Ion Cristoiu: Caţavencii de azi au înlocuit „ţărişoara” cu „Uniunea Europeană”

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, spre deosebire de vremea lui Caragiale, azi politicienii români îşi acuză adversarii că sunt împotriva intereselor UE, nu ale României, un exemplu în acest sens fiind raportul Comisiei Europene privind starea Justiţiei române, prin care se menţine MCV.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„<Domnilor!... Onorabili concetăţeni… Fraţilor!... (plînsul îl îneacă), iertaţi-mă fraţilor dacă sînt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare... suindu-mă la această tribună... pentru a vă spune şi eu... (plînsul îl îneacă mai tare)... Ca orice român, ca orice fiu al ţării sale... în aceste momente solemne... (de-abia se mai stăpîneşte) mă ghîndesc... la ţărişoara mea... (plînsul l-a biruit de tot) la România... (plînge. Aplauze în grup)... la progresul ei! (asemenea crescendo)... la viitorul ei! (plîns cu hohote. Aplauze zguduitoare).

IONESCU, POPESCU, TOŢI (foarte mişcaţi):

Bravo!>

Cititorii trecuţi prin şcoală şi altfel decît gîsca prin apă vor fi recunoscut, desigur, în textul de mai sus un fragment din <O scrisoare pierdută> de I.L. Caragiale. Mai precis, un crîmpei din celebrul discurs ţinut de Caţavencu la întîlnirea electorală care avea să se lase la sfîrşit, în buna tradiţie a democraţiei româneşti îngălate, cu o straşnică păruială. Cei mai în vîrstă dintre cititori îşi vor aminti, desigur, că acest discurs al lui Caţavencu putea fi găsit, în manualele proletcultiste, la capitolul <Demascarea demagogiei burgheze de către marii noştri scriitori>. Se zicea în acel capitol, că necruţătorul satiric a denunţat, prin respectivul discurs, un tic al politicienilor din vremea sa: invocarea <ţărişoarei, a României>, în discursurile electorale. <Ţărişoara> era folosită ca un argument suprem în bătălia politicianistă pentru ciolan. Eliminînd din comentariile proletcultiste accentele propagandistice, putem susţine însă că ele conţineau un grăunte de adevăr. Pe vremea lui Caragiale <ţărişoara>, <România>, apăreau în cuvîntările politicienilor atingînd, prin desfrînare, activitatea unei dame de lux.

Sursa de inspiraţie a lui Caragiale au constituit-o cuvîntările politicienilor din vremea sa. Perfidul grecotei se distra de moarte citind, la cafenea, discursurile publicate în presă ale mai-marilor zilei. Dacă ar trăi, mai mult ca sigur marele satiric ar proceda la fel şi cu intervenţiile publice ale politicienilor noştri de azi. Le-ar citi în jurnale subliniindu-le cu bisturiul de satiric. Sîntem însă convinşi că, făcînd acest lucru, Caragiale ar rămîne uşor descumpănit. În mai toate discursurile el n-ar întîlni, ca pe vremea sa, invocarea „ţărişoarei”, a „României”, ci a Uniunii Europene.

Pe vremea lui Caragiale în politică se purta naţionalismul. Nu se obţineau nici voturi, nici aplauze, dacă nu înălţai cîntări „ţărişoarei”, „naţiunii”, „României”.

Vremurile s-au schimbat.

Azi în politică se poartă europenismul.

Azi se smulg voturi şi aplauze din osanalele ridicate Uniunii Europene, din punerea Bruxelles-ului mai presus de Bucureşti.

Pe vremea lui Caragiale adversarii politici erau acuzaţi de a fi contravenit intereselor României.

Azi adversarii politici sînt acuzaţi de a fi contravenit intereselor Uniunii Europene.

Să luăm un exemplu din prezent.

Comisia Europeană a dat publicităţii Raportul privind starea Justiţiei în România.

Reacţia presei internaţionaliste de la noi:

Deşi se menţine MCV, Raportul e o bilă albă pentru actuala guvernare. Spre deosebire de fosta guvernare, a PSD, Comisia Europeană e de părere că Justiţia stă mult mai bine.

Cum să nu-i apuce plînsul pe politicieni cînd spun:

Cînd mă gîndesc la Uniunea Europeană, la Comisia ei?!”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro