Ion Cristoiu: Despre cum prostea presa poporul român

Finele lui noiembrie 1943. Drogat să fii tot timpul şi tot îţi dădeai seama că Germania şi, alături de ea, România pierdeau Războiul. Se putea spune cel mult că nu era  încă totul pierdut. În nici un caz că Armata Roşie era în derută.

Cu toate acestea, presa din România continua să întreţină iluzia (mortală) a unei Victorii asupra ruşilor. Cam acelaşi fel de iluzie întreţinută azi de presa noastră în legătură cu situaţia de pe frontul din Ucraina.

Ca dovadă a cît de tare se poate prosti presa la un moment dat redau mai jos articolul „Alte amăgiri pentru Armata Roşie”, apărut în Sentinela din 28 noiembrie 1943.

Înarmată pînă-n dinţi, după decenii de pregătire înverşunată în dosul unor ziduri chinezeşti, Rusia îşi adunase armatele, gata să invadeze Europa. La prima ciocnire cu forţa de granit a Germaniei, gloatele proletare au fost date peste cap şi împinse pînă la Volga, în cea mai fulgerătoare ofensivă din istorie. Nici lozincile fericirii universale, nici un inspirator al lui Lenin şi nici măcar pistolul politrucilor n-au mai putut opri iureşul năpraznic al armatelor europene.

Poporul rus nu se lăsa tîrît la moarte de dragul principiilor colectiviste. Entuziasmul maselor nu se întreţine cu idei generale, nici nu se hrăneşte cu idealuri abstracte.

Răscolind prin amintiri, Stalin a descoperit, la fund de tot, prăfuita idee de patrie. Lupta pentru cucerirea lumii, pregătită de regimul bolşevic, s-a prefăcut pentru interesele momentului într-un război de apărare a „sfintei Roşii”. A ştiut Stalin destul de bine că poporul trebuie amăgit cu simboluri strălucitoare şi cu mituri tari.

Gradele au fost introduse din nou în Armata roşie, cu tot respectul pentru vechea ierarhie ţaristă. Iar de la naftalină s-au scos vechile uniforme de gală, cu nasturi şi epoleţi de aur, cu şnururi şi brandemburguri sclipitoare. De tunica proletară atîrnau acum toate zorzoanele pravoslavnice. Curînd a început să curgă şi decoraţiile.

Trebuiau însă alte nume, cu poleială istorică, cu prestigiu legendar care să răscolească în mujici noul patriotism roşu. Din manualele mucegăite şi de la muzeele anti-burgheze, Stalin scoate şi pune în circulaţie figurile unor generali ţarişti de mare faimă. Un Suvroff, un Kutusoff, un Potemkin şi alţii au devenit naşii unor decoraţii care trebuiau să împodobească pieptul „vitejilor” proletari.

Toate injecţiile astea de entuziasm au fost făcute cu un singur scop: Să pună în faţa poporului rus un ideal mai apropiat şi mai viu – patria rusească – colorat cu amintirile unui trecut, încercînd astfel să înnoade prezentul la vechea tradiţie.

Că succesele militare de azi ale bolşevicilor, cu toată încrederea arătată de Stalin în ultimul său discurs, nu sînt decît zvîcnirile disperate ale unei puteri care se apropie de istovire, o dovedeşte faptul că Armata Roşie are nevoie să primească alte îmboldiri de curaj. Teritoriile reintrate vremelnic în stăpînirea Ruşilor, pîrjolite de război, n-au nici o însemnătate economică. Problema alimentării sovietice este din ce în ce mai îngrijorătoare. Poporul rus este obosit de război, iar Armata Roşie, cu toate succesele ei din ultima vreme, este istovită din cauza pierderilor uriaşe pe care le-a suferit şi le mai suferă încă. Ca să mai poată să toarne niţel entuziasm în sufletele vlăguite ale muncitorilor, Stalin le serveşte o duşcă de îmbărbătare, înfiinţînd două ordine noi: „Gloria” şi „Victoria”.

Ordinul „Gloria”, cu care vor fi decorate gradele inferioare, pentru fapte de bravură bolşevică, atrage după sine plătirea cu bani ca să momească şi mai mult pe soldaţii roşii.

Celălalt ordin, „Victoria”, se conferă numai de Sovietul Suprem Comandanţilor de armate care conduc cu succes operaţiunile de „eliberare”.

Alţi saci cu decoraţii vor curge de-acum încolo spre front, alte stele şi zorzoane vor atîrna de mantăile comisarilor. Pentru noi, toată năvala asta de insigne şi medalii n-are decît o semnificaţie:

Armata roşie se află la un greu impas moral, pe care Stalin crede că-l poate trece semnînd decrete de decorare şi risipind bani...

O armată crescută pînă acum în dispreţul iubirii de patrie, hrănită cu ura celor mai sfinte sentimente omeneşti, nu poate să ajungă la victorie, oricîte raţii duble de votcă vor primi şi oricîte „Glorii” şi „Victorii” în formă de stea vor agăţa la veston.

Noi, Românii, luptăm numai aprinşi de credinţa sfîntă în Cruce şi în mîntuirea neamului.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro