Ion Cristoiu: Când USR se coboară la nivelul PRM-ismului otova din primii ani postdecembrişti

Jurnalistul Ion Cristoiu suspectează USR că, acuzând refuzul majorităţii PSD-ALDE-UDMR de a aproba rapoartele SRI în Parlament pentru ca românii să nu afle despre extremismul etnic din Transilvania, face jocul serviciului condus de Eduard Hellvig. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

“La Congresul PSD de anul trecut, la care a fost desemnată candidat la preşedinţie Viorica Dăncilă, am nimerit alături de un invitat pe care-l ştiu de pe vremea cînd lucra la Cotrocenii lui Ion Iliescu. Un lucrător, ca să se înţeleagă ce făcea la Cotroceni, cu care am fost şi sînt în relaţii bune. De regulă, cei care lucrează cu un preşedinte, inclusiv cel care-i toarnă în pahar, simt nevoia unei solidarităţi cu Şeful faţă de jurnaliştii antiprezidenţiali. Aşa se explică de ce, cu mici excepţii – Adriana Săftoiu e un exemplu – angajaţii Cotrocenilor au simţit nevoia să mă evite, dacă nu chiar să mă înjure ca duşman al Şefului. Evident cîtă vreme erau subordonaţii Preşedintelui criticat de mine. Dacă nu mai erau subordonaţi – fie pentru că demisionaseră de la Cotroceni, fie pentru că preşedintele îşi încheiase mandatul – deveneau oameni de treabă, prea de treabă chiar. Dintre toţi preşedinţii postdecembrişti, Klaus Iohannis are pe post de consilieri slugi pur şi simplu. Într-o călătorie la Stalingrad, am observat uluit că Dudu Ionescu, un politician pe care-l ştiam cu mult înainte de a se naşte politicianul Klaus Iohannis, de pe vremea regimului CDR, se face că nu mă cunoaşte. Întreaga calătorie de la Bucureşti la Stalingrad a avut multe momente în care am dat nas în nas sau am stat alături. În toate aceste momente a evitat să schimbe o vorbă cu mine. Mi-am dat seama că insul, nu ştiu cum ajuns consilier prezidenţial, se temea de moarte şi să dea ochii cu mine, ca nu cumva să-l pîrască vreunul din delegaţie lui Klaus Iohannis că-l cunoaşte pe cel care a luat-o peste picior pe Răvăşitoare, pentru că se dădea zglobie la o vîrstă la care femeile sînt de regulă bunici.

 Un neam prost, ce mai încolo şi încoace.

Am ţinut să întocmesc această paranteză pentru a evidenţia că reproşul făcut de fostul lucrător de la Cotroceni nu venea de la un duşman, ci - să-i zicem - de la un cunoscut. Aplecîndu-se spre mine, domnia sa şi-a exprimat uimirea că sprijin în public USR. I-am explicat, profitînd de faptul că era vorba de o uimire şi nu de o indignare, că văd în USR un partid necesar în România de azi, un partid care promovează, în numele tinerei generaţii, un altfel de politică. Printr-un altfel de politică înţeleg – aşa cum arătam în comentariul anterior, dedicat chefului de bodegă din biroul premierului Ludovic Orban - şi un refuz al năravurilor de ghiorţani ale politicienilor noştri tradiţionali. Transformarea zilei de naştere a premierului, a Şefului, altfel zis, într-un lung prilej de pelerinaj al subordonaţilor încărcaţi de cadouri şi striviţi de temenele mi s-a părut în cazul lui Ludovic Orban un gest pe care electoratul USR îl respinge ca ţinînd de politica veche a partidelor găşti, a partidelor bazate pe relaţii clientelare, în care şeful partidului e un Staroste faţă de ceilalţi colegi de formaţiune. Am rămas uluit că USR n-a avut nici o reacţie la întîmplările de tip otoman din Palatul Victoria. O stare de spirit justificată dacă ne gîndim că pentru USR era o şansă de a se afirma ca promotorul unei altfel de politici, eliberate de năravurile moldo-valahe. Amintindu-mi că în timpul campaniei Dan Barna a evitat pe cît posibil orice atac la contracandidatul Klaus Iohannis, mulţumindu-se cu ceea ce comuniştii numeau critică constructivă, am început să mă întreb dacă nu cumva USR e un partid ţinut cu frîna trasă.

Un eveniment recent mă face tot mai mult să cred că USR e constrîns să rămînă faţă de PNL, faţă de Klaus Iohannis, în hotarele unei critici de blîndeţea unui pămătuf.

Potrivit articolului 1 din Legea nr 14 din din 24 februarie 1992 (actualizată) privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii (actualizată pînă la data de 1 februarie 2014), <Activitatea Serviciului Român de Informaţii este controlată de parlament. Anual sau cînd Parlamentul hotărăşte, directorul Serviciului Român de Informaţii prezintă acestuia rapoarte referitoare la îndeplinirea atribuţiilor ce revin Serviciului Român de Informaţii, potrivit legii>.

La acelaşi articol, controlul activităţii SRI de către Parlament se face prin intermediul unei comisii comune a celor două Camere.

Prezentarea în Parlament a raportului anual al SRI a fost în postdecembrism un eveniment major. Raportul era prezentat în plenul parlamentului de către însuşi directorul SRI. Documentul era aprobat prin vot de cele două Camere reunite. Din 2015, aceste momente nu mai există. Explicaţia e simplă. Prezentarea raportului în Parlament crează în opinia publică imaginea unui Serviciu subordonat Parlamentului. Asta l-ar deranja tare pe Klaus Iohannis, care ţine morţiş ca SRI să treacă independent de Parlamentul acuzat de el ca fiind nelegitim prin majoritatea PSD-istă. Probabil că o majoritate PNL sau măcar de Dreapta ar fi îndreptăţită să controleze SRI. În Comisia de control a SRI, USR, partidul lui Dan Barna, are drept reprezentant pe Lucian Viziteu. Tam nesam, cînd toată lume se preocupa de băuta de la Victoria, acesta a remis presei comunicatul intitulat Majoritatea pesedistă refuză să aprobe rapoartele SRI în Parlament ca să nu afle românii despre extremismul etnic din Transilvania. Faptul că rapoartele din ultimii ani ale pe patru ani ale SRI nu au fost prezentate şi dezbătute în Parlament primeşte din partea liderului USR următoarea explicaţie:

<Majoritatea pesedisto-aldistă-udemeristă a refuzat de fiecare dată în ultimii 4 ani să aprobe rapoartele anuale ale Serviciului Român de Informaţii, pentru că acestea conţin informaţii oficiale îngrijorătoare despre ameninţările reprezentate de extremismul etnic din Transilvania. Dacă aceste informaţii ar fi devenit publice, acest lucru ar fi putut deteriora relaţiile politice dintre PSD şi UDMR. În ultimii ani, PSD şi ALDE au făcut numeroase concesii UDMR şi chiar au promovat sau susţinut prin artificii parlamentare iniţiative legislative care încalcă Constituţia României. Au făcut acest lucru pentru a-şi asigura sprijinul în Parlament>.

Venită din partea unui lider USR explicaţia e halucinantă:

În cel mai pur stil vadimist, ea agită teza naţionalist extremistă a unui pericol întruchipat de UDMR:

<Politicile revizioniste susţinute direct sau indirect de unii lideri extremişti sau chiar de unii lideri UDMR au avut mereu rolul de a ascunde politicile lor dezastruoase şi faptul că nu s-au implicat niciodată să dezvolte în mod real zonele în care trăieşte comunitatea maghiară din România. Principalele victime ale acestui tip de discurs sunt chiar maghiarii din România>.

Scoţînd din pălărie acuzaţia unei complicităţi între PSD şi UDMR în chestiunea extremismului maghiar din Ardeal, liderul USR se manifestă ca un slujitor otova al tezei lui Klaus Iohannis că PSD, pentru a face pe placul UDMR, vrea să vîndă Ardealul ungurilor.

Una dintre obsesiile SRI din toate timpurile postdecembriste e tînguirea că românii nu ştiu să aprecieze cît de mult luptă el împotriva extremismului maghiar şi prin urmare nu apreciază rolul SRI în salvarea indepedenţei şi unităţii patriei. SRI n-are curaj să se fălească de unul singur cu asta. Şi atunci pune pe cîte unul ca Lucian Viziteu să susţină în public măreţia luptei SRI pentru ca Ardealul să nu fie luat de unguri. A făcut asta Lucian Viziteu pe cont propriu, impresionat de patriotismul SRI din rapoarte sau pentru că USR e mult mai strîns legat de SRI decît credem noi?

Indiferent de răspuns, intervenţia liderului USR are toate datele să ne convingă că în România e posibil orice. Inclusiv ca partidul tinerei generaţii, al generaţiei corporatiste, care a urmat şcoala occidentală a abordării moderne a chestiunii naţionale să coboare discursul politic la nivelul de bălării al PRM-ismului din anii 90”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro