Ion Cristoiu: De la fake news-uri cu Stalin la fakenews-uri cu Putin

La Sinaia fiind, caut o carte pentru a-mi biciui inspiraţia. Lectura cîtorva pagini dintr-un publicist sau scriitor de talent mă împinge să sar de pe scaunul de lectură, un fel de şezlong de plajă, aşezat în bucătărie între imprimantă şi masă, şi să mă apuc de scris. Am - într-un dulap din sufragerie – două rafturi de cărţi, toate dubluri ale cărţilor de la Bucureşti. Iau dintre ele volumul care reuneşte Publicistica lui Arghezi între 1914 şi 1918. Din cîte-mi amintesc am avut pînă acum două tentative de a citi pînă la capăt volumul. Prima, de pe vremuri, a eşuat, deoarece mă scîrbise condeiul arghezian pus în slujba Triplei Alianţe în timpul Războiului. Pe a doua, încercată după terminarea celorlalte volume de publicistică, nu-mi amintesc s-o fi dus pînă la capăt. În orice caz, din reluarea volumului chiar de la început, nu-mi dau seama dacă l-am citit tot sau nu. Citesc din acesta ca şi cum l-aş vedea prima oară mai multe pagini.

Sîntem în plin război Rusia – Ucraina. Atmosfera din presa noastră stă sub semnul rusofobiei multilateral dezvoltate. E drept rusofobia a fost o trăsătură a opiniei publice de la noi. În anii interbelici, ea s-a manifestat ca anticomunism. Regimul de la Moscova era stalinist. România, avînd partener strategic Franţa, era folosită ca limes faţă de barbarii de la Răsărit. Pe lîngă publicistica anti sovietică, dar şi antirusă, opinia publică de la noi era intoxicată cu fel de fel de fake newsuri luate din presa poloneză, duşmană de moarte a Rusiei. În prezent subiectul preferat al fake news -urilor de la noi e Vladimir Putin, ca autocrat al Rusiei. Ele sînt luate acum din presa ucraineană. În anii interbelici, subiectul fake news-urilor era Stalin. Iată cum arată un fake news despre Stalin, consemnat de Constantin Argetoianu în Însemnări zilnice din 1937 preluat de la polonezi. Pe 16 septembrie 1937, el notează:

„Se zice că unicul fiu al lui Stalin, în vîrstă de 12 ani, ar fi fost răpit în drumul de la şcoala pe care o frecventa şi pînă la Kremlin. Telegrama – de origine poloneză – adaugă că Stalin ar fi foarte afectat.”

Pe 21 septembrie 1937, politicianul revine cu amănunte:

„Din Polonia vin veşti complimentare asupra răpirii băiatului lui Stalin. Nu era fiul unic al dictatorului, ci cel mijlociu din trei. Răpirea s-ar fi făcut pe Piaţa Roşie, în faţa Kremlinului, sub ochii a doi agenţi ai Poliţiei care nu şi-ar fi dat seamă de ce se întîmplă. Cu toate cercetările GPU-ului nu s-a putut da de urma copilului, dar se crede că lovitura a fost dată de «vechii bolşevici» (troţkiştii), ca să se răzbune de toate condamnările pe care le-au suferit.”

Să mori de rîs!

În 1937, cînd Teroarea stalinistă înfricoşase Rusia şi orice rus aştepta să i se bată în uşă la miezul nopţii, cineva îşi permitea să-l răpească pe fiul lui Stalin!

Un fake news indiscutabil. Ar fi fost uşor de demontat dacă presa noastră ar fi fost interesată de adevăr în privinţa Rusiei sovietice. În 1937, Stalin avea trei copii: Iakov, de 30 de ani, Vasili, de 16 ani şi Svetlana, de 11 ani. Nici vorbă de un singur fiu, şi acela de 12 ani. Precizările ulterioare corectează doar chestia cu un singur fiu. În rest fake news de cea mai proastă calitate.

De ce sînt cultivate aceste fake newsuri în România interbelică? Pentru că ele dau curs unei iluzii în care e întreţinut marele public. Cea a iminentei prăbuşiri a Imperiului de la Răsărit. Constantin Argetoianu prezintă cu mare plăcere fake news-ul, deoarece el se manifestă ca un antisovietic crîncen. Pe 18 septembrie 1937 el notează în Jurnal:

„«Epuraţia» sovietică continuă în Rusia. Fiecare zi, cu arestările şi executările ei. Telegramele de azi vorbesc de 20 noi împuşcări în oraşul Voroşilov (pe unde o fi?). Găsesc că ruşii nu se împuşcă destul între ei. Ar trebui să piară câteva milioane.”

Citez din Enciclopedia României, varianta online, despre Constantin Argetoianu:

„În aprilie 1944 a plecat în Elveţia, cu speranţa că va contribui la obţinerea de către România a unor condiţii mai bune de armistiţiu din partea puterilor occidentale. Gestul surprinzător a survenit pe 8 noiembrie 1946, cînd Argetoianu a revenit în ţara ocupată de trupele sovietice cu speranţa de a-şi relua activitatea politică. Ziarul «Dreptatea», titrînd «Bine ai venit, coane Costică!», nota în paginile sale: «D. Argetoianu se întoarce azi în ţară pentru a-şi verifica abilităţile... Deşi la vîrsta patriarhilor, d-ta ai sprinteneli de campion al decatlonului politic. Ţara ţi se pune la dispoziţie cu încredere. Iată sfori: trage-le! Iată culise: manevrează-le! Iată „poporul”: du-l! Dumneata ai fost totdeauna cinstit cu dumneata însuţi. Ai iubit conservatorismul cînd ai fost conservator. Ai iubit liberalismul cînd ai fost liberal... Acum cînd eşti patriot, fii binevenit şi scoate-ne la liman, mîntuitorule»! În mai 1947 şi-a fondat un nou partid, Uniunea Naţională Muncă şi Refacere, care însă nu a putut rezista acţiunilor comuniştilor de a acapara întreaga putere în stat şi a înlătura forţele de opoziţie. În acel an au fost «decapitate» toate formaţiunile politice care ameninţau ordinea comunistă, iar speranţa bătrânului politician a fost spulberată.

În noaptea de 5/6 mai 1950, Constantin Argetoianu a fost arestat de autorităţile comuniste. Cinci ani mai tîrziu, pe 6 februarie 1955, şi-a găsit sfîrşitul la penitenciarul din Sighet, avînd vîrsta de 84 de ani.”

Ca să vezi!

Cel care-şi dorea ca milioane de ruşi să piară vine de bună voie în România ocupată de ruşi. Pentru a se pune la dispoziţia lor.

Multe din articolele lui Arghezi sînt violente pamflete antiruseşti. Scriitorul e un adept convins al intrării noastre în Război alături de Tripla Alianţă. De aceea în timp ce Austria e văzută cu surîsuri, Rusia e trată cu înjurături. Iată un exemplu din tableta O alianţă cu Rusia? publicată în Seara, 25 februarie 1914:

„Dar Rusia e împărăţia întunericului, a masacrelor, a Siberiei, a celor mai spurcate si mai infame nedreptăţi sociale; imperiul delaţiunii şi al bombei, e contrazicerea, atît cît va mai dura subt forma ei de astăzi despotică, ţaristă, contrazicerea şi negarea noastră totală.”

Altădată aş fi reprodus din tabletele antiruseşti ale lui Arghezi. N-o fac. Dacă aş face-o acum ar însemna să mă înscriu în propaganda guvernamentală antirusă.

În mare parte imbecilă.

Ca orice propagandă de altfel.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro