Ion Cristoiu: Dilema tuturor conducătorilor ruşi: Ar trebui să imităm Europa pentru a o depăşi sau mai bine ar fi să ne ferim de ea?

Am ajuns din nou la Kyralina, Librairie française, Bucarest, cum scrie pe punga de hîrtie oferită la cassă, dacă ceri, dar mai ales dacă cumperi. Pe peretele din stînga, cum intri, dai de cărţi de istorie şi biografii, memorii.

Nu mă surprinde că multe cărţi sînt despre Rusia şi cele mai multe despre Putin. Editurile franceze urmează cu abnegaţie moda vremii. A fost un timp cînd librăriile gemeau de cărţi despre Cuba. Le-au urmat cărţi despre Iran, toate scrise de tipe care pretindeau că abia au scăpat din iadul islamic. Le concurau afgane oprimate ca femei de către talibani. Şi iraniencele şi afganele locuiau bine mersi la Paris, puse pe cîştig din jeluirea suferinţelor îndurate. A venit rîndul femeilor exploatate de ISIS.

Acum la modă e Rusia.

Culmea, nu Ucraina, ci Rusia. Şi la noi editurile dau peste margini de cărţi despre Putin, multe gen Ce-i în capul lui Putin. N-au apărut cărţile în care ucrainencele să povestească despre cum au fost violate de ruşi. Dar nici mult nu mai este pînă vor apărea. Pariez că nu vor avea succes. Sau mai bine zis nu vor avea succesul cărţilor despre Putin.

Dintre multele cărţi despre Rusia, scoase de francezi, desigur, nu de români, editurile noastre tremură de frică să nu fie acuzate de putinism, cuvînt care, la Găgeşti Deal, e văzut ca desemnînd un ins care adoră putinile, cumpăr:

Dictionnaire insolite de la Russie de Catherine Alexeiev.

Marie-Pierre Rey, La Russie face à l'Europe: D'Ivan le Terrible à Vladimir Poutine, Flammarion, collection Champs Histoire, apărută în 10 februarie 2016, ediţie adăugită a cărţii Dilemme russe din 2002.

Pe coperta din spate, citesc textul de prezentare:

„Este Rusia europeană? Ce înseamnă să fii rus? Din secolul al XVI-lea, Rusia a menţinut o legătură complexă şi ambiguă cu Europa de Vest.

În fruntea unui veritabil continent-stat, care se întinde din Europa pînă în Asia, ţarii Rusiei, apoi conducătorii sovietici, nu au încetat să se întrebe despre identitatea ţării lor şi a relaţiilor care urmează să fie stabilite cu Europa, rînd pe rînd percepută ca un model de modernitate şi eficacitate sau ca o sursă de pericol şi subversiune. De la Ivan cel Groaznic la Vladimir Putin, factorii de decizie ruşi se confruntă cu această dilemă:

Ar trebui să imităm Europa pentru a o depăşi sau mai bine ar fi să ne ferim de ea?

Cu un stilou alert, bazîndu-se pe un întreg vast documentar, Marie-Pierre Rey explorează chinurile identităţii ruse, la răscrucea istoriei relaţiilor internaţionale şi istoria reprezentărilor.”

Urmează fişa biobliografică a autorului:

„Marie-Pierre Rey, normalienne, profesor de istorie a Rusiei la Universitatea Paris-I Panthéon-Sorbonne, este autorul biografiei de referinţă a lui «Alexandru I», tradusă în rusă şi engleză. Ea este de asemenea, autoarea cărţii «L'effroyable tragédie: une nouvelle histoire de la campagne de Russie» (Înfricoşătoarea tragedie: O nouă istorie a campaniei în Rusia), (Champs, 214), încoronată cu premiul Fundaţiei Napoleon, şi 1814, un tsar à Paris: 1814. Alexandre I-er et la Chute de Napoléon (1814 Un Ţar la Paris. 1814: Alexandru I şi căderea lui Napoleon), Champs, 2015.”

Şi fără această prezentare aş fi cumpărat cartea. Ea abordează una dintre marile teme ale Istoriei Rusiei: Relaţia cu Occidentul. Volumul a apărut în februarie 2016. Mai putea să apară în martie 2022, cînd nu se poate scrie despre Rusia decît în termenii demonizării? Admiţînd că ar fi publicat o ediţie revizuită şi adăugită, ar mai fi avut autorul calmul istoricului obiectiv sau s-ar fi transformat într-un propagandist bolşevic?

Am serioase îndoieli.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro