Ion Cristoiu: Fidel Castro – profetul lui Green Deal!

De ceva timp, neliniştea numărul unu a lumii izvorăşte din ceea ce specialiştii numesc Pericolul apocaliptic al epuizării resurselor planetare ca urmare a consumului iraţional impus de societatea de consum.

Consumerismul, împotriva căruia se ridică tot mai multe voci, e făcut responsabil de schimbările climaterice, de Criza Energiei, de Poluare. Concomitent apar şi sporesc semnale publice menite a face conştient cetăţeanul din Occident că resursele Planetare sunt limitate. În sprijinul companiei împotriva consumerismului, sunt aduse faptele şi vorbele unei eleve de liceu – Greta Thunberg –, transformată de o maşinărie publicitară într-un soi de Profet al Apocalipsei care va veni fără să ne dăm seama.

 Înaintea Gretei însă a fost Fidel Castro.

Liderul cubanez s-a manifestat mai ales după Căderea Comunismului ca unul dintre Profeţii Dezastrului care ameninţă azi Planeta.

Deşi avînd titlul Cuba şi globalizarea neoliberală, un capitol al interviului de o carte al lui Ignacio Ramonet, Fidel Castro: Biografie pe două voci, e, de fapt, dedicat meditaţiilor interlocutorului asupra lumii de azi.

Dialogul a avut loc în 2006.

Surprind, înainte de toate, semnalele de alarmă dramatice lansate de Fidel Castro în legătură cu soarta omenirii, efectul de seră, epuizarea resurselor, consumerismul.

Profeţiile sale se adună într-una singură:

Cea privind destinul Omenirii:

„Acesta este lucrul pe care îl cunoaştem din istorie, o istorie extrem de scurtă: supravieţuirea speciilor nu este cîtuşi de puţin sigură. Iar specia noastră este destul de nouă, nu are, poate, nici măcar un milion de ani, luînd în considerare diferitele etape de evoluţie.

Acest om actual, cu ale sale capacităţi intelectuale, ar putea avea o vîrstă de aproximativ o sută de mii de ani. Se cunoaşte faptul că evoluţia vieţii a fost împiedicată de un meteorit – este o doctrină acceptată de toată lumea – care a căzut în istmul Tehuantepec. Se spune că acea catastrofă a fost echivalentă cu o enormă explozie nucleară care a acoperit de praf şi umbră atmosfera planetei timp de mai multe săptămîni. Au fost ucise nu se ştie cîte specii de dinozauri şi alte forme asemănătoare de viaţă, în timp ce altele au evoluat.

Dar omul nu exista încă.

Astăzi există un alt pericol pentru lumea industrializată: o populaţie care însumează deja mai mult de 6 miliarde şi jumătate de locuitori, care creşte cu aproape 100 de milioane pe an sau cel puţin 80… Am pe aici trei ceasuri care indică, într-un mod aproximativ, creşterea zilnică a populaţiei. Noroc că statul chinez face eforturi istorice pentru a-şi limita creşterea demografică; în caz contrar, am fi fost deja 6 miliarde şi 700 de milioane de locuitori pe planetă”.

Pericolul dispariţiei speciei umane e pus pe seama societăţii de consum, instituite şi promovate de globalizare.

„Sub o conducere economică diabolică şi haotică, societăţile de consum vor epuiza rezervele demonstrate şi probabile de combustibili fosili în maximum cinci sau şase decenii… Nu există nici măcar o idee coerentă sau concretă legată de energia care, peste cincizeci de ani, va pune în mişcare miliardele de vehicule motorizate care inundă oraşele şi şoselele ţărilor bogate şi chiar şi cele ale multor naţiuni din Lumea a Treia. Societatea de consum este expresia unui mod de viaţă şi al unui consum absolut iraţional, care nu va putea niciodată servi drept model pentru cei zece miliarde de oameni care, din cîte se pare, vor locui pe această planetă în clipa fatală în care epoca petrolului se va încheia”.

Pe 1 aprilie 2001, Fidel Castro ia cuvîntul în faţa delegaţilor din toată lumea veniţi la Havana pentru a participa la cea de a 105 Conferinţă interparlamentară.

Locul celei de-a 105-a Conferinţe e acelaşi cu locul în care s-a desfăşurat, în 15 septembrie 1981, cea de-a 68-a Conferinţă Interparlamentară.

E pentru Castro punctul de plecare al unei comparaţii:

„Multe lucruri s-au întîmplat de atunci, deşi nimic nu s-a schimbat şi, mai curînd, situaţia s-a înrăutăţit în chestiuni vitale pentru omenire“.

Comparaţia va servi ţelului ascuns al Oratorului, de a denunţa primejdiile care pîndesc planeta. Pînă la textul ideologic, auditoriul e sedus de comparaţia dintre cele două momente ale vieţii:

„Atunci, poate, nimeni dintre dumneavoastră n-ar fi putut avea cu el un telefon celular. Abia existau şi n-aveam, în ţara noastră, instalaţiile pentru a le utiliza. Nicicum n-aţi fi putut comunica prin Internet. Această minune a ştiinţei nu era încă la îndemîna parlamentarilor. Petrolul era scump, dar asta nu e o noutate. Se acumulaseră o grămadă de conflicte. Acum, pur şi simplu, sînt mult mai multe. Existau două superputeri: acum e una singură, şi mult mai puternică decît cele două la un loc în acele timpuri. Văd multe feţe tinere şi aceasta e foarte important. Eu, în schimb, vă vorbesc de aici, dar sînt cu 20 de ani mai bătrîn! Sînt, poate, mai cu sînge rece, dar mai radical, deoarece cunosc mai bine lumea în care trăim şi lumea în care riscăm să trăim cu toţii”.

E introducerea la partea esenţială a Discursului:

Semnalul de alarmă privind viitorul omenirii:

„Trebuie să ne asumăm responsabilităţi şi obligaţii enorme dacă vrem să cîştigăm bătălia pentru supravieţuirea speciei noastre, ameninţate azi de riscuri globale pe care nimeni nu şi le-a imaginat. Se vede din nou profilîndu-se la orizont spectrul Războiului Rece şi debutul unei curse a înarmărilor dezlănţuite, căci nici o naţiune mare sau nici un grup de naţiuni dispunînd de mijloace ştiinţifice şi tehnice corespunzătoare ni se va desemna să rămînă dezarmată în faţa unei adversar redutabil, agresiv şi lacom”.

Din cîte se vede, Castro se vrea, în acest discurs, un Apostol al luptei împotriva degradării mediului înconjurător, al efectelor globalizării.

Nu e o noutate.

Din clipa cînd a intuit prăbuşirea comunismului în Est, Castro s-a deplasat rapid pe poziţiile mişcărilor ecologiste antiglobaliste. A renunţat astfel nu numai la tezele clasice de denunţare a imperialismului (exploatarea omului de către om), dar şi la tezele mişcărilor extremiste de sorginte marxistă. Aşa cum Che Guevara, prin asumarea unei idei antisistem, a reuşit să devină Magistrul mişcărilor contestatare, Castro încearcă să devină Magistrul mişcărilor antiimperialiste de pe poziţii ecologiste.

Încă din timpul vizitei la Caracas, folosind Conferinţa de presă din 4 februarie 1989, la care au fost prezenţi 309 jurnalişti din 128 de ţări, Castro trage un semnal de alarmă:

„Ce mă îngrijorează e faptul că generaţiile viitoare vor trebui să facă faţă la probleme mult mai serioase decît cele cărora le facem faţă noi acum, în prezent. Asta e impresia mea. Problemele ecologice nu mai sînt probleme pe termen lung, ci probleme pe termen mediu. Oamenii de ştiinţă au descoperit deja că stratul de ozon e în curs de dizolvare şi că aceasta face cu tot mai mulţi oameni să moară de cancer. Ei au descoperit că distrugerea stratului de ozon va avea efecte negative asupra învelişului verde al planetei şi consecinţe serioase asupra omenirii. Temperaturile vor creşte şi omenirea va redeveni aşa cum era pe vremea dinozaurilor”.

Suntem în 2022.

La două decenii şi ceva de la profeţiile lui Castro.

Nu s-au arătat deja semnele dezastrului ecologic?

N-a început deja Războiul Rece?

Nu vorbeşte toată lumea de Green Deal?

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro