Ion Cristoiu: „Naţionaliştii descoperiseră numai căciula pe care moşii noştri au purtat-o fără să se gîndească să o cînte’’ ( Tudor Arghezi)

Avertisment. Ion Vinea lansează în 1913 un avertisment valabil şi azi:

„Se împlinesc 400 de ani de cînd Machiaveli a scris cartea sa Prinţul. Au citit-o puţini, au auzit pomenindu-se de ea mulţi, foarte mulţi, şi foarte mulţi sînt deci aceia care în convorbirea lor searbădă întrebuinţează adjectivul «machia-velic» denaturînd şi înrăind adevăratul sens.” (Ion Vinea, Aniversarea unei cărţi. «Neomachiavelismul» în Facla, 3 decembrie 1913)

*

Cine era Găetan? În publicistica lui Arghezi, Ion Vinea, Stelian Popescu, Nae Ionescu, întîlnesc personaje şi întîmplări despre care nu ştiu mare lucru. Aceste întîmplări şi aceste personaje au fost de răsunet la vremea activităţii publicistice a marilor scriitori.

Iată un exemplu.

Nae Ionescu, în tableta Dezagregare din Cuvîntul, 3 octombrie 1928, invocă pe un anume Găetan. Despre acesta aflăm c-a copilărit cu Nae Ionescu, că a fost condamnat la opt ani de închisoare. Cine a fost Găetan? Pe numele său complet Gheorghe Găetan, a fost un faimos gigolo bucureştean, al cărui caz e rezumat astfel în prezentarea publicitară a cărţii Uimitorii escroci bucureşteni şi victimele lor ilustre de Dan Silviu Boerescu:

„Gigolo-ul Gheorghe Găetan încearcă să-şi înşele amanta vîrstnică, fosta soţie a celebrului inginer Leonida, cu nişte briliante la preţ de chilipir. În seara faptei, femeia este tratată cu icre negre înaintea partidei de sex. Cum înşelătoria eşuează, gigolo-ul o loveşte cu un ciocan în cap, vrînd să fugă cu milionul de lei destinat afacerii. Sadicul va fi apărat la proces de o pleiadă de avocaţi iluştri, atraşi de publicitatea făcută de ziare evenimentului…”

Titlul capitolului despre Găetan sună astfel:

„Gheorghe Găetan, un gigolo sadic, o amantă în vîrstă, nişte briliante şi un milion de lei”.

Stelian Tănase s-a ocupat pe larg de proces în eseul Procesul unui gigolo de Bucureşti, de pe Deskreport.

Citez:

„Se ajunge cu interogatoriul la relaţia cu victima, Iosefina Leonida. Găetan începe să vorbească despre intimitatea sa cu ea, moment cînd este admonestat de preşedintele Curţii. De altfel şi în declaraţia data la poliţie, Găetan fusese indiscret, amintind de sexul oral la care îşi supusese victima înainte să o lovească. El insistă asupra acestor detalii nu doar din orgoliu masculin, ci şi pentru a arăta că era iubit, că povestea lui cu Iosefina Leonida se baza pe sentiment, şi că el nu era un simplu întreţinut. Impresia pe care o lasă este proastă.

Apoi, supus întrebărilor, relatează cum s-a derulat seara de sîmbătă 25 februarie. Cum a cumpărat icre negre, vin, şi înarmat cu un ciocan şi un revolver, s-a invitat să petreacă o noapte împreună cu Iosefina Leonida, ca să tranşeze afacerea cu banii vs. briliante. Se înarmase, a spus, de teamă să nu fie atacat, cartierul nefiind sigur. În strada Roma lucrurile nu au decurs cum a dorit el. Nu avea briliantele la el, iar femeia nu a vrut să îi dea banii pe promisiuni. Nici scenariul că va lua banii, şi ea, ca să nu se compromită, nu va protesta. Dimpotrivă i-a spus: «Găetan eşti un escroc!» Aşa că singura cale să-şi însuşească cei aproape 800 mii lei a fost să o lovească cu ciocanul…”

Toate aceste amănunte sînt suficiente pentru a înţelege de ce despre Găetan a scris pînă şi un filosof ca Nae Ionescu.

*

Notă. Ziceri d-ale lui Arghezi de pe vremuri de reţinut de cei de azi:

„Noi n-am avut, dacă nu ne înşelăm, conducători de calibrul acestor doi bărbaţi (Clemenceau şi Briand – n.n.) care au întocmit o epocă şi o lasă altora să se îngrijească de ea” (Tudor Arghezi, „Competenţele universale”, Bilete de papagal, 21 octombrie 1928).

„Naţionaliştii descoperiseră numai căciula pe care moşii noştri au purtat-o fără să se gîndească să o cînte. Cîştilanţi au descoperit ceea ce se găsea dedesubtul căciulii” (Tudor Arghezi, „«Năpasta» lui Sabin Drăgoi”, în Bilete de papagal, 14 noiembrie 1928).

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro