Alina Gorghiu, din prietenia cu bărbatul ei Isar, pe listele de parlamentari liberali, Florin Vasile Cîţu era pe minus, după ce a fost iniţial pe zero. Exact aceasta era situaţia firmei de ”consultanţă financiară”, pe care a manageriat-o patru ani. Deşi Cîţu revenise, vezi Doamne, de la ditamai Banca Naţională a Noii Zeelande, unde lucrase nu ştim exact ce, nimeni nu l-a consultat, nimeni nu şi-a dat economiile pe mîna lui. Cifra de afaceri a lui Cîţu ”Advisory” SRL a fost zero şi a acumulat, an după an, timp de patru, datorii – ca acum, bugetul României.
Cine va mai avea încredere în Cîţu, după ce nu o să mai aibă la îndemînă acest buget? Pe unde va scoate cămaşa ”echipacîştigătoare”? Ce a cîştigat, de fapt, această echipă? Nimic, în afara unei sigle de partid, pe care au golit-o de sens, punîndu-l în locul ei pe Vasilică.
”Echipa cîştigătoare” a pierdut, de fapt, totul. Şi-au amanetat, din servilism faţă de ”comnandantul suprem” Iohannis, cu toţii, viitorul politic. Nu dacă, ci atunci când liberalii vor părăsi un partid care nu mai e, de sîmbătă şi duminică al lor, vor rămâne doar cu acest Vasilică.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe