Ion Cristoiu: Cumplitul dispreţ faţă de viaţa unui de om

„Adevărul cel mai semnificativ ce se degajă din toate cele arătate şi realitatea cea mai vie pe care o scot în relief toate acţiunile de cruzime ale lui Mohamed al II-lea îl constituie dispreţul stăpînilor şi suveranilor medievali manifestat faţă de popor în general şi lipsa de milă şi de unanimitate pentru fiinţa umană în special.

Mohamed a trăit într-o vreme, cînd toată conjunctura de moment făcea ca omul să fie factorul cel mai desconsiderat, cel mai dispreţuit. Întreaga organizare social-economică făcea ca singura valoare a omului să depindă de altceva, în primul rînd de pămînt“.

Într-adevăr, în Evul Mediu omul nu mai avea nici valoarea sclavului din antichitate. În Antichitate, cel puţin, în cea Romană, mai ales, se observă un proces de recunoaştere fie şi parţială a capacităţii juridice a sclavului.

Exemplele de dispreţuire absolută a vieţii unui om sînt date de regulă din realităţile invaziilor asiatice. După cucerirea Bagdadului, Timur Lenk ordonă celor 90.00 de luptători să ia fiecare cel puţin un craniu de om, pentru a ridica piramide la Porţile Cetăţii.

Dispreţul faţă de viaţa omului s-a manifestat însă şi-n
Europa.

Pentru feudali, viaţa prostimii nu valora nici cît o ceapă degerată.

Aceasta s-a întîmplat în Evul Mediu, într-un context în care o bucată de pămînt era infinit mai valoroasă decît o viaţă de om.

Stalin şi Hitler au dovedit însă dispreţul faţă de viaţa unui om în plin secol XX.

Dictatorul de la Kremlin a trimis milioane de ruşi la moarte prin înfometare, execuţii, prăpădire în lagărele de dincolo de Cercul Polar.

Dictatorul de la Berlin a expediat milioane de evrei în lagăre şi în camerele de gazare.

Stalingradul e un moment în care cei doi dictatori îşi dezvăluie dispreţul faţă de vieţile oamenilor.

Stalin ordonă Nici un pas înapoi! aruncînd în luptă pe străzile Stalingradului mii de ruşi, conştient că aceştia vor muri.

În Viaţă şi destin, romanul lui Vasili Grossman, Novikov, comandantul unui Corp de armată de tancuri, interzice ofensiva tancurilor în ziua de 19 noiembrie 1942, pentru a putea lichida gurile de artilerie duşmane, care ar fi distrus tancuri şi oameni.

Bravul comandant e cît pe-aci să ajungă la Curtea Marţială. Stalin vrea ca Armata Roşie să pornească ofensiva indiferent de preţul în vieţile ruşilor.

La rîndu-i, Hitler refuză ieşirea Armatei a 6-a din încercurie sacrificînd mii de nemţi, pentru ca astfel ruşii să ţină comasate forţele la Stalingrad.

Toate acestea se petrec în secolul XX şi nu în Evul Mediu.

Altfel, spus la lumina becurilor şi nu a opaiţelor, în viteza avioanelor şi nu a carelor trase de boi.

Scriam pe 16 martie 2014

Referendumul din Crimeea: Rusia dă Occidentului semnalul c-a pus piciorul în prag!

Cu o oră înainte de anunţarea în direct a rezultatelor date de exit-pool-uri, am urmărit pe televiziunile ruseşti de ştiri acoperirea Referendumului din Crimeea. S-au manifestat două direcţii: Cultivarea atmosferei de sărbătoare din Crimeea şi atacarea violentă a noilor lideri de la Kiev.

Spre deosebire de mulţi confraţi, tineri îndeosebi, care se şi văd deja corespondenţi pe un nou Front de Est, eu abordez Criza Crimeii cu luciditate de istoric.

Trecuţi deja de gîfîiala senzaţionalistă, pentru a se manifesta prin horcăială, băgătorii de seamă de pe posturile româneşti de ştiri se întrec în a considera Referendumul un prim pas în expansiunea Rusiei spre Est, una dintre ţărişoarele în care va intra Armata Roşie fiind, desigur, a noastră.

Vorba lui Ceauşescu la mitingul din 21 decembrie 1989: Tovarăşi, staţi liniştiţi la locurile voastre! Referendumul n-are nici o legătură cu expansiunea teritorială a Rusiei. El e strict legat de bătălia Rusiei pentru a-şi păstra sfera de influenţă.

Aşa cum au observat şi unii comentatori occidentali mai puţin înfierbîntaţi, Referendumul nu înseamnă automat alipirea Crimeii la Rusia. Vor fi nevoie de mulţi paşi constituţionali în cele două părţi - Crimeea şi Rusia - pînă cînd harta Europei se va modifica. Şi sunt tentat să cred că alipirea practică nu va avea loc.

După opinia mea, Rusia a urmărit alte scopuri decît a avea un teritoriu pe care oricum îl controla:

1. Un semnal puternic dat Occidentului că prin trecerea unor foste republici sovietice din spaţiul neutralităţii binevoitoare faţă de Rusia în cel al adversităţii de tip occidental s-a depăşit linia roşie. Să nu uităm că totul a pornit de la răsturnarea regimului Ianukovici, urmată de precipitarea noilor lideri de a oferi Ucraiana cu totul UE, NATO. Ruşii ştiu că în aceste momente se joacă destinul lor istoric. Sau acceptă ofensiva Occidentului spre sfera lor de influenţă şi nu vor mai fi un Mare Popor sau pun acum piciorul în prag şi opresc Occidentul chiar cu preţul unui al treilea război mondial.

Referendumul s-a vrut nu atît alipirea Crimeii, cît mai ales o lovitură destabilizatoare dată noilor lideri ucraineni. Să nu uităm că Occidentul şi-a asumat public ajutorarea Ucrainei pentru a ieşi din dezastrul economic. Acest ajutor ar urma să-i atragă pe ucraineni spre Occident numai şi numai dacă situaţia economică se va îmbunătăţi. Cum să se întîmple asta, cînd Ucraina de Est fierbe? Dacă socotim în termeni strict economici, pentru Occident redresarea Ucrainei va fi un eşec perfect. Ţară aflată în mîinile oligarhilor, cu un stat de drept de faţadă, cu moravuri orientale, Ucraina e un sac fără fund pentru orice ban occidental

Alte titluri din 16 martie 2014

Contribuţia Politicienilor din România la victoria electorală a Partidului Jobbik din Ungaria

Cîştigătoare indiscutabilă a Referendumului din Crimeea: Compania americană Chevron