Ion Cristoiu: De ce mergeau bogătaşii ruşi la Nisa

Mai mult decît Baden Baden, Nisa e locul preferat de ruşii din ţarism pentru a petrece iernile. Ajuns la Nisa, nu puteam să nu merg la Catedrala Ortodoxă Rusă, unul dintre obiectivele turistice ale Coastei de Azur.

Catedrala ortodoxă rusă Saint-Nicolas de Nice e cea mai importantă din afara Rusiei. A fost construită pe vremea Ţarului Nicolae al II-lea. Pînă nu demult a fost obiect de dispută între Rusia lui Putin şi o Asociaţie a emigranţilor ruşi din Nisa. A cîştigat Rusia lui Putin. E trecută pe toate hărţile şi comentată de toate ghidurile. Din ele aflu că, după Revoluţie, avocaţii francezi au cerut confiscarea Catedralei în schimbul datoriilor pe care Rusia nu le-a mai achitat Franţei după victoria bolşevicilor. Catedrala e pe strada Nicolas II. Şi fără să recunoşti bulbii stilului rusesc, îţi dai seama că e o afacere a Maicii Rusii după taxiurile care-i aduc pînă aici pe vizitatori, după limba rusă pe care o auzi în jur şi după cîinii uriaşi, caucazieni, care răspund la comenzile în ruseşte date de june ce doar rusoaice pot fi, pentru că francezii preferă cîinii mici, piticănii. De la Catedrala rusă din Nisa, am cumpărat cartea „Nice – La «Petite Russe»”, de Nikita Ionnikof. Coperta a IV-a ni-l descrie pe Nikita Igorevici Ionnikoff drept un rus din tată-n fiu la Nisa. Din zicerea lui aflu că „a făcut studiile, ca majoritatea copiilor de emigranţi ruşi la Lycée du Parc-Impérial din Nisa”.

Autorul dezvăluie mai întîi obiceiul rusesc de a petrece iarna la Nisa:

„În afară de familia imperială toată nobilimea rusă îşi luase obiceiul de a veni să-şi petreacă iarna pe Coastă. Ar fi neinteresant să enumerăm lista cu aceste personaje. Ei vor contribui la strălucirea sărbătorilor Nisei şi la avîntul activităţilor turistice.”

De ce mergeau ruşii la Nisa?

Un răspuns ni-l dă absenţa mărilor calde. Iernile sînt cumplite în Rusia. Şi unde să meargă ruşii din lumea înaltă pentru a evita rigorile iernii ruseşti?

La Nisa, unde e cald.

Răspunsul nu explică însă fenomenul întruchipat de prezenţa ruşilor la Nisa în proporţie de masă. Acelaşi autor invocă patima ruşilor pentru jocurile de la cazino. Ca şi Baden Baden Nisa avea un cazino celebru. Aici îşi pierdeau ruşii banii, ba chiar uneori şi viaţa:

„Pasiunea pentru joc a ruşilor va alimenta cronicile căci, dacă au existat cîştigători fericiţi, au fost şi mulţi mari perdanţi şi unele eşecuri se vor sfîrşi cu drame. Pentru reputaţia Coastei de Azur, ziarele din Nisa vor evita să vorbească despre asta, dar cazinoul din Monte-Carlo va stîrni ură şi detractorii săi îl vor numi «tripoul din Monaco»”. În 1888, Jean Marcus de Veze va publica o listă a victimelor jocului. Pe această listă vom găsi desigur ruşi: «În noaptea de 16 spre 17 mai 1873, un tînăr rus, Petru Frolov, se sinucide pe strada Brea la Nisa; pierduse o sumă foarte mare la Monte-Carlo. Era aşezat pe banca care poartă cred numărul 72 atunci cînd şi-a tras un glonţ în tîmpla dreaptă , care a iesit prin tîmpla stîngă, s-au găsit asupra lui două scrisori, una adresată doamnei S...ov, o doamnă rusoaică care locuieşte la Nisa, cealaltă administraţiei jocurilor. Şi într-una, şi în cealaltă, el pune sinuciderea pe seama pierderilor la joc.»”

Dintre toate neamurile venite în Occident, ruşii sînt cei mai cunoscuţi ca frecventatori ai Cazinoului. De ce veneau ruşii la Nisa? Ca să joace la Cazinou? Dar ce să joace? La Nisa veneau şi englezi, nemţi, ba chiar şi români. În istoria Nisei se consemnează puţine cazuri de occidentali morţi după ruletă.

Cred mai întîi că patima pentru ruletă, prezentă şi la mari scriitori precum Dostoievski, trimite la nevoia de trăire puternică, ieşită din comun mai ales în privinţa pericolului. Îşi spune însă cuvîntul şi nevoia de fălire. Lumea cazinourilor îşi are şi ea eroii săi. Una e să joci prudent, chibzuit şi prin asta lipsit de spectaculozitate, şi alta e să joci dement, dezlănţuit, punînd pe masă o întreagă avere.

Ajungem astfel la principala cauză a venirii ruşilor la Nisa. Ca şi azi, ruşii din ţarism îşi făceau un prilej de fălire din bogăţie. Şi una dintre principalele căi de a da ştire la toată lumea că eşti bogat, dar mai ales că arunci cu bani în dreapta şi-n stînga, e să faci gesturi extravagante în materie de arătare a bogăţiei. Se poate scrie o carte despre extravaganţele ruşilor de ieri şi de azi veniţi la Nisa ca să-şi cheltuiască banii cît mai spectaculos. Baronul Paul von Derwies, înnobilat de ţar, proprietarul Transiberianului, a cumpărat în 1865, la Nisa, zeci de hectare în cartierul Vallon de Roses. Aici el a construit un castel, şi a amenajat o izbă, adusă din Rusia, în care se retrăgea deseori. Grădina, devenită parcul Valrose, actualmente proprietatea universităţii, era întreţinută de 600 de grădinari. Intrarea în parc spune totul despre cum se fălesc ruşii cu averea lor.

Nikita Igorevici Ionnikoff descrie pe larg în cartea sa spectacolul gesturilor extravagante făcute de ruşi pentru a arăta că au bani:

„De departe cea mai mare petrecere dată de marea ducesă, aceasta a fost şi ultima. Inspirată de nepoata sa, marea ducesă Olga şi cu ajutorul acesteia, ele au organizat balul logodnicilor. Ziarele locale au anunţat cu cîteva zile înainte că duminică, 28 iunie, după-amiază, va avea loc în grădinile vilei Bermond un mare bal cîmpenesc, unde toată populaţia era invitată cu generozitate. Cinci mii de locuitori ai Nisei, între care toţi logodnicii şi toate logodnicele oraşului, s-au înghesuit în magnificul parc al proprietăţii, al cărei pavilion de intrare fusese decorat cu flori, pînze vopsite şi mănunchiuri de steaguri. Chiar de la deschiderea balului , tineri ţărani şi tinere fete de la ţară s-au pus să danseze în sunetul muzicii regimentului 10 sard. Grădinile s-au umplut cu tot ce însemna comunitatea Nisei, notabili în uniforme, burghezi în costume, femei din lumea bună în rochii de gală, ţărani, muncitori şi pescari cu soţiile şi cu copiii lor în costume locale. În interiorul pavilionului era instalat un bufet imens unde circulau fără oprire răcoritoarele, prăjiturile şi alte preparate. În toiul serbării, marile ducese şi suitele lor şi-au făcut intrarea şi au fost întîmpinate cu o imensă aclamaţie. Ele au oferit fiecărei tinere logodite o cruce de aur, avînd grijă să fie confecţionate cruci latine şi nu ortodoxe. Un jurnalist avea să scrie cîteva zile mai tîrziu: «Cele cîteva mii de persoane care au asista îşi vor aminti multă vreme felul magnific şi în acelaşi timp cordial în care marea ducesă Elena a vrut să-şi ia rămas bun în acel an de la populaţia Nisei.»

Marea ducesă Elena a apreciat atît de mult sejurul său încît a pus să fie gravate două pietre pentru a orna poarta de intrare a vilei Bermond. Aceste două pietre există încă, una se află la Castelul din Nisa (în faţa ruinelor catedralei din secolul XI) şi cealaltă la colţul dintre bulevardul Gay şi bulevardul Tzarewitch. Ele poartă următoarele inscripţii: «In adventu app russ M. ducissae Helenae Pawlovna quae an MDCCCLVI – LVII hanc villa incolvit.» şi «Nov. Ingressum hvj. villae Bermond Ant. Foelix d. apervit et h. moles abopp Drap perduc ad faust eventus mem. (….)»

Plecarea marii ducese era prevăzută pentru 1 iulie 1857. Înainte de a se urca în caleaşcă, ea a ţinut să le ofere proprietarilor care au primit-o atît de bine o cutie din aur cu un capac format aproape în întregime dintr-un safir splendid. Abatelui Bremond i-a oferit un inel ornat cu briliante şi fratelui său, un ac ornat şi el cu briliante. Apoi a pornit la drum pe la orele nouă dimineaţa către Var. Autorităţile locale şi colonia rusă au însoţit-o pînă la frontieră de unde şi-a continuat drumul către Aix.”