Ion Cristoiu: Alianţa dintre Rusia şi Ungaria durează de pe vremea lui Boris Elţîn. De 30 de ani, adică

Iulie 2022. Războiul ruso- ucrainean intră nu peste mult timp în a cincea lună. Pretextul intervenţiei ruseşti şi astfel pretextul declanşării conflictului pe cale de a deveni mondial îl reprezintă acuzaţiile Moscovei că minoritatea rusă din Ucraina e asuprită. Federaţia Rusă şi a făcut un steag de luptă din apărarea drepturilor minorităţilor ruse din ţările devenite independente după Căderea comunismului.

 De la începutul Războiului Ungaria, membră a NATO şi a UE, a avut o poziţie aparte faţă de Rusia, declarată de Occident Marele Duşman. Printre alte motive ale poziţiei aparte Budapesta a invocat asuprirea minorităţii maghiare din Ucraina.

Vineri, 13 noiembrie 1992 publicam în Evenimentul zilei comentariul intitulat O alianţă neliniştitoare pentru România.

Alianţa la care mă refeream în urmă cu 30 de ani era cea dintre Federaţia Rusă şi Ungaria.

Ea avea drept temei Documentul semnat de Boris Elţîn aflat în vizită la Budapesta intitulat „Declaraţia privind principiile de colaborare între Federaţia Rusă şi Republica Ungaria referitoare la asigurarea drepturilor minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice“.

Redau mai jos comentariul din 13 noiembrie 1992 convins că el lămureşte multe dintre misterele alianţei de azi dintre Rusia şi Ungaria.

Cufundaţi pînă peste cap în ciorovăiala internă, nu mai găsim nici timpul, nici puterea sufletească pentru a vedea ce se întîmplă în jurul nostru, al românilor. O greşeală care, aşa cum arată istoria, ne poate fi fatală. Pentru că nu de puţine ori soarta României a depins şi de mişcările mai mari sau mai mici din viaţa internaţională. O greşeală pe care riscăm s-o facem şi azi. Azi, cînd, la fel ca altădată, ne măcinăm în absurde bătălii interne. În timp ce Partida Naţională hărţuia în Senat – pe cît de inutil, pe atît de demagogic – guvernul Stolojan, la cîteva sute de kilometri de Bucureşti, la Budapesta, se petrecea un eveniment cu consecinţe incalculabile pentru liniştea României. Aflat în vizită în Ungaria, după o călătorie triumfală în Anglia, Boris Elţîn semna „Declaraţia privind principiile de colaborare între Federaţia Rusă şi Republica Ungaria referitoare la asigurarea drepturilor minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice“. Potrivit precizărilor făcute atît de partea rusă, cît şi de cea maghiară, Declaraţia reprezintă platform eforturilor conjugate ale Rusiei şi Ungariei în instanţele internaţionale pentru apărarea drepturilor minorităţilor. Eforturi care, potrivit aceloraşi precizări, se vor intensifica în perioada următoare.

Pentru România, lucrurile sînt pe cît de limpezi, pe atît de dramatice. Ungaria duce de mai mult timp, în presa lumii, în instanţele internaţionale o bătălie înverşunată pentru ceea ce ea numeşte protejarea minorităţii maghiare din ţările vecine. Plecînd de la premisa că minoritatea maghiară e persecutată în aceste ţări, Ungaria se străduie să smulgă instanţelor internaţionale presiuni politice şi economice asupra statelor respective, pentru ca acestea să asigure ceea ce Budapesta înţelege prin drepturile minorităţilor. Inutil să mai reamintesc că între aceste ţări vizate de campania Budapestei locul de frunte îl ocupă România. Cum inutil e să mai reamintesc că, din cauza acestei campanii, ţara noastră a întîmpinat multe dificultăţi în instanţele internaţionale. Din nefericire, unele mari puteri au sprijinit, mai mult sau mai puţin discret, scandalul făcut de Ungaria pe tema asupririi minorităţii maghiare din România. Fie din interes, fie din necunoaşterea realităţilor din ţara noastră. Acestor puteri li se adaugă acum Rusia. Declaraţia pe care Rusia şi Ungaria înţeleg să-şi bazeze bătălia în instanţele internaţionale conţine principii neliniştitoare pentru România. Astfel, punctul 5 enumeră printre drepturile minorităţilor din interiorul unui stat şi pe cel la autonomie cu caracter teritorial sau pe cel la autoguvernare.

Înţelegerea de la Budapesta nu e deloc surprinzătoare. Ea îşi are explicaţia în doi factori principali. E vorba, mai întîi, de extraordinarul dinamism al politicii internaţionale a Ungariei. Lipsită de complexul situaţiei interne, putîndu-se făli cu un uriaş avans la capitolul tranziţie şi economie de piaţă, Ungaria din ultimul timp şi-a axat politica pe atragerea de partea ei a marilor puteri. Si, aşa cum o arată chiar această alianţă cu Federaţia Rusă, ea a reuşit din plin.

O altă explicaţie a înţelegerii ruso-maghiare trimite la interesele actuale ale Moscovei. Prin destrămarea Uniunii Sovietice, Rusia a ajuns printre ţările cu o puternică minoritate aflată în graniţele altor state. Un timp, chestiunea minorităţii rusofone din fostele ţări componente ale URSS n-a interesat prea mult Kremlinul. Treptat-treptat, tema a devenit însă dominantă în politica Rusiei. Au contribuit la aceasta nu numai accentuarea naţionalismului local în fostele state ale Uniunii Sovietice, dar şi spectaculoasa ascensiune a naţionalismului rus în bătălia pentru putere de la Moscova. Boris Elţîn s-a văzut deodată confruntat cu un adversar redutabil: forţele conservatoare care, bazîndu-se pe faimosul naţionalism imperial rus, bat monedă pe tema umilirii ruşilor în statele unde pînă nu demult aceştia erau stăpîni. Cu poziţiile şubrezite de dificultăţile reformei, liderul de la Moscova a fost nevoit să joace cartea naţionalismului. Protejarea minorităţii ruse din fostele state ale URSS a devenit unul dintre stindardele politicii sale. Şi cum bătălia pentru putere se accentuează la Moscova, e de aşeptat ca Boris Elţîn să pluseze la acest capitol. Mai mult ca sigur, Kremlinul va flutura în toate instanţele internaţionale stindardul apărării drepturilor minorităţilor pe baza principiilor evidenţiate de Declaraţia comună ruso-maghiară.

Se înţelege că Ungaria nu va scăpa prilejul de a profita cît mai mult de această nouă situaţie. În detrimentul cui, n-are rost să mai precizez.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro